Așa cum o spun legendele scoțiene, dar și relatărilor martorilor oculari, apariția celebrului monstru din Loch Ness a fost întotdeauna însoțită de vibrații ale solului și de bule uriașe de aer care se ridicau la suprața lacului în care se credea că trăiește creatura de dimensiuni gigantice. Însă un cercetător italian este de părere că motivele pentru care oamenii cred ca văd semnele unui monstru nu sunt altceva decât niște simple efecte optice.
„Există numeroase efecte create la suprafața apei, dar și în adâncurile acesteia, care sunt, în fapt, relaționate cu activitatea seismică și nu cu vreun monstru preistoric sau mitologic. Știm că perioada anilor 1920-1930 a fost una cu o intensă activitate seismică. Întâmplător sau nu, aceasta este perioada de timp în care apar cele mai multe relatări ale așa-ziselor semne ale apariției monstrului din Loch Ness”, afirmă geologul italian Luigi Piccardi.
Falia seismică Great Glen taie dealurile scoțiene pe o distanță de peste 100 de kilometri de la est la vest. În fapt, este vorba de aceeași falie care este „vinovată” de apariția lacului Loch Ness. Tot ea este cea care produce periodic mișcări seismice, mișcări care, la rândul lor, produc efectele bizare de la suprafața apei lacului.
Cea mai cunoscută fotografie a monstrului din Loch Ness a fost realizată în anii 30 de către un chirurg scoțian, Kenneth Wilson. Câteva decenii mai târziu acesta a recunoscut faptul că nu a fost decât o farsă bine pusă la punct. Niciun monstru nu a fost semnalat în ciuda faptului că apele lacului au fost scrutate centimetru cu centrimetru, folosindu-se unele dintre cele mai avansate tehnologii, de la sonare și radare, până la imagini preluate din satelit, minisubmarine sau camere video ultraperformante montate pe delfini.
Ultima semnalare a „monstrului” a avut loc în anul 2012, atunci când un pescar local, George Edwards, a pretins că a fotografiat gigantica creatură. S-a dovedit că nu era vorba decât de un buștean prăbușit în apă.
Niciun comentariu: