Istoria sportului este, în definitiv, istoria sportivilor care o fac. Întotdeauna e de învăţat din vieţile lor, însă „Historia“ deschide acum şi o fereastră către misterul din morţile lor.
6 februarie 1958. Cursa British European Airways 609 în direcţia Manchester s-a prăbuşit în istorie. 22 de oameni au murit pe loc, acolo, la Munchen. Al 23-lea a supravieţuit două săptămâni şi apoi gata, a murit şi el – chiar când toţi îl credeau scăpat. Al 23-lea se numea Duncan Edwards. Erau toţi 23 de la Manchester United, cea mai bună echipă de fotbal din lume. Matt Busby, antrenorul, a trăit şi a spus aşa: „Mi-au murit copiii“.
A trăit apoi până la 85 de ani. A fost scoţian şi a fost Sir cu mult înaintea lui Sir Alex Ferguson. Albert Scanlon, extremă, a supravieţuit şi el cursei British European Airways 609. A murit cu trei zile înainte de Crăciun, în anul 2009, la 73 de ani. Povestea asta nu e despre „ups and downs“ şi aşa mai departe. Nu e un scenariu de Oscar, nu e niciun patetic articol de revistă despre insomniaci, e realitatea, chiar aşa a fost: fiindcă n-a mai putut dormi, Albert Scanlon a lucrat, până la sfârşit, ca paznic de noapte în docurile portului Manchester, universul acelade pasiune brută şi dezordine morală. A privit în continuu şi în urmă spre pista unui aeroport din Munchen şi lucruri de neînţeles. Se spunea despre el că a înnebunit, că ştie să tacă zile în şir, dar aceasta era desigur doar o sumă de neînţelegeri.
Început de noiembrie 2009, marţi. Robert Enke, portarul german al unei echipe de fotbal, jucător cu şanse mari de a fi selecţionat pentru Mondialul din Africa de Sud, s-a sinucis aruncându-se în faţa unui tren de mare viteză în gara din Hanovra. Avea 32 de ani. A lăsat o femeie văduvă şi o fiică (înfiată) orfană. Copilul său natural, tot o fiică, murise în 2006. Sinuciderea sa a fost comentată balcanic până şi în Germania: „Un laş şi un iresponsabil”. 35.000 de oameni au mers, însă, la înmormântarea sa şi au tăcut altceva.
Presa nu a mai anunţat nimic despre destinul familiei Enke. Cum şi de ce? Odată cariera şi viaţa lui Robert Enke încheiate, însă, afacerile familiei sale au fost socotite, nu se ştie de ce, afaceri private, iar presa şi-a văzut de cei vii şi de tragediile de zi cu zi. În ianuarie 2011, totuşi, a fost inaugurată în Hanovra Strada Robert Enke.
Primăvara anului 2012.Moare legenda fotbalului nigerian Rashidi Yekini. Nu se cunoaşte cauza morţii, dar vecinii fotbalistului african spun curiosul cuvânt „depresie”. În ultimele sale luni de viaţă Yekini nu a mai vrut, pur şi simplu, să vorbească nimănui şi nici să audă pe nimeni. Era nebun, mai spun, desigur, vecinii, îşi pierduse minţile după ce murise unul dintre partenerii săi de afaceri. Erau împreună proprietarii unui birou de schimb valutar. Şi mai spuneau vecinii: nici la douăzeci de ani de la promisiune, Guvernul Nigerian nu îi oferise lui Rashidi Yekini o casă. Tăcere.
Septembrie 2012. Familia Spence, familie de fermieri. Hillsborough, nu căutaţi pe hartă!, lângă Belfast, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Nevin Spence, rugbyst de naţională, un tânăr sănătos, blond cu ochii albaştri, furioşi, dar demni, a murit, împreună cu fratele său şi cu tatăl lor, în timp ce încercau să salveze câinele familiei care căzuse într-o groapă cu îngrăşământ, ca la fermă. Presa britanică a văzut în moartea familiei Spence eroism. În România s-a titrat „Moarte stupidă pentru un rugbyst”. Dar Nevin Spence nu era „un rugbyst”. La înmormântare, fanii au declarat, pentru BBC, că îl plâng pe „cel mai strălucitor şi mai bun”.
Cândva, într-un viitor previzibil. Fostul mare fotbalist englez Paul Gascoigne va fi găsit fără suflare într-o cameră de hotel, într-o stare jalnică, demnă de filmele lui Tarantino. Se va scrie atunci că Gazza a murit alcoolic şi falit, însă va fi fals, căci Gazza nu mai există. A dispărut odată cu fotbalul lui de preşcolar genial, care s-a dus lăsând în loc durerea de a fi a unui bărbat deja bătrân, cu părul galben, rar şi ciufulit, cu faţa buhăită ca a beţivilor de la periferie şi cu privirea pierdută în geometrii stranii pe care le vede doar el. Aşa, prăbuşit şi urât.
Niciun comentariu: