» » » » Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud. Secretele unei prietenii intime


Paul Verlaine, poet francez, născut la Metz (1844-1896). Mai întâi, „poet-funcţionar” şi de salon, profesând un ideal umanitar, el a cunoscut o confuzie morală datorită unei iubiri nefericite, alcoolismului şi înrâuririi lui Baudelaire (Poeme saturniene, 1866; Sărbători galante, 1869). După o perioadă de linişte (Cântecul bun, 1870), întâlnirea cu Rimbaud i-a bulversat întreaga sa viaţă. Şi-a regăsit credinţa catolică (Înţelepciune, 1881) şi energia creatoare şi a compus o poezie plastică şi muzicală (Odinioară şi curând, 1884). Devenit, fără voia lui, şef de şcoală „decadentă”, a publicat Poeţi blestemaţi (1884) şi apoi a rătăcit cu cameră mobilată prin spitale, publicându-şi poeziile culese de circumstanţă (Paralele, 1889, Invective, 1893).
În 1871, Verlaine l-a întâlnit pe Arthur Rimbaud, atunci în vârstă de 17 ani. Acest adolescent de geniu scrisese deja câteva dintre cele mai frumoase poeme ale sale, înţelepte şi bulversante, care urmau să alipească poeziei noi domenii, cucerite în lumea stranie şi tenebroasă a inconştientului. Demersul poetic al lui Rimbaud, singular, iraţional, a deschis calea expresionismului, simbolismului şi suprarealismului. Lucru remarcabil, dar poetul şi-a scris întreaga sa operă într-un interval de timp foarte scurt, din 1869 până în 1873.

Rimbaud avea o natură impetuoasă, neliniştită, nestabilă. După înfrângerea de la Sedan, a plecat la Paris, unde, bănuit de spionaj, a fost arestat şi închis un timp. După eliberare, a revenit la părinţii săi din Charleville, dar nu a rămas aici prea mult timp. Reluându-şi peregrinările, a voiajat prin Belgia vreme de câteva săptămâni. Când a aflat vestea cea nouă a proclamării Comunei, a revenit imediat la Paris pentru a se alătura „comunarzilor”. Ajuns la Paris, după şase zile de mers pe jos, datorită aparenţei sale copilăreşti a scăpat de a fi împuşcat de soldaţii guvernamentali, care cuceriseră capitala.
Prietenia dintre cei doi poeţi a devenit în scurt timp intimă
Reîntors la Charleville, a trimis în septembrie 1871, o copie a poeziei sale Corabia beată lui Verlaine. Acesta a găsit-o excepţională şi a ţinut să-l cunoască personal pe autor. El l-a invitat pe Rimbaud la Paris, lucru acceptat cu interes. Verlaine a rămas total surprins când s-a pomenit în faţa sa cu un tânăr deşirat, ce abia împlinise 17 ani. Prietenia dintre cei doi poeţi a devenit în scurt timp intimă. (…) Ei îşi petreceau nopţile împreună rătăcind prin cafenelele şi restaurantele din Cartierul Latin. Verlaine îşi dorea de multă vreme un astfel de însoţitor.
Rimbaud îşi părăseşte soţia
Tânăra soţie a lui Verlaine – poetul se căsătorise de puţină vreme – şi-a dat curând seama de adevărata natură a legăturilor care îi uneau pe cei doi; de aceea s-a străduit din toate puterile să-l îndepărteze pe Rimbaud din casa pe care ea o moştenise de la părinţii săi. Aceasta nu l-a împiedicat, totuşi, pe tânărul poet să rămână la Paris, unde hoinărea peste tot. Verlaine a reuşit, după un timp, să-i găsească un adăpost şi l-a prezentat în diverse cenacluri intelectuale din capitală. Dar Rimbaud, care dormita în alcool şi drog, a sfârşit prin a indispune pe toată lumea prin atitudinea vulgară şi viaţa sa destrăbălată.
Atunci când Rimbaud s-a reîntors la Charleville în martie 1872, a primit de la Verlaine o serie de scrisori exaltate care l-au determinat să revină după câteva săptămâni la Paris. La 7 iulie 1872, Rimbaud s-a confesat lui Verlaine că nu putea să mai rămână în acest oraş care îl dezgusta. Verlaine şi-a părăsit tânăra soţie şi a plecat cu Rimbaud în străinătate. Pot fi regăsite sub formă de poeme etapele acestei călătorii în culegereaRomanţe fără cuvinte.
Stabiliţi la Bruxelles, ei au fost ajunşi de soacra şi soţia lui Verlaine, care au vrut să-l aducă pe acesta din urmă la Paris. Fiind convins de acestea, Verlaine pleacă cu ele la Paris. Dar, la frontieră, le părăseşte şi dispare în noapte. Soţia sa avea să nu-l mai vadă niciodată. La puţin timp după aceasta, ea a cerut divorţul.
Fugarii
Două luni mai târziu, Verlaine şi Rimbaud s-au instalat la Londra. Fiind născut la Metz, care tocmai fusese cedat Germaniei, Verlaine s-a dus la consulatul general al Franţei optând pentru naţionalitatea franceză. Cei doi poeţi au stat trei luni la Londra, unde au frecventat în special mediile de emigranţi francezi, consumând fără măsură alcool. În fiecare seară târziu, se întorceau complet beţi în camera mobilată în care locuiau împreună şi în care au scris: Romanţe fără cuvinte şi Iluminaţii. Cheltuielile erau în întregime suportate de Verlaine, căruia mama sa, de bine de rău, îi mai trimitea nişte bani.
La Londra, Verlaine a încercat să se reîmpace cu soţia sa; el se temea de scandalul care nu ar fi putut fi evitat în cazul unui divorţ. Dar s-a izbit de un refuz din partea soţiei şi a familiei acesteia. Pe de altă parte, şi mama lui Rimbaud insista ca fiul său să părăsească Londra şi să revină acasă. Unele zvonuri îi parveniseră despre relaţiile îndoielnice ale fiului său. Acesta la început a refuzat, după care, în luna decembrie, s-a reîntors la părinţii săi în Charleville.
Verlaine a suferit cumplit după plecarea prietenului său.  În ianuarie, Rimbaud a revenit pentru câteva zile la Londra, unde a aflat că prietenul său este bolnav. Mama lui Verlaine, care mai spera ca fiul său să se împace cu soţia sa, a venit şi ea la Londra.
În luna aprilie, Verlaine a mers la mătuşa sa, în Ardeni, şi i-a spus că demonul său îl bate la cap să meargă să moară lângă părinţii săi. Totuşi a început să lucreze cu înfrigurare la Un anotimp în infern. Abia ajuns în Ardeni, Verlaine a aranjat lucrurile pentru a-şi putea revedea prietenul. O primă întâlnire a avut loc la Bouillon, la 24 mai. Cei doi s-au decis să se reîntoarcă la Londra împreună, unde au şi sosit la 27 mai.
restul pe Istorii Regasite

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply