Sub un palat din Siria, arheologii au găsit dovezi că regii străvechi obişnuiau să ia cina cu morţii. Mormîntul regal şi palatul înconjurător au fost construite în Qatna la sfîrşitul secolului al XVIII-lea î.Hr. Cam prin 1340 î.Hr., invadatorii, probabil hitiţi, au distrus palatul, îngropînd ceea ce se afla dedesubt.
Regele Idanda din Qatna se confrunta cu un atac iminent. O mare armată – cu arcaşi în care de luptă şi soldaţi pedeştri cu săbii şi topoare – mărşăluia spre oraşul său, din vestul Siriei. Vreme de vreo 350 de ani, un iscusit sistem de alianţe ajutase Qatna să se menţină ca un prosper centru de comerţ la răspîntia drumurilor caravanelor de asini. Acum însă, cu aproape 1.340 de ani înainte de Hristos, mici regate precum Qatna erau invadate de hitiţii din nord, de hurrienii din imperiul vecin Mitanni şi de egiptenii din sud, toţi luptîndu-se pentru controlul asupra Siriei. „Nu dispera! Te voi apăra!“ – îi promitea într-o scrisoare regelui Idanda un rege local. „Întăreşte oraşul Qatna pînă la sosirea mea!“ – îl încuraja un alt aliat.
Ca răspuns, regele Idanda a ordonat generalilor săi să întărească zidurile oraşului, lungi de patru kilometri, şi a poruncit fierarilor să-i înarmeze trupele cu 18.600 de săbii de bronz. Istoricii cred că apoi a făcut un lucru care poate ar fi avut sens numai pentru cineva care a trăit în acele locuri şi în acele timpuri. A întors spatele inamicilor care se apropiau, pentru a sta la masă cu strămoşii săi morţi. Era lună nouă, a 29-a zi a ciclului lunii, o zi cînd se credea că lumea viilor şi cea a morţilor se apropie foarte mult. În oraşul ce împrejmuia palatul, familiile se adunau la apus pentru a cina în siguranţa caselor, urmînd o tradiţie ce chiar şi atunci era antică. Condusă de fiul cel mare, fiecare familie îşi pomenea morţii, oferind hrană şi băutură strămoşilor şi cerîndu-le binecuvîntarea, în cadrul unui ospăţ comemorativ numit kispum.
În adîncul palatului, regele Idanda îşi îndeplinea datoria de cel mai mare fiu şi moştenitor al tronului, coborînd în lumea morţilor. Drumul nu era uşor. Regele, preoţii săi şi membrii familiei regale porneau încet, cu lămpi cu petrol şi cîteva torţe, în jos printr-un coridor secret, fără ferestre. La capătul coridorului, regele şi suita sa coborau pe o scară de lemn ce ducea spre un mic palier, apoi în jos pe o altă scară, spre o anticameră situată la trei niveluri sub pămînt. Preoţii dădeau din mînă în mînă vase cu mîncare şi băutură în josul galeriei. Idanda era primul care intra în camera principală a unui mormînt cu patru încăperi, tăiat în piatră, păşind cu grijă, pentru a nu deranja osemintele care zăceau pe catafalcuri de lemn.
Preoţii turnau lapte şi bere şi serveau carne de vită şi de miel, cereale, sare şi unt. În colţul cel mai îndepărtat al camerei, Idanda se aşeza pe o bancă de piatră, pentru a se ospăta împreună cu morţii: părinţii săi, bunicii, străbunicii şi alţi strămoşi, atît de îndepărtaţi, încît nu le cunoştea nici numele. Îi invoca, începînd cu tatăl său, al cărui spirit se credea că, o dată chemat, se întindea pe un pat dintr-o încăpere aflată în spatele mormîntului. Nu putem şti exact cuvintele rostite de Idanda, dar unele similare se regăsesc în texte antice recuperate de pe teritoriul Orientului Apropiat. „Veniţi! Mîncaţi! Beţi! Binecuvîntaţi-l pe Idanda, regele din Qatna.“
Din asemenea fragmente de text, oamenii de ştiinţă au dedus că acest cult al morţilor juca un rol esenţial în religia statului şi a familiei în Mesopotamia din mileniul al treilea î.Hr. pînă în timpul asirienilor şi babilonienilor din primul mileniu î.Hr. Îndeplinirea ritualului kispum îl desemna pe fiul cel mai mare ca moştenitor al tatălui său, fie că însemna să stea pe tron şi să conducă un regat, fie doar să conducă o familie şi să-i moştenească pămîntul şi casa. De asemenea, îi lega pe cei vii şi pe cei morţi într-o relaţie de dependenţă reciprocă. Morţii aveau nevoie de hrana şi băutura aduse de vii. Fără binecuvîntarea străbunilor, care mediau între zei şi cei vii, asupra familiei s-ar fi abătut boli, sărăcie şi cea mai cumplită soartă dintre toate – de a fi la rîndul lor uitaţi o dată ce mureau. Se credea că pomenirea morţilor mulţumea spiritele şi aducea noroc sau poate chiar victorie într-o bătălie iminentă.
Dar străbunii lui Idanda nu l-au salvat. Trupele inamice au spart zidurile oraşului Qatna şi au incendiat palatul, aruncînd chirpici, pietre din fundaţie şi bucăţi din lemn de cedru în coridorul secret. Regele Idanda şi curtea sa au fost probabil capturaţi şi executaţi. Mormîntul a fost astupat de tone de moloz. Timp de trei milenii, lumea din străfundurile palatului a fost uitată, pînă cînd o echipă de arheologi, condusă de Peter Pfälzner, de la Universitatea din Tübingen, Germania, au dat peste ea în timp ce făceau săpături în fundaţia palatului, care data din epoca bronzului. Dintr-o dată, ultimele zile ale oraşului Qatna puteau fi cunoscute în amănunt, iar kispum, cultul morţilor – răspîndit, dar puţin înţeles –, putea fi dezvăluit prin detalii arheologice pentru prima dată.
Ca răspuns, regele Idanda a ordonat generalilor săi să întărească zidurile oraşului, lungi de patru kilometri, şi a poruncit fierarilor să-i înarmeze trupele cu 18.600 de săbii de bronz. Istoricii cred că apoi a făcut un lucru care poate ar fi avut sens numai pentru cineva care a trăit în acele locuri şi în acele timpuri. A întors spatele inamicilor care se apropiau, pentru a sta la masă cu strămoşii săi morţi. Era lună nouă, a 29-a zi a ciclului lunii, o zi cînd se credea că lumea viilor şi cea a morţilor se apropie foarte mult. În oraşul ce împrejmuia palatul, familiile se adunau la apus pentru a cina în siguranţa caselor, urmînd o tradiţie ce chiar şi atunci era antică. Condusă de fiul cel mare, fiecare familie îşi pomenea morţii, oferind hrană şi băutură strămoşilor şi cerîndu-le binecuvîntarea, în cadrul unui ospăţ comemorativ numit kispum.
În adîncul palatului, regele Idanda îşi îndeplinea datoria de cel mai mare fiu şi moştenitor al tronului, coborînd în lumea morţilor. Drumul nu era uşor. Regele, preoţii săi şi membrii familiei regale porneau încet, cu lămpi cu petrol şi cîteva torţe, în jos printr-un coridor secret, fără ferestre. La capătul coridorului, regele şi suita sa coborau pe o scară de lemn ce ducea spre un mic palier, apoi în jos pe o altă scară, spre o anticameră situată la trei niveluri sub pămînt. Preoţii dădeau din mînă în mînă vase cu mîncare şi băutură în josul galeriei. Idanda era primul care intra în camera principală a unui mormînt cu patru încăperi, tăiat în piatră, păşind cu grijă, pentru a nu deranja osemintele care zăceau pe catafalcuri de lemn.
Preoţii turnau lapte şi bere şi serveau carne de vită şi de miel, cereale, sare şi unt. În colţul cel mai îndepărtat al camerei, Idanda se aşeza pe o bancă de piatră, pentru a se ospăta împreună cu morţii: părinţii săi, bunicii, străbunicii şi alţi strămoşi, atît de îndepărtaţi, încît nu le cunoştea nici numele. Îi invoca, începînd cu tatăl său, al cărui spirit se credea că, o dată chemat, se întindea pe un pat dintr-o încăpere aflată în spatele mormîntului. Nu putem şti exact cuvintele rostite de Idanda, dar unele similare se regăsesc în texte antice recuperate de pe teritoriul Orientului Apropiat. „Veniţi! Mîncaţi! Beţi! Binecuvîntaţi-l pe Idanda, regele din Qatna.“
Din asemenea fragmente de text, oamenii de ştiinţă au dedus că acest cult al morţilor juca un rol esenţial în religia statului şi a familiei în Mesopotamia din mileniul al treilea î.Hr. pînă în timpul asirienilor şi babilonienilor din primul mileniu î.Hr. Îndeplinirea ritualului kispum îl desemna pe fiul cel mai mare ca moştenitor al tatălui său, fie că însemna să stea pe tron şi să conducă un regat, fie doar să conducă o familie şi să-i moştenească pămîntul şi casa. De asemenea, îi lega pe cei vii şi pe cei morţi într-o relaţie de dependenţă reciprocă. Morţii aveau nevoie de hrana şi băutura aduse de vii. Fără binecuvîntarea străbunilor, care mediau între zei şi cei vii, asupra familiei s-ar fi abătut boli, sărăcie şi cea mai cumplită soartă dintre toate – de a fi la rîndul lor uitaţi o dată ce mureau. Se credea că pomenirea morţilor mulţumea spiritele şi aducea noroc sau poate chiar victorie într-o bătălie iminentă.
Dar străbunii lui Idanda nu l-au salvat. Trupele inamice au spart zidurile oraşului Qatna şi au incendiat palatul, aruncînd chirpici, pietre din fundaţie şi bucăţi din lemn de cedru în coridorul secret. Regele Idanda şi curtea sa au fost probabil capturaţi şi executaţi. Mormîntul a fost astupat de tone de moloz. Timp de trei milenii, lumea din străfundurile palatului a fost uitată, pînă cînd o echipă de arheologi, condusă de Peter Pfälzner, de la Universitatea din Tübingen, Germania, au dat peste ea în timp ce făceau săpături în fundaţia palatului, care data din epoca bronzului. Dintr-o dată, ultimele zile ale oraşului Qatna puteau fi cunoscute în amănunt, iar kispum, cultul morţilor – răspîndit, dar puţin înţeles –, putea fi dezvăluit prin detalii arheologice pentru prima dată.
Niciun comentariu: