Incidentul Big Sur

Unul dintre subiectele cele mai interesante si mai solid documentate ale ufologiei actuale este conexiunea dintre OZN-uri si armele nucleare. Robert Hastings, un activ investigator in aceasta directie, si-a publicat, in 2008, concluziile a 35 ani de anchete, in care a intervievat aproape 100 de fosti militari, inclusiv pensionari ai US Air Force, personal de la rachetele nucleare: ofiteri de lansare, personal de intretinere, paznici etc., intr-o carte de 600 de pagini, intitulata UFOs and Nukes: Extraordinary Encounters at Nuclear Weapons Sites (OZN-urile si armele nucleare – intalniri extraordinare la locatiile armelor nucleare).

 Discutand, despre carte si despre investigatiile efectuate, cu un reporter numit John Fleck, acesta s-a interesat indeaproape de asa numitul caz „Big Sur” inclus in volum. In rezumat, intr-o dimineata de septembrie 1964, a fost lansata, de la baza Vandenberg, California, o racheta balistica intercontinentala Atlas D, transportand spre inaltimi un sistem antiradar si o ogiva nucleara falsa, tinta fiind atolul Eniwetok din Oceanul Pacific (utilizat in perioada 1948-1958 ca poligon pentru un mare numar de explozii nucleare). Indata dupa separarea ogivei, de aceasta s-a apropiat un OZN in forma de disc; dupa ce a ajuns-o din urma, s-a rotit in jurul ei, apoi a emis patru izbucniri de lumina; imediat, macheta de ogiva nucleara a inceput sa se dea peste cap, cazand in cele din urma in ocean, la cateva sute de mile inainte de tinta stabilita.

 Intamplarea a devenit cunoscuta prin declaratiile locotenentului de atunci (acum Dr.) Bob Jacobs, insarcinat cu filmarea lansarii rachetei Atlas printr-un telescop de mare putere situat la Big Sur, California. Fostul ofiter USAF, activa atunci in escadronul 1369 de la baza Vandenberg, ca responsabil cu instrumentele fotografice. El sustine ca intreaga aceasta intamplare a fost inregistrata pe o pelicula cinematografica. Potrivit lui Jacobs, in timp ce manevrele OZN-ului erau usor de distins, alte detalii, inclusiv forma de disc a obiectului, cu un dom deasupra, au fost descoperite ulterior, in timpul analizei optice.

OZN-ul de langa racheta

 Jacobs mai afirma ca o versiune de 16 milimetri a filmului privind incidentul a fost prezentata unui mic grup select de la baza Vandenberg. La incheierea acestei reuniuni, la care a participat si el, i s-a spus sa „uite” de evenimentele filmate si sa nu le mai mentioneze niciodata. Dupa mai multi ani, Jacobs a aflat ca dupa ce a parasit sala, cadrele importante din film au fost confiscate pe loc de doi „agenti guvernamentali”, lucrand probabil pentru CIA, care erau printre cei prezenti.

 Ca un fapt important, relatarea lui Jacobs, atat cea privind incidentul propriu-zis cat si musamalizarea care a urmat, au fost confirmate in intregime de un alt ofiter, maiorul (mai tarziu Dr.) Florenze J. Mansmann, Jr. Pe atunci, Mansmann lucra ca cercetator principal la Divizia 1 strategica Aerospatiala de la baza Vandenberg. El a fost cel care a analizat cu atentie uimitorul film, descoperind pe el forma de „disc clasic” a OZN-ului care se rotea in jurul falsului focos. Tot el a fost cel ce a ordonat ca si locotenentul Jacobs sa participe la proiectia restransa a filmului, in biroul sau de la sediul diviziei.

 Intrucat reporterul Fleck s-a aratat interesat de acest caz, Hastings i-a oferit copii ale corespondentei particulare, de la inceputul anilor 1980, dintre Jacobs si Mansmann. In aceste scrisori (care evident nu erau destinate publicarii), se simte ca si dupa 20 de ani Jacobs si Mansmann erau marcati de incident.

 Din pacate, o astfel de intamplare este inacceptabila pentru cei ce au ideea preconceputa ca OZN-urile nu exista, sau daca exista, nu li se poate asocia un comportament inteligent. Cei ce dezmint din start orice relatare cu fenomene aerospatiale neidentificate au, intre altele, in SUA, si o revista, numita Skeptical Inquirer, specializata pe demitizarea si negarea fenomenului OZN. Aceasta revista a publicat, intre altele, si un articol scris de Kingston George, un inginer care a lucrat cu Bob Jacobs la telescopul de la Vandenberg AFB, iar in articol se sustinea ca afirmatiile lui Jacobs precum ca ar fi filmat un OZN doborand o falsa ogiva nucleara sunt doar niste „pretentii stranii”, fara nicio baza reala.

 In acest scop, Kingston a denaturat in mod grav si repetat afirmatiile lui Jacobs si a afirmat cateva neadevaruri factuale. Kendrick Frazier, editor al revistei Skeptical Inquirer si un acerb demistificator al fenomenului OZN, bineinteles nu a mai avut curiozitatea sa compare adevaratele declaratii ale lui Jacobs cu cele care i s-au pus eronat in carca. Si nici nu l-a preocupat faptul ca articolul lui Kingston nu pomeneste nicio vorba despre sustinerea de catre maiorul Mansmann a relatarii lui Jacobs.

 Mai mult, Frazier a inclus articolul eronat si partizan al lui Kingston George intr-una dintre cartile sale in care combatea fenomenul OZN, diseminand astfel erorile si declaratiile false din articol catre publicul neinformat. Sa fie vorba doar de incompetenta sau de mai mult decat atat? se intreba Hastings, care a descoperit, dupa mai multi ani, ca Frazier (desi revista mentiona despre el ca este doar „publicist de stiinta”) a fost, inca de la inceputul anilor 1980, timp de doua decenii, angajat al laboratoarelor nationale Sandia din Albuquerque, New Mexico, ca specialist in relatii publice, aceleasi Sandia Labs care realizau, inca din anii 1940, componente pentru ogive nucleare. Acest detaliu nu aparea in biografia sa destinata publicului.

 Si iata ca reporterul Fleck i-a declarat acum lui Hastings ca, inainte de a publica articolul despre cartea sa UFOs and Nukes privind conexiunea OZN – arme nucleare, el tinea sa-l contacteze pe acelasi Kendrick Frazier, pentru a-i cere opinia, in particular asupra cazului Big Sur. Rezultatul il putem intui.

Date strict secrete?

 Revista Skeptical Inquirer este purtatoarea de cuvant a asociatiei de sceptici numita CSICOP. Aici exista si alti faimosi demistificatori ai fenomenului OZN, cum ar fi James Oberg, fost ofiter Air Force si apoi „ofiter de securitate”. Acesta (desi oficial sustinea ca OZN-urile nu exista) l-a amenintat pe Jacobs spunandu-i ca ar fi divulgat „date OZN strict secrete”. Jacobs a fost obligat sa-i raspunda ca – intrucat maiorul Mansmann il avertizase sa tina minte ca incidentul OZN „nu s-a intamplat niciodata” – n-avea cum sa stie ce nivel de secret a fost atasat cazului. Probabil Obert nu ar fi intrat in aceasta disputa daca ar fi stiut ca Jacobs va publica remarcile sale in acest sens.

 Jacobs a fost haituit agresiv si de demistificatorul sef de la CSICOP, Philip J. Klass (1919-2005), cel care era unanim recunoscut pentru negativismul sau privind fenomenul OZN. Nu o data i s-a spus in fata, pe baza unor evidente, ca nu este de fapt un ufolog sceptic ci un agent de dezinformare platit de guvernul american. Atunci cand si Jacobs i-a spus aceasta, raspunsul lui Klass a fost ca daca cineva se indoieste de buna sa credinta poate cere referinte de la doua personalitati care-l cunosc foarte bine: amiralul Bobby R. Inman si generalul Daniel O. Graham. Numai ca primul era fost director al Agentiei Nationale de Securitate (NSA), fost director adjunct CIA si al Agentiei de Informatii a Armatei, iar cel de al doilea fost director al Agentiei de Informatii a Armatei si fost director adjunct al CIA. Comentariile sunt de prisos.

 Ultimele remarci scrise de maiorul Florenz J. Mansmann, Jr. (care a murit la 4 iulie 2000) privind incidentul Big Sur se gasesc intr-o scrisoare, datata 15 noiembrie 1995, catre Curt Collier, producator al unui serial de televiziune. Acolo scrie: „Stimate domnule Collier, raspunzand la scrisoarea dumneavoastra din 14 noiembrie 1995 privind validitatea relatarii Dr. Robert Jacobs din jurnalul MUFON din ianuarie 1989, confirm ca totul este adevarat, asa cum este prezentat. Si da, am raspuns astfel si altor investigatori care m-au intrebat in trecut, dar numai dupa ce Dr. Jacobs a dat publicitatii detaliile acestor observatii, anuland astfel obligatia mea de a tine secretul. (...) Sistemul de camere Image Orthikon pe care l-am folosit pentru a capta pe film obiectul zburator neidentificat avea capacitatea de a fotografia toate detaliile lansarii rachetei si ale zborului sau supersonic. (...) Rememorand, acum regret ca nu am fost in masura sa evaluam filmul mai mult de trei vizionari. Singurele persoane care au fost prezente la aceste vizionari au fost: directorul biroului cercetatorului sef, asistentul sau, doi agenti guvernamentali, locotenentul Jacobs si cu mine. Cei doi agenti guvernamentali au confiscat filmul, l-au pus intr-o servieta si au plecat cu el, nu inainte ca eu sa verific autorizatia care le dadea dreptul sa procedeze astfel. Am fost instruit mai tarziu de catre Biroul cercetatorului sef, Biroul judecatorului avocatului general si de comandantul meu, sa consider incidentul strict secret.” Mansmann a incheiat scrisoarea sa, precizand inca o data: „Scriu aceasta pentru a confirma relatarea Dr. Jacobs”...

 Hastings remarca faptul ca, din enumerarea de mai sus rezulta ca George Kingston nu a vazut filmul. El mai scrie ca la peste 30 de ani de la incidentul strict secret si la peste sase ani de la aparitia articolului Dr. Jacobs in MUFON UFO Journal, Dr. Mansmann confirma fara rezerve incidentul. Cat despre reporterul John Fleck, daca inainte de a-si scrie articolul s-ar fi obosit sa se informeze, ar fi evitat o seama de critici si situatii jenante. Fleck – scrie Hastings – este genul de ziarist care scrie despre lucruri pe care nu le cunoaste si nu doreste nici sa le invete. El prefera sa inghita niste afirmatii false, decat sa mearga la sursa si sa verifice. Pe scurt, spune Hastings, el este exact tipul de jurnalist – neinformat si vulnerabil la dezinformari – pe care demistificatorii fenomenului OZN si-l doresc.

DAN D. FARCAS