La 19 iunie 1953, Ethel Greenglass Rosenberg si Julius Rosenberg (sot si sotie) au fost executati pe scaun electric, fiind gasiti vinovati de spionaj in favoarea URSS. Ei au fost primii civili din SUA executati pentru acest delict, iar informatiile transmise de ei vizau direct realizarea bombei atomice. Dincolo de marturiile de la proces, publicarea in 1995 a "Proiectului VENONA" (decodificarea telegramelor secrete ale URSS din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial) a confirmat implicarea celor doi si a unei retele stufoase de spionaj, cu ramificatii la Los Alamos National Laboratory, unde s-au produs primele bombe atomice - Proiectul Manhattan.
Demnitate in celula mortii
Contextul in care s-a desfasurat procesul sotilor Rosenberg a fost unul de "isterie nationala impotriva comunistilor" (cum scria "New York Times"). Pe de alta parte, Occidentul a fost socat in 1949, cand URSS a efectuat primul test cu bomba atomica (numit "Joe 1", la 29 august). Era suspecta rapida dezvoltare a acestei arme si SUA erau convinse ca numai prin "spionaj atomic" a fost posibil acest fapt. Ulterior, Nikita Hrusciov (in memoriile postume) a confirmat ca informatiile spionilor comunisti din SUA (inclusiv ale sotilor Rosenberg) au ajutat enorm URSS la micsorarea decalajului fata de SUA. In 1950 iese la iveala prima mare retea de spionaj atomic, prin deconspirarea lui Klaus Fucks, fizician care lucrase la Proiectul Manhattan din partea Marii Britanii. Apoi a "cazut" Harry Gold, curierul, si prin acesta s-a ajuns la David Greenglass, lucrator la Los Alamos, nimeni altul decat fratele lui Ethel Greenglass Rosenberg (contactatul rus fiind Anatoli Iakovlev). Dar marturii esentiale impotriva sotilor Rosenberg a dat si Ruth Greenglass, sotia lui David. Cu alte cuvinte, cumnatul a tradat cuplul Rosenberg in instanta, iesind la iveala cu acest prilej si alte nume grele ale cercului de spionaj comunist condus de Julius Rosenberg.
Dupa opinia mea, ceea ce a condus la condamnarea la moarte numai a sotilor Rosenberg a fost atitudinea lor demna. Ei au facut apel la al 5-lea Amendament al Constitutiei SUA prin care aveau dreptul sa nu faca declaratii autoincriminatorii sau care sa incrimineze pe altii. Cu alte cuvinte, cuplul Rosenberg nu a turnat pe nimeni si nici nu si-a recunoscut vreo vina, chiar si pe scaunul electric. Duritatea judecatorilor a fost maxima doar cu ei, ceilalti spioni implicati au primit termene din care au efectuat doar o parte. David Greenglass, de exemplu, a primit 15 ani si a ispasit 10, deoarece a cooperat cu procurorii. Prin anii 90, el a declarat ca si-a turnat sora si pe cumnat pentru a-si proteja propria familie. El a spus la proces, printre altele, ca prin mainile lui Julius Rosenberg trecuse o schita a bombei "Fat Man", cea aruncata de SUA la Nagasaki, la 9 august 1945.
Reactii internationale
Vestea condamnarii la moarte a cuplului Rosenberg a starnit valuri de reactii de protest, cerandu-se comutarea pedepsei capitale. Desi cei doi erau evrei, chiar si papa Pius XII a facut apel la presedintele SUA, Dwight Eisenhauer, dar acesta a fost de neinduplecat. Au intervenit energic Albert Einstein, Bertolt Brecht, Pablo Picasso si multe alte personalitati care au cerut crutarea vietilor celor doi, avandu-se in vedere si pedepsele mai usoare primite de ceilalti spioni. Ulterior, unii spioni renumiti ai URSS au declarat ca informatiile primite de la Julius Rosenberg nu erau "atat de importante"... Cuplu Rosenberg are doi fii, Robert si Michael (adoptati), care au luptat pentru dovedirea nevinovatiei parintilor lor.
PAUL IOAN
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9224/8/
Astronomii descoperă o planetă nou născută
-
TIDYE-1b, o planetă în vârstă de doar trei milioane de ani, este una dintre
cele mai tinere planete observate vreodată în galaxia noastră. Pentru
compara...
Niciun comentariu: