» » » BLESTEMUL LUI TUTANKHAMON

Blestemul lui Tutankhamon“Moartea v-a atinge cu aripile ei pe cel care il va tulbura pe faraon.” Aceasta inscriptie, descoperita in interiorul mormantului lui Tutankhamon, i-a marcat pe cei care “au profanat” acest mormant. Dar exista oare cu adevarat o relatie de cauza si efect intre aceasta profanare si aceasta soarta? Pentru a afla acest lucru, cel mai bine ar ca istoria descoperirii acestui mormant sa fie foarte bine cunoscuta.

In prima parte a secolului XX, egiptologii credeau ca Valea Regilor nu mai are de ascuns niciun secret. Treizeci de cosciuge si douazeci si patru de mumii provenind din trei dinastii de faraoni egipteni au fost scoase la lumina. Printre cele mai cunoscute, trebuie mentionate cele ale lui Ramses II si Amenofis I.
Sapaturile au provocat, uneori, manifestari ostile din partea populatiei acelei zone. Astfel, la Luxor, in momentul in care unele tezaure erau incarcate pe un vas, a aparut o procesiune de femei arabe, gemand si urland. In melopeea lor, un cuvant revenea mereu: “Blestem…”

La 25 noiembrie 1922, Carter, Carnavon si Calender au coborat impreuna scara cu saisprezece trepte si au ajuns pana la a doua poarta. Carter a gaurit-o, a luminat interiorul si s-a uitat sa vada ce se afla in partea cealalta. Era ceva fantastic. Carter a inceput sa vorbeasca fara sir si a ramas lipit de zid, parca incremenit de ceea ce vazuse.

Spartura a fost marita, astfel ca, la randul lor, si insotitorii lui sa poata vedea. Erau vase de alabastru, bijuterii, coliere, cupe de aur, cufere incrustate cu pietre pretioase. Era insa un lucru ciudat: dezordinea in care erau ingramadite toate aceste comori. Fara indoiala mormantul lui Tutankhamon fusese deja profanat si asta de foarte mult timp. Si nu exista in camera nici mumie, nici sarcofag, ceea ce era curios. Cercetatorii au facut inventarul complet al bogatiilor ingramadite in anticamera. Ziaristii au navalit din toate colturile lumii, dar cand o parte dintre ei au vizitat mormantul sub conducerea lui Carter, au fost huiduiti de vreo suta de egipteni care aruncau cu pietre. Politia a trebuit sa intervina.

Aceasta n-a impiedicat, ca la 18 februarie 1923, sa se faca “inaugurarea” oficiala a sapaturilor. La intrarea in mormant, fluturau drapele egiptene si britanice. Inaltul comisar al Marii Britanii, mai multi ministri egipteni, ambasadorii Frantei si Belgiei, regina Elisabeta a Belgiei, participau la inaugurare. Dar nu se facea doar o vizita oficiala, ci se trecea la o noua etapa a sapaturilor. Arheologii au reusit sa desprinda peretele in spatele caruia trebuia sa se gasesca mormantul lui Tutankhamon. Dincolo de zid a aparut un cufar de lemn aurit, inalt de trei metri, pe care era desenat soimul Horus.

Semne magice pareau a fi destinate protejarii odihnei faraonului. Tot atunci, a fost gasit un al doilea cufar. De data aceasta, pe el aparea un sigiliu cu numele lui Tutankhamon. Carter si Carnavon au inteles ca si-au atins tinta. Mumia era acolo. Ca o masura de prudenta, Carnavon a hotarat sa inchida mormantul pentru a evita un aflux nedorit de vizitatori. Descoperirea a facut mare valva: moda Tutankhamon a inceput la Londra.
Dar lordul Carnavon avea o alta grija: fusese intepat la gat de un tantar. Aceasta intepatura a provocat o puternica mancarime, ce a dus mai apoi la o inflamatie. El si-a dat seama de gravitatea situatiei, deoarece sanatatea sa era deja subreda in urma unui accident de masina.

In curand, s-a declansat o congestie pulmonara. In noaptea de 4 spre 5 aprilie 1923, lordul Carnavon era in agonie intr-o camera a hotelului Continental din Cairo. Aproape chiar in acel moment, lumina s-a stins in camera si, de altfel, in tot hotelul. Infirmiera care-l supraveghea pe Carnavon s-a dus sa aduca lumanari; cand a revenit, descoperitorul lui Tutankhamon era mort. Asa s-a nascut legenda blestemului faraonului.

Presa a facut o legatura intre moartea lui Carnavon si profanarea mormantului lui Tutankhamon. Astfel, la 6 aprilie 1923, publicatia Le Fi-garo scria: “Evenimentele au dat dreptate prezicerilor fela-hilor. Omul care a descoperit hipogeul faraonului Tutankhamon a fost victima divinjtatilor subterane. Lordul Carnavon nu mai este. in acest fel s-au indeplinit amenintarile marilor preoti egipteni facute contra profanatorilor de mumii.”
Se zvonea chiar ca, in realitate, un scorpion — sacru in vechiul Egipt — l-a intepat pe Carnaj von, si nu un tantar asa cum fusese. De asemenea, se spunea ca o cobra a mancat canarul lui Carnavon: acesta avea, intr-adevar, obiceiul sa puna, la capatul de sus al scarii mormantului, colivia cu pasarea favorita. In realitate, moartea lui Carnavon n-a fost deloc misterioasa. Iar Carter se simtea foarte bine si isi continua sapaturile. El a descoperit doua alte cufere, cu numeroase accesorii, apoi o capela etc. Doua alte sarcofage au fost gasite, din care unul din aur masiv.

Mumia a fost scoasa din mormant abia in octombrie 1925 si a fost invelita complet in benzi de panza. Aceasta se gasea intr-o stare foarte proasta. Inscriptiile de pe benzi afirma: “Rege Tutankhamon, inima ta ramane nemuritoare in trupul tau. Ea este in fruntea celor vii, asa cum Ra va ramane in cer.” Tutankhamon era, se pare, un faraon din a 18-a dinastie, mort foarte tanar. Obiectele de arta gasite in mormantul sau se afla in prezent la muzeul din Cairo.

A urmat apoi o serie de morti misterioase care au facut ca mitul blestemului sa persiste. Cel mai tanar din fratii lui Carnavon a murit dupa sase luni. Infirmiera care l-a ingrijit pe lord la hotelul Continental a murit putin dupa aceea, iar secretarul lui Carter a decedat curand de tuberculoza; tatal arheologului s-a sinucis trei luni mai tarziu. De asemenea, au fost si cazuri mai tulburatoare. Astfel, savantul britanic Archibald Douglas Reed a decedat la putin timp dupa ce a radiografiat mumia lui Tutankhamon.

Au fost cazuri in care alti egiptologi au murit in conditii misterioase inainte si dupa sapaturile lui Carter si Carnavon. In 1823, arheologul italian Giovanni-Battista Belzoni, cel care a descoperit mormantul lui Sethi I, s-a imbolnavit avand febra mare pe cand se gasea in Africa occidentala. Se poate insa sa fi fost doar o criza de paludism, dar Belzoni a spus: “Simt mana mortii intinzandu-se spre mine… Stiu ca nu mai am decat cateva ore de trait.” Un vrajitor african l-a tratat cu opium, dar arheologul a murit blestemandu-l pe Sethi I. “Faraonii s-au razbunat,” a spus simplu vrajitorul.

In 1862, germanul Theodor Bilharz , specialist in autopsia mumiilor, a fost cuprins de friguri dupa o vizita la Luxor. A delirat timp de cincisprezece zile si a murit. Un alt arheolog german, Heinrich Brugsch a manifestat spre sfarsitul vietii simptome clare de alienare mintala.

Alte cazuri sunt mai recente. Un conservator al muzeului din Cairo, Mohamed Mehdi, a murit in urma unei hemoragii cerebrale dupa ce aprobase expunerea la Paris a tezaurului lui Tutankhamon. Succesorul sau, Kamal Mahrez, a murit, tot de o hemoragie cerebrala, dupa ce daduse aprobarea pentru o expozitie asemanatoare la Londra.

Numeroase ipoteze au fost elaborate pentru a explica aceste morti misterioase. Una din cele mai stranii este cea a “piramidei care ascute simturile”. Forma piramidala ar duce la acumularea de energie si, ca urmare, la producerea de viziuni oribile “profanatorilor” si chiar moartea lor.

Cercetatorul englez Paul Brunton care a petrecut o noapte in camera regala a piramidei lui Keops e declarat la iesire: “Eram cu ochii inchisi si, totusi, toate acele forme intunecate, diafane ma fortau sa le vad. Si permanent dusmania lor neinduratoare, incrancenarea lor cumplita cautau sa ma impiedice sa-mi mentin hotararea… Curand, s-a atins paroxismul. Forme monstruoase, nelamurite, orori sinistre, infernale, forme cu aspect baroc, grotesc, nebunesc, diavolesc misunau in jurul meu; scarba pe care mi-o inspirau imi provoca o suferinta de neinchipuit. In cateva minute, am trait intr-o stare de emotie pe care n-o voi uita niciodata. Aceasta stare de necrezut ramane fixata in altorelief in memoria mea. Pentru nimic in lume, n-as mai repeta aceasta experienta; niciodata nu voi mai ramane noaptea in mijlocul Marei Piramide.”

S-a presupus, de asemenea, ca egiptenii descoperisera radioactivitatea. Preotii lor ar fi pus materiale radioactive in mormintele faraonilor. Categoric, cunostintele egiptenilor in diferite domenii erau importante, dar nimic nu dovedeste ca ei cunosteau radioactivitatea. De altfel, egiptologii morti in conditii misterioase n-au aratat nici unul vreun simptom de radiodermita, boala datorata radiatiilor.

Egiptologii nu erau, totusi, primii care au patruns in hipogeele Egiptului faraonic. Grupuri de jefuitori i-au devansat. In 1900, un grup inarmat i-a lovit pe paznicii mormantului lui Amenofis II. In 1903, un englez bogat, lordul Carnavon, a venit la Cairo cu intentia de a face noi sapaturi. La inceput, a fost primit cu scepticism, dar el a reusit sa-si atraga colaborarea unui tanar, dar remarcabil arheolog, Howard Carter. Si, in ciuda tuturor tuturor asteptarilor, echipa Carnavon-Carter a obtinut un sir de succese.

In 1906 Theodore Davis, a descoperit o cupa mica din faianta albastra pe care era gravat un nume pana atunci necunoscut: Tutankhamon. Nu dupa mult timp, au fost descoperite ulcioare de pamant marcate cu acelasi nume. Se parea ca Tutankhamon era un faraon care traise in jurul anului 1350 i.H.
Carter si Carnavon au hotarat sa-si concentreze cercetarile asupra lui. Timp de cativa ani, sapaturile n-au scos la iveala mare lucru, cu exceptia unei tablite de lemn, pe care era inscrisa relatarea razboiului dintre egipteni si hicsosi . Razboiul din 1914 a intrerupt cercetarile. Dupa un timp Carnavon incepuse sa se descurajeze. In 1920, el a trimis de la Londra, lui Carter, o telegrama prin care isi anunta colegul ca nu mai are rost sa caute in acel loc. Carter a avut atunci o idee geniala. Uitandu-se intr-o zi la colibele de piatra din vecinatatea mormantului lui Ramses VI, i-a venit in minte ideea ca nimeni nu facuse sapaturi sub ele, asa ca s-a hotarat sa o faca el.

La data de 2 noiembrie 1922, incep sapaturile. Chiar a doua zi, apare surpriza: a iesit la iveala o piatra. Carter a desprins-o cu grija, dar a aparut o alta piatra. Era cu siguranta, capatul unei scari. Pana s-a inserat, au fost degajate patru trepte, din cele saisprezece pe care le are scara. Dupa eliberarea scarii, au intalnit o dala de piatra cu doua sigilii. Unul dintre ele era fara indoiala fals, facut de jefuitorii de morminte care urmareau sa-si ascunda actiunea, insa al doilea era autentic. El purta inscriptia urmatoare: Nebkheperoure -Tutankhamon.

Poarta a fost perforata si prin gaura facuta a iesit un aer cald, greu de respirat. Carter a introdus o lanterna prin gaura si a putut vedea un culoar lung, plin de daramaturi. La extremitatea cealalta, la sapte sau opt metri distanta, o alta poarta a aparut marcata de sigiliul lui Tutankhamon. Carter i-a telegrafiat lordului Carnavon pentru a-i anunta extraordinara descoperire. Trei saptamani mai tarziu, acesta a venit in Egipt, insotit de un alt egiptolog renumit, Calender.

“Moartea v-a atinge cu aripile ei pe cel care il va tulbura pe faraon.” Aceasta inscriptie, descoperita in interiorul mormantului lui Tutankhamon, i-a marcat pe cei care “au profanat” acest mormant. Dar exista oare cu adevarat o relatie de cauza si efect intre aceasta profanare si aceasta soarta? Pentru a afla acest lucru, cel mai bine ar ca istoria descoperirii acestui mormant sa fie foarte bine cunoscuta.
http://piatza.net/blestemul-lui-tutankhamon/

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply