Cercetătorii cred că este posibil să fi descoperit, ascuns în jungla din Honduras, un oraş pierdut - Oraşul Alb - despre care legendele spun că ar fi fost plin de aur.
Specialiştii au survolat regiunea Mosquitia din Honduras a bordul unui mic avion, echipat cu aparatură care emitea spre sol 100.000 de pulsuri de laser pe secundă, creând o hartă 3-D digitală a terenului de sub coronament.
Analizând datele, specialiştii au observat formaţiuni în relief ce par a fi urmele unui oraş părăsit, invadat de junglă.
Conform legendelor, ar fi existat în această zonă un oraş extrem de bgat în aur, numit de spanioli Ciudad Blanca (Oraşul Alb), menţionat de conchistadorul Hernando Cortes în 1526, într-o scrisoare trimisă regelui Carol V al Spaniei.
De atunci, Oraşul Alb aprinde imaginaţia exploratorilor, chiar şi în ziua de azi.
Un realizator de film pasionat de legenda Oraşului Alb, Steven Elkins, a reuşit să obţină finanţare pentru o expediţie de cercetare, realizată de NCALM and Universitatea din Houston, pentru a studia zona Mosquitia cu ajutorul unui sistem de cartografiere cu laser, numit LiDAR (light detection and ranging), în speranţa de a descoperit vestigii ale unor aşezări pierdute în junglă.
Deşi nu se poate spune cu precizie dacă este vorba despre Oraşul Alb sau măcar dacă acesta a existat vreodată în realitate, hărţile tridimensionale realizate de LiDAR „arată clar existenţa unor formaţiuni ce pot considerate ruine ale unor aşezări umane mari, datorită complexităţii spaţiale, mărimii şi organizării lor”, spune Christopher Fisher, profesor la Universitatea din Colorado, care a condus cercetările. Datele arată că această regiune a fost dens populată, iar mediul a fost modificat de intervenţia omului.
„Aceste concluzii furnizează o nouă perspectivă asupra aşezărilor pre-hispanice ale acestei regiuni, prea puţin explorate”, adaugă Christopher Fisher.
Ciudad Blanca deţine un rol central în mitologia populaţiilor precolumbiene din America Centrală. Texte vechi îl citează drept locul naşterii zeului aztec Quetzalcoatl şi există relatări - nu ştim cât de veridice - care descriu statui de aur şi construcţii din piatră albă cioplită cu migală, de unde şi numele legendar de „Oraşul Alb”.
Totuşi, până în prezent nimeni nu a reuşit să confirme că oraşul ar fi existat cu adevărat.
Dacă este confirmată, descoperirea Oraşului Alb ar fi comparabilă ca importanţă cu cea a faimoaselor vestigii de la Machu Picchu, descoperite în 1911.
Pasul următor va fi întreprinderea unei expediţii arheologice pe teren, prin junglă, pentru studierea ruinelor la faţa locului.
sursa: http://www.descopera.ro
Niciun comentariu: