.jpg)
Kosonul este singura monedă de aur din epoca regalităţii dacice, dar nu există dovezi că a fost emisă de daci. Ea imită denarii romani republicani din vremea lui Brutus – unul din asasinii lui Cezar -, dar specialiştii încă nu au lămurit toate aspectele legate de kosoni.
Toţi kosonii au fost descoperiţi în Transilvania, marea majoritate a lor chiar în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei -, dar nici unul în săpături arheologice profesioniste. Nicăieri în altă parte a lumii nu s-au descoperit kosoni, semn că aceste monede nu au circulat.
“Există două tipuri de kosoni: cei cu monogramă – care sunt cei mai numeroşi – şi cei fără monogramă, extrem de puţini. Înainte de 1990, aveam cunoştinţă de cîteva exemplare fără monogramă. Acum există cîteva zeci. Kosonii cu monogramă – peste o mie, pe site-urile specializate de pe Internet – nu sunt din aur transilvan.
Este în mod clar vorba de aur din alte surse, probabil de la sudul Dunării, aur rafinat balcanic. În schimb, kosonii fără monogramă sunt foarte probabil din aur de-al nostru. Se pare că dacii au încercat să imite această monedă, dar au bătut exemplare puţine. Chiar şi lucrătura monedelor din această categorie este mai grosieră decît a celorlalţi kosoni, semn că e vorba de imitaţii.”
În acest sens stă mărturie lucrarea “Cercetări numismatice” (B. Constantinescu, V. Cojocaru, R.Burgoi) din care citez: “… Au fost folosite metodele FRX şi AAP, aceasta din urmă pentru a determina prezenţa eventualelor elemente-urmă specifice aurului transilvan. [Kosonii cu monograma] au compoziţia Cu-Ag foarte apropiată de cea a pseudo-Lysimachilor (Ag pînă în 5%, Cu pînă în 0.30%). [Kosonul fără monogramă], de provenienţă necunoscută – are mult argint (10.71%) şi cupru (0.85%), fiind oarecum asemănător compoziţiei aurului nativ transilvan (Ag între 10% şi 30%).
AAP nu a indicat prezenţa în aceste monede a elementelor-urmă specifice aurului din Munţii Apuseni (As, Hg, Te, Sb). Concluzia este că aliajul kosonilor [cu monogramă] fie nu este electrum (aur nativ), fie nu provine din Transilvania, fiind cel mai probabil aur de tipul celui care circula în Balcani în epocă. Asemănarea cu pseudo-Lysimachii indică faptul că aceste monede au fost bătute de meşteri greci, posibil chiar itineranţi, ceea ce face ca ipoteza baterii lor în Dacia să nu fie definitiv înlăturată. Totuşi, faptul că nu a fost folosit aur transilvan şi similitudinea compoziţiei lor cu cea a monedelor de tip pseudo-Lysimach înclină balanţa spre ipoteza lui Pîrvan că au fost bătute undeva în sudul Dunării.”
“Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc sau elenistic de 8 grame şi ceva (în medie, cam 8,40-8,50 g), dar aspectul lor nu este de monedă grecească. Aceasta avea pastila mai groasă, care se bătea la rece. Kosonii au pastila plată, bătută la cald, tehnică folosită de romani. În al doilea rînd, figuraţia acestor monede se inspiră din denarul republican roman. Pe avers apare un vultur care stă pe o ghioagă, ghioaga lui Heracles, evident, şi ţine într-una din gheare o cunună de laur.
Aceasta este o imagine copiată de pe un denar roman republican de argint, bătut în jurul anilor 120 î.Hr. Pe revers apare o altă imagine, un demnitar în togă, încadrat de două personaje tot în togă care poartă nişte mănunchiuri pe umăr. Este magistratul roman însoţit de aşa-numiţii lictori, slujitorii lui, care poartă mănunchiul de nuiele şi securea cu două tăişuri, semn al autorităţii magistratului, care poate condamna la pedeapsa cu bătaia sau cu decapitarea. Meşterii daci s-au inspirat din numismatica romana.
Aici se cunoaşte un asemenea tip de monedă bătută prin anii 50 î. Hr., numai că pe pastila sa apare imaginea a doi magistraţi, evident cei doi consuli, încadraţi de doi lictori. Pe koson apare un singur demnitar, semn că s-a dorit reprezentarea puterii personale a cuiva, înfăţişată cu mijloacele artei romane. Mai adaug faptul că legenda monedei este în limba greacă, cu litere greceşti şi este cuvîntul koson, scris cu sigma, a cărui tîlcuire a dat bătăi de cap cărturarilor europeni două secole şi mai bine.” (Aurora Peţan)
Pînă nu demult, istoria kosonilor părea elucidată, baterea monedelor fiind atribuită unui urmaş al lui Burebista – aici părerile fiind împărţite: ori unui aşa-numit administrator cu numele Koson (sau Cosoni, scrierea denumirii monedei fiind de origine grecească) sau regelui dac Cotiso (după biografia lui Augustus făcută de Suetoniu în care autorul îl denumeşte Cosini pe cel care trebuiă să o ia de soţie pe Iulia la îndemnul lui Octavianus). Această ultimă ipoteză, prescurtarea numelui din “Cotizoni” în “Cosini”, are o mare hibă, întrucît nume mult mai lungi au putut fi redate de-a lungul timpului pe monede…
Pe baza acestor informaţii, un numismat german, în 1910, Max Bahrfeld din Berlin, a concluzionat că aceste monede au fost bătute în zona Munţilor Orăştiei, în vremea lui Octavian Augustus, după dispariţia lui Burebista, probabil în pregătirea unui mare război cu romanii. Se ştie că statele din antichitate nu băteau permanent moneda, ci ocazional. O mare emisiune monetară avea loc atunci cînd statul se aştepta la mari cheltuieli.
Avînd în vedere această informaţie, explicaţia lui Max Bahrfeld părea cea mai coerentă. La o analiză mai atentă, kosonii nu par să fie dedicaţi unui rege sau să reprezinte vreo personalitate, deoarece nu există un portret pe niciuna din feţe. De aceea, presupunerea că sub misteriosul cuvînt “coson” se ascunde numele unui rege dac este greu de susţinut. Cum să pui doar numele regelui, fără să-i reprezinţi şi portretul? Şi apoi, dacă este vorba de un enigmatic rege dac, al cărui nume e scris în greceşte, de ce figurează pe monede doar simboluri romane? Pe una din feţe sunt reprezentate trei personaje, pe care le mai întîlnim pe un singur tip de monedă romană, în vremea lui Brutus, unul dintre cei care au complotat împotriva lui Cezar: doi lictori încadrînd între ei un consul.
Este vorba de Brutus însuşi, însoţit de lictori, în vremea consulatului sau, din anul 54. i.Hr. Pe cealaltă faţă, este figurată o acvilă cu o coroană în cioc, tipar frecvent întîlnit pe denarii republicani romani de argint. Nu putem şti care este faţa monedei şi care este reversul, cîtă vreme nu este reprezentat nici un portret. Conform analizelor făcute de specialişti, s-a ajuns la concluzia că aurul nu este transilvănean, ci provine din sudul Dunării, de undeva din Balcani. Iată deci cosonul: un model hibrid de monedă, emis în afara Daciei, din aur străin, amestec între simboluri de pe mai multe monede romane şi un cuvînt dintr-o limbă necunoscută, scris cu litere greceşti.
Iată însă şi o explicaţie plauzibilă dată de Aurora Peţan, o deducţie şi o completare a teoriei lansate de Th. Mommsen, J. Friedlaender, V. Pârvan, B. Mitrea, H. Daicoviciu şi alţi cercetători. Cîtă vreme e vorba de un model din vremea lui Brutus, cosonii au toate şansele să aibă legătură cu acest personaj. Se presupune că Brutus ar fi plătit mercenari daci ca să lupte alături de el la Philippi, în Macedonia, împotriva lui Antoniu şi Octavian.
După uciderea lui Cezar (anul 44 î.Hr.), Brutus nu s-a bucurat de popularitate, căci Cezar era iubit de popor. S-a refugiat în Macedonia, unde a pus la cale, împreună cu Cassius, rezistenţa împotriva lui Antoniu şi Octavian (viitorul împărat Augustus). În anul 42 a avut loc bătălia de la Philippi, unde Brutus a fost înfrînt şi s-a sinucis. Se presupune că, în vederea acestei bătălii, Brutus ar fi angajat un număr mare de mercenari daci, pentru plata cărora ar fi emis în mod special această monedă fără circulaţie.
În continuare o să citez din articolele Aurorei Peţan, cuvinte care elucidează, dar care nasc alte întrebări pentru cei avizi de mistere…
“Se pare că toate firele acestei poveşti duc în Macedonia. “Cosonul” tracic de argint este o imitaţie după un model macedonean bătut la Amphipolis (Coinarchives); Brutus s-a refugiat în Macedonia; ultima sa bătălie s-a dat la Philippi, localitate aflată aproape de Amphipolis… Concluzia este destul de uşor de tras: cosonii au fost bătuţi în Macedonia. Brutus a bătut cosoni de aur în cantitate mare, probabil la Amphipolis, unde exista un atelier de monetărie celebru. Cu aceste monede a plătit oastea dacică, pentru a lupta alături de el, la Philippi. Imaginea consulului însoţit de lictori de pe una din feţe este cu siguranţă a lui Brutus, căci numai el emisese la Roma o astfel de monedă.
Mai multe in
Niciun comentariu: