Una dintre problemele care obsedeaza ufologii americani si ii divizeaza in tabere este existenta sau inexistenta unui grup oficial, misterios si ultrasecret, numit Majestic-12 sau MJ-12, singurul care ar avea acces la toate secretele privind prezenta extraterestra pe Pamant. In iulie 2013 si ufologul Grant Cameron a publicat opiniile sale despre acest subiect. El arata ca ideea existentei unui asemenea grup a aparut la inceputul anilor 1980, atunci cand investigatorul Bill Moore a publicat cartea de mare succes The Roswell Incident care se considera ca a fost precursorul obsesiei moderne privind accidentul de la Roswell.
La cateva zile de la lansarea cartii, Moore a fost contactat de structurile de informatii ale SUA, care au inceput sa-i povesteasca despre grupul super-secret MJ-12, care ar fi fost infiintat de catre presedintele Harry Truman, pentru a gestiona problemele prezentei extraterestre pe Pamant. Moore a fost alimentat cu informatii atat de Richard Doty, sergent U.S. Air Force (USAF), cat si de o a doua persoana, din partea CIA, care s-a prezentat cu numele de cod Falcon. Mai tarziu, Moore a primit astfel de informatii si din alte 10 surse. Se crede ca unele dintre acestea ar fi fost de fapt ex-directori ai CIA.
Implicarea lui Moore in povestea MJ-12 a culminat in 1987 cand Moore si alti doi cercetatori: Jamie Shandera si Stanton Friedman au facut publice o serie de documente in acest sens. Aceste documente, clasificate "Strict Secret Restrictionat", pretindeau a fi o informare, destinata presedintelui ales Dwight Eisenhower, despre grupul de 12 persoane de oameni de stiinta de nivel inalt si oficiali militari care au alcatuit comisia de elita strict secreta MJ-12.
Grant Cameron precizeaza ca a adunat, in cartea sa: "UFOs, MJ-12, and Government Informants" (OZN-uri, MJ-12 si informatori ai guvernului), un mare numar de dovezi in favoarea existentei unui asemenea grup. El a scris acolo ca probabil documentele in acest sens au fost o scurgere de date, partial adevarate si partial false, care a fost autorizata de catre prezentul grup MJ-12, pentru a desensibiliza publicul cu privire la modul in care problema farfuriilor zburatoare a fost tratata de catre Casa Alba.
O lupta cu morile de vant
De asemenea, Cameron spune ca a scris ca, desi o parte din continutul documentelor nu pare autentica (cum ar fi lipsa oricarei mentiuni privind existenta unui extraterestru viu recuperat la Roswell), exista o multime de dovezi care indica faptul ca totusi acest grup mitic MJ-12, mentionat in documente, ar fi existat. Cameron crede ca documentele nu spun intregul adevar pentru a evita incalcarea legii, prin dezvaluirea unor informatii clasificate, ca si pentru a proteja programul general privind OZN-urile. In favoarea existentei unui grup MJ-12 el aduce un numar de dovezi; astfel:
Coautorul cartii, T. Scott Crain, a identificat o femeie care in 1979 facea parte dintr-o echipa de declasificare a documentelor din USAF, in Okinawa, Japonia. In timpul activitatii ei, a dat peste niste inscrisuri care, chiar daca nu erau identice cu cele MJ-12, pareau sa contina acelasi material. Aceasta femeie a fost hartuita atunci cand a fost lansata prima editie a cartii, in 1991.
In 1987, la doar cateva zile dupa ce Moore a facut publice documentele MJ-12, fostul presedinte al Universitatii statului Pennsylvania, Eric E. Walker a spus: "Da, stiu de MJ-12. Stiu de ei de 40 de ani. Dar cred ca incercarea de a-i identifica este o lupta cu morile de vant!". Moya Lear, sotia lui Bill Lear, inventatorul de la firma Lear Jet, rugat de fiul sau, John Lear, l-a sunat pe prietenul ei, generalul de patru stele James Doolittle, sa il intrebe daca a existat un asemenea grup. Doolittle a confirmat existenta grupului, dar a spus ca aceasta este tot ce poate spune. Astronautul Edgar Mitchell, comandantul misiunii lunare Apollo 14, a declarat ca, pe baza surselor sale, grupul MJ-12 a existat. General Arthur E. Exon, care in 1947 era la Wright Field, atunci cand au sosit aici resturile prabusirii de la Roswell, a declarat ca era constient de existenta unei comisii de control OZN, alcatuit in principal din ofiteri si de personal din informatii, de nivel foarte inalt. El nu-si mai amintea numele grupului.
In iulie 1989, Bob Oeschler a inregistrat o conversatie cu Bobby Ray Inman fost director adjunct CIA. Acesta a declarat "ca MJ-12 a insemnat ceva pentru el si ca "a fost constient de existenta unui program de "indoctrinare a publicului" cu privire la OZN-uri. El a recunoscut ca, inainte de pensionarea sa, avusese "ceva experienta", in zona de OZN-uri, dar in momentul conversatiei informatiile sale nu mai erau la zi.
O alta confirmare a existentei MJ-12 a venit de la un arhivist de la Arhivele Nationale din College Park, Maryland, care, dupa o prelegere a lui Cameron in Eureka Springs, Arkansas, in 2005, i-a spus acestuia ca lucrase la declasificarea documentelor, avand acces la documente guvernamentale inainte ca acestea sa fie date publicitatii. Un coleg al sau, in timp ce declasifica documente ale sefilor Statelor Majore Reunite, a vazut documente purtand pe ele sigla MJ-12.
Harold Stuart, un fost membru al administratiei Truman, a fost mentionat intr-o carte din 2005 a lui Robert Collins, ca facand parte pe atunci dintr-un comitet consultativ pentru MJ-12. Raspunzand la o scrisoare a investigatorului Brian Parks, Stuart a declarat: "Imi amintesc vag de MJ-12, dar nu intr-atata incat sa pot face un comentariu... Nu am facut parte din comitetul consultativ MJ-12 si am doar o amintire vaga a acestui proiect sau grup. Am cunoscut pe cei mai multi dintre generalii pe care i-ati mentionat in scrisoarea dumneavoastra, dar imi pare rau, nu pot aduce mai multa lumina pe solicitarea facuta".
Investigatorul Lee Graham a scris multe scrisori si a depus zeci de cereri, in numele legii libertatii de informare (FOIA), pentru a incerca sa valideze documentele MJ-12. La 24 mai 1990, Serviciul de Investigatii al Apararii (DIS) a raspuns la una dintre cererile sale, trimitandu-i inapoi copiile documentelor MJ-12, avand pe partea de jos a fiecarei pagini mentiunea "declasificata". Graham nu a reusit niciodata sa afle cine a facut aceasta declasificare, nici daca documentele erau autentice.
Intr-o scrisoare din 1987, trimisa de John Andrews bunului sau prieten Ben Rich, presedintele Lockheed Skunk Works, Andrews declara ca stie de multi ani de MJ-12, "chiar daca oficial el nu a existat". Intr-o discutie cu Lee Graham, Andrews a spus ca a auzit de
MJ-12, la inceputul anului 1984, deci cu aproape un an inainte ca investigatorii Moore si Shandera sa primeasca intr-o scrisoare cópii ale documentelor MJ-12.
MJ-12, la inceputul anului 1984, deci cu aproape un an inainte ca investigatorii Moore si Shandera sa primeasca intr-o scrisoare cópii ale documentelor MJ-12.
De la lansarea cartii lui Grant Cameron, in ianuarie 2013, au aparut alte doua noi dovezi care contribuie la confirmarea faptului ca a existat un grup de control MJ-12. Prima a venit de la o poveste spusa de Jesse Marcel Jr., fiul ofiterului de informatii de la Roswell Army Air Base, primul care a istorisit detaliile prabusirii OZN din iulie 1947. La "Audierile Cetatenilor privind Dezvaluirea", organizate in mai 2013, Marcel spunea ca "in urma cu un numar de ani" a fost chemat la Washington DC, pentru o intalnire intr-o camera securizata in cladirea Senatului, de catre Dick D'Amato, fost consilier sef si investigator sef al Comisiei de Credite al Senatului, care cerceta zvonurile finantarii retroingineriei unor farfurii zburatoare la Aria 51, fara stirea Senatului. Dar desi avea o autorizare de securitate Top Secret si puterea unei citatii din partea Comisiei de Credite al Senatului, nu a putut penetra aceste proiecte, care erau controlate de o echipa care era stapana tuturor proiectelor negre.
Fictiune sau nu?
Marcel spunea ca el si D'Amato s-au intalnit in jurul unei mese de conferinte, pe care era un roman scris de Whitley Strieber numit "Majestic", tratand despre accidentul de la Roswell si despre un grup de control MJ-12, infiintat pentru a face fata venirii extraterestrilor pe Pamant. D'Amato i-a spus: "Vreau sa va zic ceva. Aceasta (aratand spre carte), nu este fictiune". Marcel a intrebat, "Cand aveti de gand sa spuneti asta publicului?" D'Amato a raspuns: "Daca ar fi dupa mine as fi facut-o ieri, dar nu depinde de mine. Sunt aici doar pentru a investiga costul pastrarii secretului. In realitate, exista un guvern negru. Ei au controlul asupra resturilor prabusirii. Ei nu raspund fata de nimeni si nu sunt alesi. Ei au o cantitate nelimitata de bani de cheltuit. Ei sunt cei care au controlul asupra acestui domeniu".
Cea de a doua piesa de noi dovezi a venit de la o sursa foarte putin probabila - Dr. John Alexander, fost colonel in Armata Statelor Unite. In cartea sa: "UFOs: Myths, Conspiracies and Realities" (OZN-urile: Mituri, conspiratii si realitati), colonelul subliniaza ca, desi OZN-uri sunt reale, ele nu sunt de interes pentru guvernul american, si, prin urmare, nu exista nicio musamalizare a faptelor de catre oficialii americani.
Alexander mai este cunoscut si ca organizatorul, la mijlocul anilor 1980, a intalnirilor "grupului de fizica teoretica avansata", destinate gasirii unei noi viziuni guvernamentale asupra problematicii OZN. Accesul la aceste intalniri avea exact acelasi tip de clasificare "Top Secret - restricted" ca si documentele MJ-12. Intr-un interviu radio din 15 iunie 2013, cu Nancy Du Tetre, John Alexander a admis ca grupul MJ-12 a existat, dar ca nu se ocupa doar de OZN-uri ci mai ales de continuitatea guvernarii, pentru a preveni decapitarea nucleara a Statelor Unite.
DAN D. FARCAS
Niciun comentariu: