NASA a anunţat joi că a găsit dovezi ale existenţei apei lichide pe Marte, ceea ce ar putea înseamna că găzduieşte şi forme de viaţă primitivă, spun cercetătorii. Descoperirea a fost făcută de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), care a observat mai multe văi sculptate pe suprafaţa marţiană, ce par a fi create de scurgerea apelor sărate lichide, spune NASA. Văile par a se schimba pe parcursul sezoanelor de pe Marte, sugerând că apa lichidă ar fi prezentă doar în timpul primăverii marţiene. În ultimii ani, s-a descoperit că pe Marte există apă îngheţată la poli, însă noua observaţie a sondei NASA este cea mai puternică dovadă a existenţei apei lichide pe Planeta Roşie, precizează cercetătorii. "Aceste văi sunt la latitudini mai mici, unde temperaturile sunt mai calde şi unde chiar este posibil ca apa lichidă să existe", a spus geofizicianul Phillip Christensen de la Arizona State University, în conferinţa NASA de joi. Apa lichidă este precum Sfântul Graal pentru cercetătorii care caută viaţă în afara Pământului. Toată viaţă de pe planeta noastră se bazează pe apa lichidă, iar experţii cred că şi extratereştrii depind de ea. Marte, următoarea planetă după Pământ, de la Soare, este unul dintre principalele locuri unde ar putea exista forme de viaţă extraterestră.
Niciun comentariu: