Oamenii au tendința de a-și imagina trecutul ca fiind unul grandios, mai spectaculos decât prezentul, și de a crede că anticii aveau cunoștiințe pe care noi nu le putem atinge. Această tendință a fost hrănită și de descoperirile arheologice ale unor orașe importante de a căror existență nici nu se știa. Astăzi ni se pare absurd că ceva atât de mare precum oraș poate fi pierdut. Dar orașele au decăzut întotdeauna, au fost abandonate din diverse motive și au rămas necunoscute istoriei timp de secole sau chiar mii de ani.
Aceste 10 orașe sunt unele dintre cele mai cunoscute orașe pierdute. Dar nu sunt singurele; exemple sunt nenumărate. Și poate că există încă alte orașe pierdute pe care încă nu le-am descoperit...
10. Pavlopetri, Greece
În orice discuție despre ”orașe pierdute” va fi menționată, fără îndoială, și Atlantida. Nu avem însă dovezi concrete care să susțină ideea că Atlantida ar fi existat cu adevărat în afara alegoriei lui Platon. Există însă alte orașe care au avut soarta Atlantidei, așa cum ne-o prezintă filosoful grec, anume orașe înghițite de ape. Pavlopetri era un oraș din Grecia pre-clasică, fondat încă din Epoca Pietrei. Faptul că orașul a ajuns sub ape a oferit arheologilor informații unice cu privire la viața în acele timpuri îndepărate. Alte situri au fost parțial distruse de construcții ulterioare, dar Pavlopetri a rămas necontaminat. Probabil că orașul a ajuns sub ape în urma creșterii nivelului apei și în urma surpărilor de teren cauzate de cutremure.
9. ”Palatul din stâncă”, Colorado
Poporul Pueblo, amerindieni din sud-vestul Statelor Unite, își ia numele de la satele (pueblos în spaniolă) pe care le construiesc. Comunități pueblo există și astăzi, dar una din cele mai fructuoase epoci din istoria acestei comunități este cea a vechii societăți Anasazi din anii 900-1200. Palatul din stâncă a fost construit în această epocă de aur a tribului Anasazi. Conform analizelor dendrocronologice, majoritatea clădirilor din acest sit a fost construită în jurul anului 1200. Situl nu a fost locuit decât o perioadă scurtă de timp și a fost abandonat până în anul 1300, rămănând ascuns până când a fost redescoperit în anul 1888. Aflați în căutarea unor vite pierdute, Richar Wetherwill, Charles Mason și un amerindian din tribul Ute au găsit vechile clădiri protejate de un perete de stâncă. Nu se cunosc motivele pentru care situl a fost abandonat, dar teoria acceptată de majoritatea specialiștilor este că prima din marile secete care au afectat continentul american în secolele dinaintea venirii europenilor a distrus agricultura în întreaga regiune, iar populațiile au trebuit să se mute.
8. Akrotiri, Santorini
Civilizația minoică din Creta își datorează numele legendarului Rege Minos, cel care a construit faimosul labirint. Sursele scrise minoice sunt foarte puține, astfel că nu știm care era denumirea pe care o adoptaseră pentru sine. Întreaga civilizație dispare practic din cunoștiințele oamenilor până la începtul secolului XX. Odată cu redescoperirea marelui palat de la Knossos, gloria civilizației minoice a renăscut. Deși și Knossos este un oraș pierdut, mai există un altul, la fel de interesant: Akrotiri, aflat în insula Santorini, era un avanpost al cretanilor. Astăzi se crede că erupția vulcanului Thera, aflat pe aceeași insulă, din anul 1600 î.Hr. ar fi dus la colapsul imperiului minoic. Descoperirea cetății Akrotiri, în 1967, a scos la iveală fresci foarte bine prezentate, case cu trei etaje și o așezare foarte bine organizată. Sistemul de alimentare cu apă sugerează că locuitorii cetății aveau acces atât la apă rece, cât și la apă caldă, apa caldă fiind asigurată de vulcanul care le-a aduce pierirea.
7. Tikal, Guatemala
Orașul mayaș Tikal a fost cândva capitala unui regat mayaș și unul din cele mai mari orașe din Lumea Nouă. Situl a fost locuit în perioada cuprinsă între anii 200-900. Grație stadiului excepțional de conservare a orașului, astăzi cunoaștem multe lucruri despre grandoarea Tikalului în anii apogeului său. Ca alte ruine din Lumea Nouă, acest sit este considerat a fi fost abandonat brusc, în mod misterios, dar cercetările au arătat că terenul nu ar fi putut oricum găzdui numărul mare de oameni despre care se știe că locuiau acolo. Se pare că orașul a fost abandonat treptat, pe parcursul mai multor ani, fiind lăsat pradă junglei. Totuși, unii localnici ar fi știut de existența sa: de-a lungul secolelor au existat numeroase zvonuri cu privire la un oraș pierdut. Prima expediție organizată a găsit orașul în 1848. Exploratorii au dat peste cel mai mare dintre siturile arheologice din Lumea Nouă, existând aici aici piramide de 70 de metri înălțime, palate regale și arene de spectacol.
6. Timgad, Algeria
Timgad, sau – pentru latiniști – Colonia Marciana Ulpia Traiana Thamugadi, este, prin excelență, orașul pierdut din romanele de aventură. Cândva un oraș efervescent, fondat în deșert la ordinele împăratului Traian, Timgad a supraviețuit colapsului imperiului roman și a devenit un important punct comercial. După ce a fost prădat în secolul al V-lea, a renăscut ca centru creștin. Un al doilea mare jaf a avut loc în secolul al VII-lea, operă a vandalilor, iar acesta a dus la abandonarea definitivă a orașului. Cu timpul, nisipul deșertului Sahara a acoperit orașul și a contribuit la conservarea orașului. El a fost redescoperit în 1881. Astăzi, ruinele din Timgad oferă o perspectivă uimitoare asupra orașelor romane din provinciile africane. Pot fi văzute și azi Arcul lui Traian, tipicile băi romane și Templul lui Jupiter. Templul este la fel de mare ca și Panteonul din Roma, acest fapt fiind o dovadă a importanței pe care romanii o acordau orașului Timgad.
5. Machu Picchu, Peru
Nicio listă a orașelor pierdute nu ar fi completă fără Machu Picchu. Acest vechi oraș incaș, aflat în vârful Anzilor, a fost locuit pentru o perioadă relativ scurtă de timp, probabil între 1450-1572, înainte de a fi abandonat ca rezultat al cuceririlor spaniole. Cum spaniolii nu au descoperit niciodată orașul și indigenii nu au dezvăluit secretul incașilor, Machu Picchu a fost cunoscut de Occident abia în secolul XX. Arheologul american Hiram Bingham este primul străin care a ajuns aici, abia în 1911. Există încă dezbateri cu privire la funcționalitatea orașului – dacă era o așezare stabilă, un oraș regal sau un sanctuar religios. Azi e foarte ușor să ajungi în Machu Picchu, existând o linie de autobuz regulată care duce turiștii în vârful muntelui.
4. Mohenjo-daro, Pakistan
Împreună cu civilizația egipteană și mesopotamiană, cea din valea Indului este considerată a fi una din cele mai timpuri mari civilizații ale lumii. Sțiințele, scrisul, comerțul, meșteșugurile, religia și agricultura au cunoscut un progres remarcabil în sânul acestei civilizații care și-a atins apogeul cândva în jurul anului 2000 î.Hr. Natura sa avanasată poate fi văzută în anticul oraș Mojenjo-daro, cu străzile sale ordonate și complexul sistem de drenaj. Spre deosebire de orașele menționate mai sus, aici nu există un palat sau vreun templu care să iasă în evidență. De aceea, unii cercetători consideră că civilizația Văii Indului ar fi fost una egalitară. Cum știm prea puține lucruri despre această străveche societate, o asemenea afirmație este destul de îndrăzneață. Inundațiile cauzate de fluviul Ind stau, se pare, la baza distrugerii orașului de cel puțin șase ori. De fiecare dată, noi orașe erau construite direct peste ruinele celor vechi. Nu se cunoaște cauza abandonării definitive a orașului – circa 1800 î.Hr. Mohenjo-daro a fost redescoperit abia în 1922.
3. Petra, Iordania
Includerea orașului Petra în această listă poate fi considerată a fi controversată, din moment ce nu putem spune că a fost într-adevăr pierdut. A fost abandonat, asta e sigur, dar se prea poate ca localnicii să fi știut de existența sa. În orice caz, orașul Petra a fost necunoscut Occidentului pentru cel puțin 1000 de ani. Plinius cel Bătrân menționează Petra ca fiind luat în stăpânire de romani în anul 103. Orașul din deșert a înflorit până când un cutremur a distrus vitalul sistem de alimentare cu apă. Cu alte orașe aflate în apropiere, era mai simplu pentru populație să se mute decât să înceapă reconstrucția celor distruse. De atunci, situl a fost lăsat deșertului, atrăgând doar călători aventurieri sau hoți de morminte. Astăzi, orașul Petra este unul din cele mai importante situri arheologice din Orientul Mijlociu. Pe jumătate construit și pe jumătate săpat în piatră, Petra este cu siguranță una din minunile arhitecturale ale Antichității.
2. Troia, Turcia
"Cântă-mi, zeiță, mânia ce-aprinse pe Achile Peleianul"... așa începe Iliada lui Homer, unul din textele fundamentale ale civilizației occidentale. Pentru multă vreme s-a crezut că Troia este un oraș legendar, ca și Atlantida. Apoi, în 1871 un clasicist autodidact, Heinrich Schliemann, a finanțat săpăturile pe locul unei movile din Hisarlık, Turcia. Acolo – unde în antichitate fusese un oraș numit Ilium, după Iliada – arheologii au găsit uriașe ziduri de apărare, asemănătoare celor descrise de Homer. Pe lângă pereții Troiei, Schliemann a găsit și bijuterii din aur pe care le-a prezentat a fi bijuteriile Elenei. Comoara, cunoscută ca și Comoara lu Priam, a fost considerată pierdută după ce a dispărut din Berlin în 1945, dar s-a aflat că ajunsese în mâinile sovieticilor. Aceștia au ”confiscat” comoara ca o compensație pentru distrugerile cauzate URSS-ului de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial. Cercetările au revelat faptul că orașul a fost fondat aproape de anul 3000 î.Hr. și că a fost distrus de mai multe ori. După fiecare distrugere s-a construit direct pe ruine. Există o dezbatere cu privire la care dintre aceste straturi aparține orașului asediat de greci. În orice caz, impunătoarele ziduri ale orașului, spun arheologii, ar fi depășit cu mult orice armă de asediu disponibilă grecilor. Se pare, deci, că realitatea confirmă povestea lui Homer și nevoia folosirii unui șiretlic precum calul troian.
1.Pompei și Herculaneum, Italia
”Unora le era atâta frică de moarte încât se rugau să moară”,scrie Plinius cel Tănâr despre eruperea Vezuviului din anul 79. Unchiul său, faimosul Pliniul cel Bătrân, plecase cu flota romană pentru a-i salva pe cei blocați la poalele vulcanului. Expediția l-a costat viața. Cenușa care a luat atâtea vieți în anul 70 a conservat în schimb cele două orașe timp de 1700 de ani. Mulți se gândesc la orașele romane ca o lume perfectă din marmură albă, dar Pompei scoate la lumină un oraș având multe trăsături pe care le-am recunoaște și azi. Există chiar și slogane politice pe ziduri: ”Votați pentru Lucius Popidius Sabinus”. Orașul a devenit în secolul XX o adevărată mină de aur pentru arheologi și este o importantă atracție turistică.
Niciun comentariu: