» » » » 23 August 1944 - Salvarea României sau trădare naţională?



Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a

13 iunie 1944
1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin "Poarta Iasiului"
Anul 1942 aduce schimbari importante în situatia de pe front. Este smulsa initiativa strategica din mâna Germaniei de catre coalitia Natiunilor Unite. Între 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, este înfrânta armata germana din nordul Africii în batalia de la El Alemain; între 12 si 18 ianuarie 1943, armatele sovietice strapung blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelasi an,
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: "Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru". Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.
Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond
Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.
Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.
La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea.
Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de externe al URSS, a afirmat ca "singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu". Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca "participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinta decât în cazul unei debarcari aliate". Cu acest prilej, el insista asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. "Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita româneasca". Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti - Bodnaras, Damaceanu, Aldea, Racovita - a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar "Poarta Iasiului" a fost deschisa fara lupte trupelor sovietice.
Roosevelt sustine capitularea neconditionata
În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca "noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca, numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România) trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede". Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare neconditionata.
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?
Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui atunci?
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.
Opozitia din România - Maniu si Bratianu - au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: "Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani", iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: "El prefera negocieri cu Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui".
Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje
Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil - la Helsinki si Fred Nanu - la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.
Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele conditii:
1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutra;
3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la patria-mama în totalitate;
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.
Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.
Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaras
Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului si delegatii PCR. Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa  parasutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii Palatului Regal si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat înfaptuita de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist care prevedea:
a) rasturnarea prin forta a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR. Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregatirea actiunii armate, a fost creat si un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu.
Regele se împotrivea armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe Bratianu: "Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc". Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de "glorie" din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice.
CONTINUAREA IN
Historia.ro

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply