Organizatie terorista nascuta in sudul SUA, dupa Razboiul Civil (1861-1865), Ku Klux Klan (KKK) a cunoscut atunci doar primul sau val, caci atrocitatile au fost reluate de al doilea si, in prezent, al treilea val. Sub lozinca "suprematia albilor", KKK a comis crime si jafuri impotriva populatiei de culoare si a imigrantilor. Dupa al Doilea Razboi Mondial, anticomunismul a devenit o noua motivatie pentru acte de violenta cu caracter terorist, asociindu-se uneori cu neonazistii din SUA.
Marele Vrajitor si ultimul linsaj
Unul dintre primii lideri ai KKK a fost generalul sudist Nathan Forrest (1821-1877), care a avut functia de Mare Vrajitor intre 1867 si 1869. Acest rang era superior Marelui Dragon si "ofiterilor". In 1915, rangul suprem se numeste "Vrajitor Imperial", iar membrii de rand sunt "cavaleri". Toti voiau sa fie anonimi si purtau masti, mantii albe si palarii conice. Nucleul KKK s-a format in statul Tennesse, din veterani sudisti, iar grupurile paramilitare atacau cetatenii de culoare, dar si imigranti catolici si evrei. Doctrina reactionara a KKK spunea ca ei sunt urmasii colonizatorilor anglo-saxoni protestanti. In primul val (1865-1870), s-a estimat ca erau 500 de mii de membri, in statele sudice. Numele de KKK provine de la "Kuclos", adica "cerc" in greceste.
Al doilea val (1915-1944) a adus lozinca "Suta la suta americanism", iar dezvoltarea economica din SUA a determinat ca numarul membrilor sa atinga apogeul de 5 milioane. Organizat ca o multitudine de "fratii", KKK a ajuns si in Canada, iar principalele atacuri se indreptau impotriva imigrantilor din Europa estica. Acest val a initiat ritualul arderii crucii, ca mijloc de intimidare, actiune insotita de "rugaciuni" si imnuri.
Al treilea val (dupa 1946, pana in prezent) a continuat politica agresiva fata de cetatenii de culoare si s-a orientat si impotriva miscarilor de stanga si a activistilor pentru drepturi civile. Una dintre actiunile criminale a fost bombardarea unei biserici baptiste si uciderea a patru fetite de culoare. In aceasta perioada, cand numarul de membri a scazut simtitor (datorita atrocitatilor comise de numerosii Mari Vrajitori impartiti in numeroase grupuri mici), s-a produs ultimul linsaj executat de KKK, in 1981. A fost ucis cu bestialitate Michael Donald din Alabama, ca razbunare a unui politist alb ucis de un presupus barbat de culoare, al carui proces nu s-a finalizat. Mai multi faptasi au fost prinsi si condamnati la inchisoare pe viata. Inainte de linsaj se produsese masacrul de la Chattanooga (Tennesee), in care patru femei de culoare au fost omorate. Apar buletine de informare cu caracter neonazist in care se face apologia "Gruparilor urii" si a antisemitismului.
Reactia societatii
Autoritatile au fost mereu in alerta si au actionat impotriva KKK, printre primii fiind presedintele Ulysses Grant (mandat 1869-1877). Au aparut organizatii anti-Klan, care asigurau securitatea anumitor zone vulnerabile. FBI-ul a infiltrat agenti pentru deconspirarea liderilor si strangerea de probe. Numeroasele arestari din anii 80-90 au condus la un declin accentuat al KKK, care numara acum aproximativ 5.000 de membri. Dar Mari Vrajitori au aparut si-n Australia, cu lideri regionali numiti "Vulturii Negri". Alegerea lui Barack Obama nu a dus la o crestere a adeziunilor.
PAUL IOAN
revistamagazin.ro
Oamenii nu sunt singura specie care consumă alcool.
-
Un studiu recent pune sub semnul întrebării ideea că oamenii sunt singura
specie care consumă alcool. Se pare că unele animale mănâncă o dietă care
inclu...
Niciun comentariu: