» » » » » Anuntul neasteptat al unor arheologi din Israel: "Am descoperit palatul regelui David"



O echipa de arheologi israelieni sustine ca a descoperit ruinele unui sit mentionat in Biblie.
Specialistii de la Universitatea Ebraica din Ierusalim si de la Autoritatea Israeliana pentru Antichitati anunta ca au identificat ruinele unui complex foarte mare in zona Khirbet Qeiyafa.
Ei sustin ca aici a fost palatul legendarului rege David, care este deseori mentionat in Biblie.
Arheologul Yossi Garfinkel crede ca regele David a existat in realitate si chiar a locuit aici, perioada istorica datata corespunzand celei mentionate in Vechiul Testament.
Cercetarile in acest sit arheologic au durat 7 ani. Aici au fost descoperite obiecte de cult folosite de iudei in timpul domniei lui David.
In plus, dovada ca locuitorii acestui oras nu au consumat carne de porc este un alt argument in favoarea ipotezei privind tribul care a trait candva aici. Potrivit regulilor impuse de religia iudaica, evreii nu au voie sa consume carne de porc.
Exista insa si istorici care nu cred ca aici a locuit chiar David si spun ca este posibil ca alti regi sa fi avut aici palatul. Nu exista docamdata dovezi incontestabile privind existenta regelui David.
Aceasta nu este prima localizare a palatului regelui biblic. In anul 2005, arheologul Eilat Mazar a anuntat descoperirea unui palat care ar fi apartinut lui David si care data din secolul al X-lea i.Hr.
Si situl cercetat acum dateaza din aceeasi perioada istorica, iar aici a fost descoperit si un depozit in care se colectau taxele din intregul regat, precizeaza arheologul Yossi Garfinkel.
El crede ca regele David nu locuia aici premanent, ci la Ierusalim, dar venea uneori in acest palat, care era amplasat strategic pe varful unui deal, scrie Washington Times.
In schimb, istoricul Israel Finkelstein de la Universitatea din Tel Aviv crede ca acest oras ar fi putut fi folosit de filistini, canaaniti sau alte triburi care traiau in zona.
El precizeaza ca este imposibil de stabilit cine a construit acest complex, daca nu se va gasi un document care sa faca referire la regele care a ordonat construirea lui.

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply