» » » » Cine va fi al 12-lea om pe Luna?



Neil Armstrong, astronautul de pe Apollo 11 care a pus piciorul pe Luna, fiind urmarit în direct da milioane de telespectatori, si care a murit recent la vârsta de 82 de ani, este cel care pe 20 iulie 1969 a devenit, pentru cartile de istorie, primul om care atins solul unei lumi extra terestre. Dupa Neil Armstrong, doar alti 10 oameni au mai pus piciorul pe Luna (toti apartinând programului Apollo gestionat de NASA), dar dorinta pamântenilor de a continua programul spatial lunar este înca puternica.

Asadar, vor mai exista oameni pe Luna si daca da, cine vor fi acestia? Au trecut, totusi, 42 de ani de când zborurile cu echipaj uman spre Luna au fost abandonate, timp în care s-a manifestat un aparent dezinteres. Unii se întreaba cum de nimeni nu a mai încercat sa ajunga pe Luna dupa un asemenea succes precum acela al programului Apollo? Cu atât mai mult cu cât tehnologiile au avansat atât de puternic între timp. Scepticii vorbesc chiar despre faptul ca o calatorie pe Luna cu un echipaj uman ar fi fost imposibila în 1969, argumentul fiind chiar lipsa unei tehnologii avansate, precum si conditiile cosmice adverse pentru organismul uman. Si cu toate acestea, visul omului de a ajunge pe Luna (de ce, de vreme ce a mai fost?) este înca viu, poate chiar pentru aprofundarea cercetarilor începute în 1969.

Cine se încumeta la aceasta aventura? Dupa parerea expertilor, urmatorul terrian care va ajunge pe solul lunar, al 12-lea într-o numerotare începuta de Neil Armstrong, va apartine, dupa toate probabilitatile, Chinei, chiar daca si alte tari asiatice precum Japonia si India s-au remarcat în cursa spatiala. „Calatoriile spre Luna au fost o chestiune de prestigiu, dar si o problema stiintifica. Luna poate prezenta doua atuuri din perspectiva forajelor miniere în cautare de combustibil nuclear. China nu-si ascunde interesul fata de aceasta eventualitate” declara recent pentru AFP un expert australian pe chestiuni spatiale. „Nimeni nu poate fi sigur de unde vor fi originari viitorii astronauti care vor pune piciorul pe Luna, dar exista mari sanse ca acestia sa fie chinezi”.

China ramâne în capul cursei

Pare curios, dar dupa ce au reusit sa câstige lupta spatiala pentru cucerirea Lunii, americanii par sa abandoneze ideea unei reveniri pe „astrul noptii”. Un asemenea nou program este prea costisitor sau doar prea periculos, irealizabil? La începutul lui 2010, presedintele american Barack Obama a anuntat oficial ca abandoneaza programul „Constellation” al NASA, care îsi propunea sa trimita un american pe Luna, fiind considerat prea costisitor. China care a initiat un spectaculos program spatial cu oameni la bord, s-a trezit plasata în fruntea competitorilor, desi probabil ca putini au vazut la televizor în 1969 reusita misiunii Apollo 11.

Acum, pentru a-si demonstra statutul de mare putere mondiala, China doreste sa fie prima tara asiatica, si nu numai, care sa trimita un om pe Luna. În acest scop, China a lansat deja un program ambitios numit „Chang’e” marcat deja de misiunile reusite a doua sonde lunare. Chang’e-1 (lansata în octombrie 2007) si Chang’e-2 (lansata în octombrie 2010) au permis, dupa plasarea pe orbita, efectuarea unor observatii detaliate ale Lunii. Etapa viitoare este prevazuta pentru anul viitor.

În 2013, misiunea Chang’e-3 consta în aselenizarea unui modul capabil sa efectueze analize stiintifice ale solului. Aceasta va fi prima aselenizare din istoria Chinei care, chiar daca vine la 44 de ani de la aventura lui Neil Armstrong, este cu atât mai importanta si permite Chinei sa intre în clubul elitist al marilor puteri spatiale. În fine, o a patra misiune a programului Chang’e prevede o noua aselenizare si apoi revenirea sondei lunare pe Terra.

Pare ca suntem martorii unui film pe care l-am mai vazut, cu o întârziere de peste patru decenii, dar asta demonstreaza importanta unei misiuni de o enorma complexitate: aselenizarea si reîntoarcerea pe Pamânt. Atât de complexa încât chiar si chinezii nu prevad o misiune lunara cu oameni la bord decât pentru 2030 cel mai devreme. Adica dupa o pauza de 60 de ani de la cea mai mediatizata transmisiune televizata a secolului trecut: aselenizarea misiunii Apollo 11.

În iunie, misiunea spatiala Shenzhou IX a demonstrat posibilitatea Chinei de a stapâni tehnologic un rendez-vous spatial, o etapa esentiala în cucerirea spatiului. Cu acea ocazie, China a trimis pentru prima oara o femeie în spatiu, pe orbita. Cu asemenea reusite tehnologice, China încearca sa scurteze întârzierea fata de SUA si Rusia în domeniul zborurilor spatiale cu echipaj uman. Dar si alte tari din Asia au ambitii lunare. Si în primul rând, India, care a reusit pe 14 noiembrie 2008 sa aseze pe Luna o sonda spatiala, ceea ce constituie o premiera pentru programul spatial indian initiat în anul 1963. India, care are în proiect un zbor spatial cu echipaj uman pentru anul 2016, a anuntat lansarea în 2013 a unei sonde spatiale spre Marte, chiar daca „misiunea Marte” este condusa si dominata de NASA.

În ceea ce priveste ambitiile Japoniei, este si ea o putere spatiala de prima mâna, care participa în particular si la programul Statiei Spatiale Internationale.

GEORGE CUSNARENCU
revistamagazin.ro

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply