» » » » Fabuloasa poveste a regelui bănăţean din Insula Timor


Andreas Gebhardt s-a născut la 23 iulie 1884, în satul Săcălaz, localitate aflată la şapte kilometri de Timişoara, şi a ajuns suveran, timp de doi ani, pe o insulă aflată la celălalt capăt al lumii. Aceasta este povestea venită din alte timpuri a unui aventurier care l-ar fi făcut invidios până şi pe Jules Verne.


Odiseea regelui Timorului a fost dusă din România de către şvabii care au emigrat din Săcălazul cândva eminamente nemţesc. Iar incredibila poveste de la începutul secolului trecut, cu peripeţii de pomină, călătorii peste continente, rebeliuni şi războaie mondiale, a fost scoasă la iveală de Horst Fassel şi Josef Schmidt, doi cercetători din München care au scris în 1986 un veritabil „abecedar“ despre personalităţile din Banatul de altădată, după relatări şi poveşti ale localnicilor. Gebhardt mai apare şi în „Lexiconul biografic al germanilor bănăţeni“, scris de Anton Peter Petri, în 1992.
Înainte de toate, însă, prima poveste a fost scrisă de Henrich Lauer, într-o carte care se află în arhivele Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara. „Andreas Gebhardt a plecat ca un vagabond în străinătate şi s-a întors în patria sa ca un rege încoronat. Alţi tineri din familii numeroase, care-şi încercaseră până atunci norocul în străinătate, se întorseseră în ţară ca şi croitori, tâmplari sau pantofari. Alţii, mai norocoşi, reuşiseră chiar să devină profesori sau preoţi, dar niciunul nu mai izbutise până atunci să revină ca rege“, scrie Henrich Lauer, în volumul „Cu soarele în faţă − Bănăţenii care călătoresc şi descoperă lumea“.
„Vorbim engleză, franceză şi italiană“
Cei care au descoperit peripeţiile lui Gebhardt n-au reuşit să obţină foarte multe detalii despre incredibila sa viaţă. Traseul i-a fost însă reconstituit până la un moment dat. Viitorul rege Andreas a manifestat încă din copilăria petrecută la Săcălaz, sat locuit de şvabi din Banatul pe atunci austro-ungar, o fascinaţie pentru aventuri. Îi plăcea foarte mult să citească, lucru prin care se şi deosebea de ceilalţi colegi de şcoală. Era mare amator mai ales de jurnale de călătorie. Şi-a urmat pasiunea şi atunci când s-a angajat ca ucenic la magazinul de textile Blauer Stern (Steaua Albastră) din Timişoara. Faptul că era mereu cu ochii în cărţi nu prea l-a încântat pe proprietarul magazinului, dar acesta a apreciat totuşi înclinaţia ucenicului său pentru limbi străine. Datorită tânărului, patronul a scris cu mândrie pe tăbliţa de la intrare: „Vorbim engleză, franceză şi italiană“.
Andreas nu era însă interesat să înveţe limbi străine pentru a atrage clienţi, el avea alte visuri. Iar într-o zi, în anul 1908, pur şi simplu nu a mai apărut la serviciu...
Zilele au devenit săptămâni, luni şi ani, fără ca familia sau prietenii să mai ştie ceva de Andreas. Totul până când, într-o zi a anului 1913, primăria din Săcălaz a primit o înştiinţare prin poştă, de la Curtea Supremă din Olanda, în care se arăta că Andreas Gebhardt era condamnat la moarte pentru fapte de rebeliune comise în Insula Timorului! Regatul Olandei cerea o confirmare că răsculatul capturat provenea din satul bănăţean. Până şi autorităţile de la Budapesta şi Viena au fost informate de faptele cetăţeanului din Imperiul Austro-Ungar.
Fochist, pirat, suveran
Între aceste două veşti care au tulburat puţin viaţa liniştitei comunităţi germane din apropierea Timişoarei se ascundeau însă talazurile unui destin incredibil. Andreas Gebhardt a plecat din Timişoara în 1908 şi, cu banii pe care îi avea, a ajuns până în Marea Britanie, de unde va fi privit lung către Lumea Nouă. America îl fascina. Pentru că nu avea suficienţi bani, s-a angajat fochist pe un vapor. Aşa a reuşit să traverseze Atlanticul şi a ajuns în Canada. N-a stat mult nici acolo, continuându-şi repede aventura către Statele Unite ale Americii.
Nu ştim exact cu ce s-a ocupat Andreas în SUA, cert este însă că dorul de ducă l-a cuprins iar repede. În portul Philadephia se împrieteneşte cu un alt aventurier, al cărui nume nu-l ştim însă, şi împreună cu acesta reuşeşte, în 1910, să fure un vas. Povestea e halucinantă, dar este consemnată în actele vremii, atât de autorităţile americane, cât şi de cele olandeze. Odată ieşiţi în larg, răsculaţii pornesc spre Oceanul Indian, cu Andreas în rolul căpitanului. Cele mai multe insule din zona Indoneziei erau deja, la acea oră, colonizate de olandezi, britanici sau portughezi. Peste câteva luni, pe una din ele, în partea olandeză a Timorului, ajunge şi bănăţeanul din Săcălaz.
Andreas se împrieteneşte repede cu băştinaşii, cărora le oferă ajutorul în lupta împotriva coloniştilor olandezi. Face cunoştinţă cu şeful tribului şi cu fiica acestuia. Urmează o poveste de dragoste care se încheie cu o căsătorie, iar în 1911 Andreas Gebhardt devine rege al Timorului.
„Un rege nu slujeşte alt rege“
Vestea că un alb, un european, a devenit căpetenia triburilor din Timor a produs stupefacţie peste mări şi ţări. Însăşi Wilhelmina Helena Pauline Marie, regina Olandei în perioada 1890-1948, a cerut să-l întâlnească pe acest monarh neobişnuit şi deloc uşor de prins. După mai multe conflicte cu forţele armate olandeze, Gebhardt este, până la urmă, arestat în 1913 şi dus în Olanda, unde e judecat în regim de urgenţă, acuzat de rebeliune şi condamnat la moarte.

Până la urmă, bănăţeanului i-a surâs norocul. Regina Wilhelmina îl graţiază, iar Andreas se întoarce acasă acasă, la Săcălaz. Nu stă însă prea mult timp în Banat, pentru că situaţia se tensionează în Europa, Primul Război Mondial stă să izbucnească şi şvabul e chemat în armata austro-ungară. Eroul epopeei noastre
n-avea însă chef să moară pentru cauze care nu-l interesau, profită de înrolare pentru a pleca din nou de acasă, dar dezertează, şi autorităţile îi pierd urma. Ajunge în Elveţia, apoi în Franţa, de unde în 1915 pleacă iar în America de Nord.
Din Cuba vin ultimele veşti de la el, unde la sfârşitul celui de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea trimite acasă, la Comandamentul Militar din Timişoara, dar şi împăratului Franz Iosef, al deja defunctului Imperiu al Austro-Ungariei, o scrisoare cu un mesaj de-a dreptul memorabil: „Un rege nu slujeşte alt rege“!
Nu se ştie nimic despre familia suveranului din Săcălaz
Ultimii membri ai familiei Gebhardt din Săcălaz au sfârşit prin a fi deportaţi în Bărăgan, de regimul comunist, în anul 1951. Nici de ei nu s-a mai auzit nimic.
Biserica romano-catolică din comună a fost înălţată cu peste un secol înainte naşterea lui Andreas Gebhardt.
De biserică mai are grijă acum doar tanti Ana, o catolică unguroaică.
„Preotul din Mehala (n.r. – cartier din Timişoara) mai vine să ţină slujbe o dată la două săptămâni. Am rămas vreo 20 de catolici în comună şi, din păcate, biserica se degradează“, spune femeia care are cheia bisericii unde în 1884 a fost botezat micuţul Andreas Gebhardt, viitorul rege din Timor.
Înainte de Al Doilea Război Mondial, la Săcălaz trăiau aproximativ 4.000 de etnici germani. Mişcările demografice care au avut loc în România au făcut ca satul bănăţean să fie invadat de familii de români ardeleni şi moldoveni. Majoritatea şvabilor au ales să emigreze în Germania până în 1989, iar restul – după Revoluţie. Astăzi mai sunt în Săcălaz cel mult zece nemţi. 
MAI MULTE PE...

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply