» » » » Mistere de nepatruns ale umanitatii


Ne place sa credem ca am descifrat misterele Universului, ca stim cum au disparut dinozaurii, dar atunci cand vorbim despre propria noastra planeta, cu istoria ei indelungata, mai avem de aflat, si atunci nestiinta primeste un nume: mister. Unul dintre aceste mistere este constructia piramidelor egiptene, dar exemplele sunt mult mai numeroase dar noi am ales doar trei. Pentru inceput.

Disparitia civilizatiei de pe Valea Indusului

 Cu o cultura care s-a intins din vestul Indiei pana in Afganistan si cu o populatie care numara mai mult de cinci milioane de oameni, stravechii locuitori ai Vaii Indusului - cea mai veche civilizatie din India - alcatuiau o populatie impresionanta si reprezentativa chiar si pentru o era a bronzului. Se stie ca pe la 2400 i.e.n., iau nastere mari orase inconjurate de metereze, doua dintre ele mai importante, Mohenjo-Daro si Harappa. Aici, cladirile erau construite din caramizi, erau aliniate de-a lungul unor strazi care se intretaiau in unghiuri drepte. Datorita sapaturilor arheologice efectuate de-abia in anul 1922, se poate spune ca locuitorii acestor orase faceau negot cu Mesopotamia, dar construisera si un foarte sofisticat sistem de canalizare si drenare a apei, precum si sali de baie bine intretinute.

 Cu toate acestea, in mod ciudat, nu exista nici o dovada arheologica referitoare la arme, conflicte sociale, sclavi sau alte caracteristici ale societatilor stravechi. Pana la urma, nu exista nici o urma de scriere sau cel putin de gravari in piatra, care sa poata categorisi aceasta societate drept cultura, cum o denumesc arheologii. Culmea, pana si disparitia ei brusca s-a facut in liniste si fara urme. Nici pana azi, de asemenea, nu se cunosc motivele disparitiei acestei civilizatii numita "Civilizatia Indusului" nascuta cam prin mileniul al III-lea i.e.n. O civilizatie a carei dezvoltare si disparitie misterioasa rivalizeaza cu declinul civilizatiei Maya.

Mumiile din Tarim

 Putina lume stie despre bazinul Tarim din vestul Chinei, dar aici, in timpul unor sapaturi, arheologii au descoperit mai mult de 100 de corpuri mumificate care, conform cercetarilor ulterioare, erau vechi de peste 2000 de ani. Un profesor de colegiu pe nume Victor Mair a fost de-a dreptul stupefiat cand s-a aflat fata in fata cu cateva mumii cu parul blond si nasul lung, cu ocazia expunerii lor intr-un muzeu. Asa ca in 1993, Mair s-a intors "la locul faptei" si a obtinut autorizatia de a colecta esantioane de ADN ale acestor mumii. Rezultatele analizelor au relevat faptul ca, asa cum banuia si profesorul, mumiile apartineau unui material genetic european.

 O intrebare ramane in picioare: cum au ajuns acesti europeni in China si cum de au sfarsit tocmai acolo? Un oarecare indiciu ar exista, pentru ca stravechi texte chinezesti, cam de la inceputul primului mileniu al erei noastre, descriu niste grupuri de albi veniti din estul indepartat. Raportat la China, asta inseamna de undeva din zona bazinului Marii Negre, daca nu cumva de mult mai departe.

Manuscrisul lui Voynich

 Istoria nu duce lipsa de manuscrise misterioase a caror explicatie stiintifica inca se lasa asteptata dupa secole de cercetari. Acesta e cazul hartii amiralului turc Piri Reis, redactata in 1513 si care prezinta in detaliu atat coastele celor doua continente americane cat si parti ale Antarcticii neacoperita de gheata (adica asa cum era acum cel putin sase milioane de ani), sau a Cartei Marina, harta preotului suedez Olaus Magnus care prezenta in 1539 curentii marini scandinavi, descoperiti de oamenii de stiinta moderni abia in secolul XX. Si cu toate acestea, cazul manuscrisului Voynich pare a fi, de departe, o adevarata enigma nerezolvata. Are forma unei carti ilustrate cu 232 de pagini. Pana aici nimic deosebit. Numai ca acest manuscris, desi este scris cu litere si cuvinte, fara greseli, taieturi sau stersaturi este complet inteligibil!

 Nimeni pana in ziua de azi nu a putut descifra aceasta scriere, si nu a putut identifica desenele reprezentand plante, oameni, animale si teme astronomice. S-au incercat toate metodele, dar nici macar cu ajutorul computerului nu s-a putut face o decriptare a limbii in care a fost scrisa cartea. Asa ca manuscrisul a fost catalogat de specialisti ori un document misterios, ori o farsa foarte bine conceputa. Din 1969, originalul se afla in biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library de la Universitatea Yale din New Haven, Connecticut, SUA, dupa ce a fost descoperit de anticarul polonez Wilfrid Michael Voynich in 1912 intr-o biblioteca din Roma, si considerat a avea o vechime de 500 de ani.

 Asadar, avem o scriere misterioasa intr-un alfabet necunoscut si fara corespondent in istorie, imagini ale unor plante inexistente pe Pamant, semne zodiacale complexe si siluete feminine scaldandu-se in bazine diforme, pline cu un lichid ciudat - acestea sunt doar cateva dintre elementele care i-au determinat pe cercetatori sa declare manuscrisul Voynich drept cel mai bizar document descoperit vreodata.

 Nu mai putin curios era si documentul aflat intre paginile sale, si anume o scrisoare datata "Praga 19 august 1666", scrisa de un anume Joannes Marcus Marci si adresata lui Athanasius Kircher, ilustru ganditor si lingvist al vremii, unul dintre primii cercetatori care incercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene. Marci sustinea ca documentul ar fi apartinut regelui Rudolf al II-lea de Habsburg (1552-1612), care il achizitionase in schimbul sumei imense de 600 de ducati (aproximativ 60.000 de euro la ora actuala), in speranta ca ar contine dezlegarea misterului transformarii plumbului, sau a oricarui alt metal, in aur.

 Scrisoarea mai mentioneaza si ca manuscrisul ar fi putut fi opera lui Roger Bacon, renumitul filozof si alchimist englez din secolul al XIII-lea, una dintre putinele persoane din Europa acelor vremuri care ar fi avut cunostintele necesare crearii unei asemenea opere cu caracter artistic. Dincolo de aceste date, sa nu uitam, ca manuscrisul poate fi la fel de bine, opera unui impostor mai recent. Fie el si de geniu.

GEORGE CUSNARENCU



Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply