» » » Retrăim momentul 1914? Istoricii avertizează că repetăm greşelile care au dus la izbucnirea Primului Război Mondial


Se spune că istoria nu se repetă, dar cu siguranţă are rimă. La fix 100 de ani de când începea una dintre cele mai mari tragedii ale lumii moderne, un istoric de talie mondială avertizează că realitatea anului 2014 seamănă izbitor cu premisele care au dus la izbucnirea Primului Război Mondial.
Armatele mecanizate ale începutului de secol XX au produs un măcel fără precedent pe câmpurile de luptă ale războiului care urma să pună capăt tuturor războaielor, aşa cum spuneau atunci liderii globali. Totul a izbucnit de la o scânteie din Balcani: asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand al Imperiului Austro-Ungar.
100 de ani mai târziu, Orientul Mijlociu poate fi considerat echivanetul prezent al aceastei zone turbulente din secolul trecut, cu acelaşi potenţial de a isca un conflict internaţional, avertizează Margaret MacMillan, profesor în istorie la Universitatea Cambridge, una dintre cele mai prestigioase din lume.
O cursă internaţională a înarmării nucleare va începe cel mai probabil în cazul în care Iranul ar obţine o astfel de armă, iar „asta ar transforma lumea într-un loc foarte periculos, ceea ce ar duce la recrearea unei cutii de chibrituri precum cea care a explodat în Balcani acum 100 de ani - doar că de data asta, exploziile vor lăsa în urmă nori de fum în formă de ciupercă”, scrie Margaret MacMillan într-un studiu publicat de Brookings Institution, unul dintre cele mai reputate think-tank-uri din Statele Unite ale Americii.
Chiar dacă istoria nu se repetă cu precizie, Orientul Mijlociu de astăzi se aseamănă îngrijorător cu Balcanii de atunci. Un mix similar de naţionalism toxic ameninţă să atragă forţe externe pe măsură ce SUA, Turcia, Rusia şi Iranul caută să-şi protejeze interesele şi clienţii. Profesorul MacMillan continuă prin a evidenţia o serie de alte asemănări între anul 2014 şi anul 1914. Teroriştii islamişti din zilele noastre şi comuniştii-anarhişti de atunci. În numele unor ideologii care sancţionează crima, ambele categorii au săvârşit asasinate pentru a „îmbunătăţi lumea”.
Totodată, în 1914 Germania era o forţă în ascensiune, care căuta să conteste puterile stabilite deja ale epocii - la acel moment Marea Britanie. Astăzi, China joacă rolul forţei în plin avânt, iar puterea stabilită este, evident, reprezentată de SUA. În astfel de momente în care se face traziţia de la o mare putere globală către alta, vremurile sunt considerate drept „foarte periculoase”, scrie profesorul universitar. Totodată, punctează MacMillan, extrema dreapta şi sentimentele naţionaliste erau în plină ascensiune înainte de Primul Război Mondial - situaţie care se poate observa şi astăzi
. În China şi în Japonia, aceste pasiuni patriotice au luat forma unei dispute pe tema unui şir de insule din Marea Chinei Orientale. „Creşterea bugetelor militare ale Chinei şi consolidarea capacităţii sale navale le sugerează strategilor americani că Beijingul intenţionează să conteste SUA ca putere principală în Pacific, iar acum asistăm la o cursă a înarmării între cele două ţări în acea regiune”, scrie MacMillan. O altă paralelă trasă de istoric vizează încrederea generală că un conflict armat la scară mondială nu poate izbucni după o perioadă lungă de pace.
„Acum, ca atunci, avansul globalizării ne-a atras într-un setiment fals de siguranţă. Cea de-a 100-a comemorare a 1914 ar trebui să ne facă să ne gândim iar la vulnerabilitatea în faţa erorii umane, catastrofe subite şi purul accident”, scrie aceasta.

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply