» » » » » Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu, descoperite de arheologi la Biserica Neagră din Braşov


Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu, dar şi din epoca modernă au fost descoperite de arheologii care fac săpături pentru reabilitarea şi reamenajarea curţii Bisericii Negre din centrul vechi al Braşovului, cele mai importante fiind două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea.
Potrivit arhitectului municipiului Braşov, Marilena Manolache, în urma săpăturilor arheologice din curtea Bisericii Negre, începute în aprilie 2012, au fost descoperite peste 1.400 de morminte, precum şi diverse obiecte valoroase din punct de vedere istoric, între care mai multe podoabe şi bucăţi de vase.
Cele mai importante descoperiri sunt două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea, una dintre acestea fiind întreagă şi având doi metri lungime, 80 de centimetri lăţime şi 30 de centimetri înălţime. Această placă a fost găsită chiar la intrarea principală de la Biserica Neagră.
De asemenea, arheologii au descoperit câteva gropi pentru provizii, care se presupune că ar data din secolul al XIII-lea, precum şi scheletul unui cal.
Toate obiectele găsite au fost transportate într-un depozit al Bisericii Evanghelice urmând ca, după restaurare, să fie duse la Muzeul de Istorie.
Şantierul arheologic va fi închis la sfârşitul lunii august, urmând să înceapă lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre.
"În această săptămână se va restrânge şantierul din faţa intrării principale a Bisericii Negre, iar până la sfârşitul lunii august se va finaliza şi această etapă a descărcării arheologice", a declarat arhitectul Marilena Manolache.
Lucrările de reabilitare şi amenajare a curţii au început în 3 aprilie, în cadrul unui proiect derulat de Fundaţia "Salvaţi centrul istoric al Braşovului", având ca membrii Primăria Braşov şi Biserica Evanghelică C.A. din România-Parohia Braşov.
Înainte de începerea lucrărilor de amenajare a Curţii "Johannes Honterus" a Bisericii Negre, a fost necesară cercetarea arheologică pentru a putea fi evaluat situl.
Lucrările de reabilitare se desfăşoară în mai multe etape, respectiv desfăşurarea studiilor arheologice, înlocuirea reţelelor, execuţia straturilor de suport şi execuţia pavimentului.
În principal este prevăzută înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole. De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural.
Lucrările la şantierul arheologic ar fi trebuit finalizate la sfârşitul anului trecut, însă acestea au fost prelungite din cauza lipsei muncitorilor calificaţi.

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply