Marele razboi anglo-spaniol

Timp de aproape douazeci de ani, intre 1585 si 1604, intre Anglia si Spania s-a desfasurat un conflict intermitent de mare amploare, care a mobilizat forte si din alte teritorii, in functie de interese, antrenand mai multe case regale ale epocii. Cele mai inversunate lupte au fost cele navale, in care Armada spaniola si flota engleza au avut mari victorii succesive, dar niciodata decisive.

Motive economice si religioase

Desi nici una din parti nu a declarat formal razboi celeilalte, conflictul militar anglo-spaniol a demarat de la un gest provocator al Coroanei engleze. Aceasta a semnat un acord de asistenta pentru cele 17 provincii olandeze care se aflau sub ocupatia spaniola prin Casa de Hasbsburg. Spaniolii cereau taxe tot mai mari, iar populatia olandeza incepuse ceea ce se va numi "razboiul de 80 de ani" (1568-1648) impotriva suveranitatii spaniole (pe care-l va castiga). Gestul provocator al Angliei, prin regina Elisabeth I, a fost facut in 1585, iar Spania, prin regele Filip II, a trebuit sa reactioneze imediat.

Raspunsul dur al Spaniei s-a datorat si situatiei nesigure a transporturilor de marfuri din oceanul Atlantic (dinspre Lumea Noua spre Spania). Navele spaniole erau deseori atacate de asa-numitii pirati autorizati sau corsari, care actionau in sprijinul oficial al reginei Angliei. Un astfel de corsar a fost celebrul Francis Drake. Dar dincolo de motivele economice, Filip II vedea amenintata religia romano-catolica si autoritatea papala in provinciile olandeze si mai ales in Anglia. Reforma protestanta a lui Martin Luther si Jean Calvin produsese mari perturbari si in randul populatiilor din statele germane, in Franta si in alte zone europene. Avantul curentului protestant era foarte mare (vezi "razboaiele religioase din Franta" dintre 1562 si 1598) si a condus la conflicte sangeroase si gesturi inacceptabile pentru Biserica romano-catolica (precum distrugerea artefactelor religioase din biserici), asa cum s-au inregistrat in perioada fenomenului numit "furia iconoclastica" a reformei protestante. Regele Spaniei sustinea catolicismul in provinciile olandeze, in Germania, Franta si Irlanda, fapt care nu convenea deloc reginei Elisabeth I, care era protestanta... si cu toate acestea, sa ne amintim ca Filip II o ceruse in casatorie pe Elisabeth, cu ani in urma. Dar fusese refuzat, caci regina urma calea deschisa de celebrul sau tata, regele Henry VIII, care intorsese spatele papei de la Roma si fusese excomunicat - ca si ea, de altfel.

Invazia Angliei s-a... inecat

Filip II pregatea cu inversunare flota sa majestuoasa, Armada, pentru a invada Anglia (cu acordul papei Sixtus V) si a instaura catolicismul. Avea la dispozitie 130 de nave, 18 mii de marinari si 8 mii de soldati. Numai ca marsul triumfal pe ape s-a vazut facut praf de flota engleza condusa de cuplul Drake-Norreys (1588) si s-a intors cu coada intre picioare. Insa in anul urmator, cand englezii se credeau deja invingatori, Armada spaniola le-a administrat o lectie usturatoare (Santander, Corunna si San Sebastian), refacandu-si prestigiul sifonat. De altfel, in luptele navale ulterioare s-au impus navele spaniole, caci incursiunile de tip pirateresc ale englezilor incepusera sa slabeasca. In conditiile in care ambii monarhi se sting din viata (si Elisabeth I si Filip II), urmasii lor incheie Pacea de la Londra din 1604, fara invingator declarat. Practic, James I al Angliei si Filip III al Spaniei se inteleg sa nu se mai sicaneze economic si religios.

PAUL IOAN
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9254/8/