Despre cananeeni nu se ştia mai nimic până în 1929, când Claude Schaeffer a adus la lumină anticul oraş Ugarit, La Ras Shamra, şi odată cu acesta şi o cultură fascinantă. Palatul regal de aici era unul dintre cele mai impunătoare reşedinţe regale din orientul apropiat.
Anterior israeliţilor, pe pământurile biblice au trăit cananeenii, pe care grecii i-au numit apoi fenicieni, cei cărora le aparţineau fabuloasele oraşe maritime Tir şi Sidon, cei care aveau să devină cei mai mari navigatori ai antichităţii. În 814 a.Hr. vor întemeia o altă minunăţie urbanistică, şi anume Cartagina. Dar fenicienii au început să exploreze mările cu aproape patru secole mai devreme, devenind celebri neguţători şi producători de purpură. Puterea lor maritimă ajunsese să fie temută de toţi.
Dar înainte de fenicieni au fost cananeenii, care în jurul anului 3000 a.Hr. ajung în Siria şi Palestina. Încep să construiască şi să se organizeze, adoptând un stil de viată care nu era deloc pe placul păstorilor israeliţi. Apreciind rafinamentul, cananeenii se desfătau cu înalta lor cultură, în spatele zidurilor înalte, neavând un mare respect pentru patriarhii biblici din pustie. Dar aceşti nomazi le vor supune înfloritoarele oraşe. Cananeenii aveau o civilizaţie mai dezvoltată decât evreii, care până la Solomon, deci prin 950 a.Hr., s-au lăsat şi ei fermecaţi de cultura celor cuceriţi.
Fortificaţiile, casele, străzile, toate iniţiativele urbanistice ale cananeenilor erau cu totul deosebite pentru vremea lor. Aveau instalaţii de canalizare foarte bune şi se pricepeau de minune la olărit. Dar şi în materie de cultură spirituală au influenţat mult cultura greco-romană, nu doar pentru că au inventat alfabetul, ci şi pentru că multe elemente de cult şi mitologie au fost absorbite în aceasta. Ca să nu mai vorbim despre principiile urbanistice.
Lor le-au aparţinut cetaţile Megiddo, Taanach, Bethşemeş sau Hazor. La Taanach a fost descoperit un palat regal, ca şi la Megiddo, unde s-a scos la iveală şi un tezaur cu 200 de tăbliţe de fildeş. Cananeenii erau şi foarte descurcăreţi. La Gezer au săpat un tunel la 40 de metri sub nivelul solului pentru a da de un izvor care să-I ajute să reziste în timpul asediilor. La Megiddo regele Solomon a fortificat zidurile şi a amenajat grajduri pentru 300 de cai.
La Ugarit, pe coasta de nord a Siriei, vis-à-vis de Cipru, în dreptul oraşului de azi latakia, oamenii trăiau din vremuri străvechi. La o adâncime de 18 metri s-au descoperit unelte de cremene, iar un metru mai sus căni de piatră. Este posibil ca acum 5-6 milenii să fi existat o legătură între oamenii de aici şi cei de Ierihon. De la 16 metri începem să găsim unelte din silex, oase şi obsidian, dar şi o ceramică pictată de bună calitate.
Vedem aşadar ce istorie bogată se ascunde sub Ugarit, un oraş care va deveni foarte cunoscut în mileniul al II-lea, şi mult după aceea. Poate că însuşi Sargon I la vizitat. La Mari, o altă minune urbanistică, s-a descoperit o scrisoare a faimosului Hammurabi, care spune că regele din Ugarit ar fi dorit să viziteze palatul de la Zimirlim, unde trăia ultimul rege din Mari.
Şi Egiptul stabilise relaţii cu Ugaritul, unde la un moment dat fusese adusă statueta prinţesei egiptene Şnumit, soţia lui Sesostris al II-lea. Insula Creta, unde înflorea cultura minoică, întreţinea şi ea legături cu Ugaritul, după cum o demonstrează fragmentele de vase cretane sau căni de teracotă. Oraşul va suferi o distrugere, nu se ştie exact din ce cauză, dar se reface rapid pentru a-i primi pe negustorii şi oamenii de cultură din Cipru, Egipt, Mesopotamia, care trăiau cu toţii în armonie.
Dar nu trece mult până când abilul faraon Tutmes al III-lea se înstăpâneşte asupra oraşului. Energicul conducător, a cărui mumie s-a păstrat, avea nevoie de puncte de sprijin pentru campanii, pentru aprovizionare. În nord Ugaritul devine cel mai de seamă port. Cuceririle egiptene au avut şi efecte benefice pentru ugariţi, cretani, ciprioţi sau egeeni, căci vor stimula artele, mai ales pe cea arhitecturală, care va intra într-o veritabilă epocă de aur.
Străzi întinse, unite în unghi drept’ case cu multe încăperi, inclusiv baie; canale fine de piatră; fântâni zidite, acoperite de plăci de piatră rotunde; scări largi şi comode. În general, am putea spune că se trăia bine la Ugarit. Nici morţii nu o duceau rău. Sub fiecare casă era o încăpere mortuară, legată de casă printr-un tunel. Mortului i se ofereau podoabe şi multe alte obiecte, precum vase de alabastru sau ceramici miceniene. Bogăţia mormintelor a atras însă şi mulţi jefuitori.
Şi în zona portului locuintele erau prevăzute cu tot confortul. Mormintele nu erau nici ele mai prejos, iar depozitele sugerau şi ele înalta dezvoltare a oraşului. Zeci de ulcioare pentru ulei sau vin! În Ugarit se dezvoltase şi o ‘industrie’ cosmetică destul de impresionantă, după cum putem remarca din prezenţa sticluţelor pentru parfumuri sau cutiilor de fildeş pentru farduri. Şoimii mici de bronz cu incrustaţii arată că arta egipteană s-a propagat şi aici. Sculptorii şi aurarii din Creta au lăsat şi ei în urmă cupe sau alte vase pe care recunoaştem portrete feminine orientale.
La mijlocul secolului al 14-lea oraşul a fost distrus de un cutremur, după cum se constată din urmele de prăbuşire şi de incendiu. Regele Tirului, Abimilki, îi povesteste faraonului Amenofis al IV-lea despre tragedie. Cam în aceeaşi vreme au fost afectate şi Cnossos şi alte oraşe, se poate să fi avut loc un cataclism de proporţii. Dar Ugarit va mai renaşte încă o dată, pentru numai două secole, căci în 1200 a.Hr. metropola va sfârşi sub loviturile popoarelor mării, la fel ca şi epoca bronzului în acea regiune.
Niciun comentariu: