» » » » » Telescopul spațial Kepler are probleme grave


Telescopul spațial Kepler (credit: NASA)

Un comunicat al echipei care controlează zborul telescopului spațial Kepler ne aduce informații îngrijorătoare despre căutătorul de planete extrasolare. La bordul său a apărut o problemă majoră.


Comunicatul începe abrupt ”Marți, 14 mai, când a fost contactat telescopul Kepler am constatat că acesta intrase din nou în safe-mode. Așa cum s-a mai întâmplat la începutul acestei luni, era vorba de un safe mode controlat de motoarele de corecție (Thruster-Controlled Safe Mode). Cauza principală a acestei probleme nu este cunoscută deocamdataă, dar se poate presupune că este o eroare în atitudinea [orientarea telescopului în raport cu axele de referință] telescopului. Acesta s-a orientat cu panourile solare înspre Soare și a început să se rotească încet în jurul axei orientate către Soare. Aceasta a dus la întreruperi succesive ale liniei de comunicații pe măsură ce telescopul spațial se rotește.
S-a încercat folosirea giroscoapelor de control pentru a comanda oprirea rotirii telescopului. Inițial se părea că toate cele trei giroscoape au răspuns comenzii și că rotația a fost stopată, dar giroscopul de control 4 a rămas blocat … Acesta este un indiciu clar că avem de-a face cu o defecțiune internă a giroscopului de control, probabil o defecține a rulmenților. Telescopul a fost adus din nou în safe mode controlat de motoarele de corecție (Thruster-Controlled Safe Mode).”
Aici sunt necesare câteva explicații succinte. Așa cum știți din dosarul publicat de revista noastră, în luna februarie, telescopul spațial Kepler își îndreaptă în permanență instrumentele de la bord către aceeași zonă de cer. Practic, el monitorizează în permanență luminozitatea a circa 150.000 de stele. Pentru aceasta el trebuie să fie orientat extrem de precis către zona aleasă pentru căutarea de planete extraolare. Această precizie este asigurată de patru giroscoape, care stabilizează orientarea telescopului, fără a fi nevoie de consum suplimentar de combustibil (un sistem asemănător este folosit și de ISS). Anul trecut, în iulie, unul dintre aceste giroscoape (cel cu numărul 2) a încetat să funcționeze, dar problema nu era una îngrijorătoare, deoarece sunt suficiente trei giroscoape pentru a asigura orientarea telescopului. Acum, prin defectarea giroscopului numărul 4, problema devine una cât se poate de gravă. Giroscoapele rămase nu pot asigura orientarea precisă a telescopului.
Din acest motiv, pentru stabilizarea și orientarea telescopului, sunt folosite motoarele de corecție, dar acestea pot asigura poziționarea telescopului numai pentru câteva luni, până va fi epuizată rezerva de combustibil. Specialiștii de la NASA încearcă acum să aducă telescopul spațial în ceea ce se numește ”Point Rest State”, în care consumul de combustibil este redus la minimum, astfel încât acesta să ajungă timp de câțiva ani.
Citez din comunicatul NASA: ”În următoarele zile și săptămâni vom evalua opțiunile și vom transmite comenzi noi [către telescopul spațial Kepler]. Aceste opțiuni ar putea include încercări de restabilire a funcționalității giroscoapelor și analiza utilității unui mod hibrid de orientare, în care ar putea fi folosite simultan giroscoapele [rămase în funcțiune] și motoarele de corecție.”
Din păcate, comunicatul NASA se încheie cu un mesaj foarte pesimist: ”O dată cu defectarea celui de-al doilea giroscop este foarte puțin probabil ca telescopul să revină la poziționarea exactă impusă pentru analize fotometrice de înaltă precizie. Totuși nu a fost luată nici o decizie privitoare la stoparea colectării de date. Chiar dacă se va stopa colectarea de date, misiunea Kepler a acumulat o cantitate uriașă de informații, care încă așteaptă să fie analizate iar șirul descoperirilor științifice [bazate pe aceste date] va continua și în anii ce vin.”
Este un moment trist pentru căutătorii de planete extrasolare. Va trebui să așteptăm ani de zile până când va fi trimis în spațiu un alt căutător de exoplanete. Cel mai devreme în 2017 NASA va lansa TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), un nou căutător de planete extrasolare.
Surse: NASAUniverse Today


Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply