» » » » Closca cu puii de aur



Pana la descoperirea, în 1922, a tezaurului mormantului lui Tutankhamon, faimoasa „Closca cu puii de aur”, aflata pe teritoriul Romaniei, a reprezentat cel mai mare tezaur antic din lume. Datorita stradaniilor marelui patriot Alexandru Odobescu (scriitor si arheolog), „Closca” a fost expusa publicului european la Expozitia mondiala din Paris, în 1867 si apoi a fost etalata la Londra. Principala lucrare a lui Odobescu, scrisa în limba franceza, a fost „Le trésor de Pietrossa”.

Din pacate, ceea ce vedem astazi la Muzeul National de Istorie a Romaniei, sala Tezaurelor, reprezinta doar o parte din comoara gasita în 1837, la Pietroasa Mica, judetul Buzau (într-o cariera de piatra a Muntelui Istrita). Muncitorii Stan Avram si Ion Lemnaru (ginere si socru) au descoperit aproape 40 de kilograme de aur sub forma de fibule (dispozitiv antic de prindere a vesmintelor pe umar, corespunzator agrafelor de siguranta de azi), colane, patera (vas ritualic cu statueta în mijloc), cosulete poligonale etc. A urmat o istorie zbuciumata, caci aurul facea cu ochiul multora care si-au dat seama despre ce este vorba. Doar Avram si Lemnaru habar n-au avut pe ce-au pus mana si au vandut comoara cu un pret echivaland 450 de grame. Cele 40 de kilograme au fost cumparate de un antrepenor de poduri, Verusi. Pe atunci existau 22 sau 24 de piese.

Verusi le-a distrus pe cele mari, pentru a le ascunde mai bine. O parte a vandut, apoi a urmat un denunt, Avram si Lemnaru au fost batuti la sange si asa s-a aflat si despre pietrele încrustate pe artefacte, pe care cei doi ignoranti le aruncasera la porci crezand ca e sticla colorata... Nu se va sti niciodata cate piese au fost cu exactitate. Dupa moartea lui Ghica Voda (care cam pusese ochii pe ea, tinand-o într-un birou), cand comoara a fost depusa la Muzeul de antichitati (Liceul Lazar) a aflat si Odobescu despre ea. Din cele 40 de kilograme mai ramasesera 19,820 kilograme!

Tezaurul, asa cum îl admiram astazi, a fost restaurat la initiativa lui Carol I. În 1876, el a trimis „Closca” în Germania, pentru a fi îngrijit de marele orfevrier Paul Telge, angajat al multor Case regale. Dar inestimabilei comori i se mai rezervau aventuri nefericite. Astfel, în 1875, în noaptea de 9-10 decembrie, un anume Grigore Pantazescu (seminarist si acrobat la circ) a intrat prin acoperisul muzeului si a furat-o. A fost prins si condamnat la 6 ani puscarie, dar a fost împuscat înainte de evadare... În 1916, cand Bucurestiul a fost ocupat de Puterile Centrale, guvernul (Ion I.C. Bratianu) a decis trimiterea Tezaurului Romaniei (inclusiv „Closca”) la Moscova. Doar batranul bancher Mauritiu Blank s-a opus trimiterii la Kremlin (preferand Danemarca), si a avut dreptate. Romania primeste înapoi Basarabia în 1918, bolsevicii se supara si nu mai trimit înapoi Tezaurul tarii decat în 1956, si atunci partial. Doar aurul (aprox. 97 tone!) valora 1,25 miliarde dolari in 2005.

„Closca cu puii de aur” a fost, probabil, comoara regelui gotilor Atharic (mijlocul secolului IV d.Ch.). Pe un colan exista o inscriptie runica (alfabet germanic). Din 1971, comoara se afla la Muzeul National de Istorie a Romaniei, dupa ce i-a fost verificata autenticitatea – a fost executat din monede romane.

PAUL IOAN
revistamagazin.ro

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply