» » » » Femei şi tabuuri la începutul secolului XX


Să fii reprezentanta „sexului slab” şi să apari în public, în primele decenii ale veacului trecut, îmbrăcată cu pantaloni, în loc de crinoline sau măcar rochii cu trenă scurtă?! Imposibil!
Dar lista nescrisă a tabu-urilor era mult mai lungă, deoarece – într-o lume în care ipocrizia morală a societăţii aristocratice de la Porţiile Orientului, aşa cum o descrie însăşi Regina Maria în Povestea vieţii mele, rămânea încă monumentală – părea, în egală măsură, de neconceput că o femeie putea fuma pe stradă, ziua în amiaza mare; cu toate că Lady Craven, cu două secole înainte, fumase la curtea lui Vodă Hangerli, în timpul vizitei sale de câteva zile în Bucureşti, conform menţiunii lui Nicolae Iorga. Darămite tu, „cucoană onorabilă”, cum ar spune Caragiale, cu rentă viageră de pe urma defunctului soţ şi cu amanţi oficiali, să-ţi permiţi luxul, în Bucureştiul dinaintea Primului Război Mondial, să faci nudism într-o zi caniculară, pe malul lacului Herăstrău, în văzul tuturor! Aşa ceva era „scandalos” în acea lume, deşi moravurile nu stăteau pe loc: bordelurile fuseseră legalizate de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu toată opoziţia revoltată a bisericii, iar dagherotipurile cu nuduri feminine circulau „pe sub mână” încă de pe vremea lui Carol Popp de Szathmary... Şi totuşi, în epoca în care bărbaţii mureau în dueluri pentru apărarea onoarei, asemenea evenimente „ieşite din comun” s-au petrecut cu adevărat, e drept, arareori, stârnind reacţii pitoreşti pentru noi, cei de azi! Să vedem...
Un lung şir de „nu” pentru reprezentantele „sexului frumos”
„Cu picioarele în caviar”.Această expresie memorabilă a fost folosită de Constantin Mille, într-un editorial din cotidianul „Adevărul”, pe la începutul secolului XX, atunci când, cu vederile sale politice de stânga, proprietarul ziarului din acea perioadă (şi editorialist de ocazie) a încercat să vitupereze lenea, risipa, desfrâul şi luxul aristocraţiei româneşti. În pamfletul său, gazetarul ignora însă cu desăvârşire faptul că acea lume, elitistă, dar snoabă, respecta un set de reguli însuşite tacit de familiile boiereşti sau nobiliare, chiar dacă era vorba de convenţii ipocrite.
În volumul III al Amintirilor lui Radu D. Rosetti avem chiar un scurt inventar al principalelor tabuuri din epocă. De pildă, femeile de o anumită condiţie socială, fie nu făceau deloc şcoală, fiindcă averea le asigura viitorul, fie studiau exclusiv în particular, ca să nu se amestece cu „vulgul”. Indiferent la ce vârstă se căsătoreau, pentru femeile aristocrate de pe malurile Dâmboviţei era de neconceput să dea naştere copiilor în spitale, ci numai şi numai acasă, asistate de un medic şi o moaşă, alături de o parte a familiei. Până târziu, după începerea Primului Război Mondial, când au intervenit constrângerile refugiului în Moldova şi mentalitatea colectivă a mai suferit schimbări, reprezentantele „sexului frumos” (sau „slab”) – cum vreţi s-o luaţi – nu aveau voie să meargă pe jos, pe Podul Mogoşoaiei, să zicem, ci doar în trăsuri, dacă nu erau însoţite de soţ, de o rudă sau prietenă, ori măcar de o servitoare! Deopotrivă, ele nu puteau să intre într-un local, fără a se afla la braţul unui bărbat. Când se duceau la cumpărături, chiar şi într-un magazin de lux, aristocratele autohtone nu puteau fi singure, indiferent cine le însoţea. Noţiunea de „mers la serviciu”, ideea de a avea o „slujbă”, alta decât iniţiativele filantropice sau caritabile, erau de neconceput în cazul acestor doamne, care se fereau de amestecul claselor sociale ca dracul de tămâie...
Cât despre fumat pe stradă, la acea epocă putea fi acceptat doar în trăsură, mai ales când femeile se opreau în faţă la Capşa, de pildă, şi erau servite cu îngheţate, prăjituri sau cafele la scara birjei, pentru a evita să intre în local, aşa cum povesteşte, printre alţii, Constantin Bacalbaşa, în Bucureştii de altădată. Pentru doamne, în acele timpuri, nu apăruse „ştrandul”, adică dezbrăcatul în costume de baie, în toiul verii, căci până şi drumurile la mare, în vacanţe, erau încă rare, pe lângă faptul că şi „costumaţia” de plajă era aproape incredibilă, nedezgolind corpul deloc din aceeaşi ipocrizie. În schimb, iernile se patina pe lacul Cişmigiu cu pasiune, fără prejudecăţi sau discriminări în materie de sex. În privinţa tabuurilor culinare, suficient de numeroase, nu avem spaţiu să dezvoltăm ideea, aici şi acum. Merită, totuşi, o menţiune fugară: la orice masă importantă, doamnele nu aveau voie să privească servitorii drept în ochi şi nici să li se adreseze direct, ci doar prin intermediul soţului sau al amfitrionului...

O doamnă fumează, alta poartă pantaloni, iar „Miţa Biciclista” face nudism
La 18 mai 1913, în plină criză balcanică, situaţie ce agita foarte mult ziarele, cotidianul „Universul” publică, în a doua ediţie a zilei, o notă de şapte rânduri semnată cu pseudonimul „Rigoletto”. Deşi informaţia este senzaţională din punctul nostru (contemporan) de vedere, nota respectivă a rămas fără niciun ecou în presa vremii. Pe scurt, în jurul prânzului, „vardiştii” au reţinut o doamnă, pe Calea Victoriei, în dreptul „Palatului Domnului Grigore Cantacuzino-Nababul”, care fuma pe stradă „o ţigară cartonată”, mergând pe jos, neînsoţită. Necunoscuta doamnă, care „nu părea o femeie de moravuri uşoare”, a fost dusă urgent în cea mai apropiată cazarmă, unde a fost reţinută câteva ore pentru a i se întocmi un proces verbal de amendă, cu toate că în Codul Penal nu exista nicio referire la interdicţia de a fuma pe stradă!
Patru ani mai târziu, în vara lui 1917, în timpul Primului Război Mondial, când Capitala României Mici se afla sub ocupaţia trupelor germano-bulgare, în cotidianul conservator „Timpul”, agreat de cenzura militară a ocupantului pentru poziţia sa politică, apare un scurt comentariu nesemnat, pe data de 24 iulie, din care opinia publică românească află „un zvon cutremurător de scandalos”, conform căruia Maria Mihăescu, supranumită şi „Miţa Biciclista”, în vârstă de 32 de ani, văduvă cu rentă viageră, ar fi fost văzută de unii bucureşteni, cu doar câteva zile mai devreme, făcând nudism pe malul lacului Herăstrău, într-un loc „unde se adună de obicei bărbaţi pescari” şi scăldându-se în pielea goală, din cauza caniculei. Autorul era categoric: „sunt binecunoscute teribilismele acestei doamne amatoare de înot şi mers pe velociped”. În încheiere, se precizează că numai lipsa declaraţiilor unor martori au împiedicat autorităţile să ia măsuri drastice, iar acuzata a scăpat fără proces.
În fine, dincolo de limitele istorice ale perioadei numite „La Belle Époque”, mai exact în 1927, aflăm din cotidianul liberal „Viitorul” că o femeie ar fi fost reţinută în Bucureşti pentru că a fost surprinsă mergând pe stradă îmbrăcată în pantaloni, fapt încă nepermis chiar şi la acea epocă târzie, deoarece pantalonii erau „îngăduiţi femeilor doar la călătorie şi exerciţii de manej”. Femeia a fost amendată contravenţional, ca să ne exprimăm în limbajul de azi, „pentru atentat la pudoarea publică”.

Historia.ro


Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply