Biserica ortodoxa ii praznuieste, la data de 21 mai, pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, strâns legata de taina si puterea Sfintei Cruci. Sfântul Constantin a istorisit ca, in preajma luptei decisive a vazut pe cer, ziua in amiaza mare, o cruce stralucitoare având scris deasupra: “In acest semn vei birui!”. Noaptea, in vis, i s-a parut ca vede pe Hristos purtând in mâna o cruce si care i-a spus sa o imprime pe steagurile sale. El s-a trezit si a implinit porunca. Desi nu avea decât 20.000 de ostasi, impotriva celor 150.000 ai adversarului, victoria a fost de partea lui. Prin decretul de la Milano, din 313, a dat libertate deplina Bisericii crestine. Mama sa, Elena, a initiat sapaturi pentru descoperirea lemnului Sfintei Cruci si a mormântului Domnului reusita fiind de partea sa. Astazi, la Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena din Bacau are loc hramul bisericii, iar slujba va fi oficiata de un sobor de preoti condus de PS Episcop Ioachim Bacauanul. Tot aici au fost aduse, dupa procesiunea de duminica seara, cele doua icoane facatoare de minuni de la Giurgeni si Trifesti, pentru ca enoriasii sa se poata ruga la ele.
Peste un milion de sarbatoriti
Dintre cei 1.800.634 de români care isi serbeaza onomastica de Sfintii Constantin si Elena, 640.518 sunt barbati si 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Dintre femeile care isi sarbatoresc onomastica, 884.229 poarta numele de Elena, 124.773 sunt Ileana si 69.944 se numesc Lenuta. Alte 53.613 de femei poarta numele de Constanta, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana si 1.467 – Nuti. Majoritatea barbatilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alti 80.037 poarta numele Costel, iar 33.386, Costica. De asemenea, 20.002 de barbati se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi si 315 – Costelus.
daaaaa .... sigur .... cum au unii creierul spalat ... http://www.fara-secrete.ro/istoria-sangeroasa-a-sfintilor-imparati-criminali-constantin-si-elena-care-au-fondat-religia-crestina/
RăspundețiȘtergere