Anul trecut, Tim Samaras şi doi colegi au reuşit aproape imposibilul – au vînat o tornadă şi au amplasat o sondă cu camere video în calea ei. Începînd cu exact 2.23 p.m., echipa a prins imagini care, datorită progresului ştiinţific, au făcut posibilă calcularea vitezelor vîntului aproape de pămînt, acolo unde tornadele răvăşesc destinele omeneşti.Chiar şi după ce echipa sa a găsit tornada şi a demarat de-a lungul unei şosele noroioase din Iowa, pentru a fi siguri că plasează sonda în calea ei, Samaras nu era încă hotărît unde să o lase exact. El a privit tornada clocotitoare îndreptîndu-se spre el, apoi, în ultima secundă, a ridicat sonda, care cîntărea 36 de kilograme, mutînd-o 12 metri spre nord. Samaras a ghicit bine: ochiul tornadei a trecut la doar 3 metri de sondă, oferind aparatelor de fotografiat cea mai apropiată vedere obţinută vreodată a vînturilor cumplite care ricoşau chiar de la sol în jurul centrului tornadei.
Vitezele vînturilor din tornade sunt atît de dificil de măsurat în mod direct, încît oamenii de ştiinţă trebuie să măsoare tornadele prin pagubele pe care le produc. Cea pe care a prins-o Samaras a smuls un pod din oţel şi l-a azvîrlit sub forma unui morman de fiare, o stricăciune gravă, demnă de gradul F3, cu viteze maxime ale vîntului estimate de la 254 la 331 de kilometri pe oră. Oamenii de ştiinţă pot măsura vitezele vîntului cu radarul mobil Doppler, însă doar de la o distanţă respectuoasă. Aparatele de fotografiat ale lui Samaras au privit din interior partea invizibilă a tornadelor, mult timp ascunsă cercetătorilor care foloseau numai sistemul Doppler: 9 metri mai sus de fundul vîrtejului. La acest nivel, vînturile turtesc casele şi azvîrlă maşinile. Înţelegerea acestor vînturi – cele mai puternice şi mai rebele – poate permite inginerilor să proiecteze structuri mai rezistente la tornade.
43.600 de cadre, vedere din 300 de unghiuri.Imediat după ce Samaras plasează senzorii de presiune şi echipa demarează, începe să plouă cu găleata, iar tornada coseşte un lan de porumb. Apoi, dintr-o dată, ea intră în cîmpul vizual al aparatului foto: tulpini de porumb, pietre, crengi, frunze şi praf umplu aerul. După ce trece de sondă, tornada dă peste cap maşinile agricole, rupe copaci şi tunde „la zero“ un cîmp. Fiecare imagine, ca acest reper, conţine două fotografii suprapuse înregistrate la un interval de cîteva milisecunde – o caracteristică a fotografierii video care i-a permis lui Samaras să estimeze vitezele obiectelor smulse de tornadă. El a comparat poziţia reperului într-un loc unde stătea în timp ce plasa sonda şi apoi a luat ca etalon dimensiunile corpului său, pentru a estima mărimea reperului şi distanţa parcursă. Ştiind că pozele succesive au fost făcute la un interval de 16,6 milisecunde, el a calculat o viteză de 114 kilometri pe oră. Este remarcabil de rapid, avînd în vedere că reperul se afla la numai cîţiva centimetri de pămînt. La fel, el a aflat că o frunză de arţar (nu este arătată) aflată la 1-2 metri deasupra solului avea o viteză de 200 kilometri pe oră. Prin combinarea mai multor astfel de estimări, vor fi posibile crearea unor imagini detaliate ale vitezelor vîntului şi înţelegerea a ceea ce se întîmplă în interiorul tornadelor atunci cînd se năpustesc asupra pămîntului.
Text: Karen E. Lange
VEZI FOTOGRAFII PE http://www.natgeo.ro/natura/catastrofe/9527-o-noua-perspectiva-a-tornadelor
Niciun comentariu: