(Mărturiile omului politic Grigore Gafencu, ministrul afacerilor externe).
Septembrie 1939. S-au împlinit 9 luni de cînd am depus jurămîntul în faţa Regelui. La orele 10 şi jumătate, Armand m-a chemat la Ministerul Armatei, unde mi-a dat unele lămuriri cu privire la trupele polone intrate în ţară şi dezarmate. La cererea lui, am dat o telegramă la Moscova, pentru a linişti temerile ruseşti faţă de noi şi de neutralitatea noastră.
Telegrama se încheia astfel: „În ţară domneşte cea mai deplină linişte şi ordine. Guvernul, care reprezintă, în aceste împrejurări, opinia publică în întregimea ei, este hotărît să păstreze, mai departe, o strictă neutralitate, să se abţină de la orice act de ostilitate sau de agresiune şi să întreţină cu toţi vecinii raporturi cît mai paşnice”. La ora 1, Armand m-a întrebat, prin telefon, dacă am expediat telegrama. Cu acest prilej, i-am citit din nou sfîrşitul ei şi mi-a spus că e deplin mulţumit.
Un ceas mai tîrziu, şedeam la masă cu Nuşeta, cînd un prieten ne-a vestit la telefon că la radio, o voce ciudată, întrerupînd emisiunea muzicală, ar fi anunţat că Armand a fost „executat”. O clipă mai tîrziu, Lascăr, în faţa căruia s-a întîmplat grozava faptă, mi-a confirmat această veste. Am fugit cu Pop la faţa locului. Am găsit pe Armand întins pe stradă, cu faţa acoperită de un ziar plin de sînge. Alături de trupul neînsufleţit, care părea mai mic, mai firav ca niciodată, al primului-ministru, zăcea, masiv şi ciuruit şi el de gloanţe, credinciosul agent Andronie. În jurul lor, pe Splaiul Dîmboviţei, forfotea zăpăcită o lume care-şi pierduse cu desăvîrşire capul: ofiţeri, poliţişti, femei şi bărbaţi din apropiere. Trupul primului-ministru era lăsat în praful însîngerat al şoselei, ca acela al victimei unui fapt divers, pînă la sosirea procurorului. Numai la porunca mea s-a renunţat la această sinistră formalitate. Purtat pe braţe prietene, Armand, care părea un copil strivit printr-o lovitură fatală, pe care nimeni încă nu şi-o putea realiza, era aşezat într-o ambulanţă şi dus la Spitalul Militar.
 |
| Trupul neînsufleţit al primului-ministru, aşa cum a fost găsit la locul crimei |
Am urmat drumul mai departe, spre Palatul Cotroceni. Mă temeam ca, lipsită de energia sa, care de 2 ani stătea de veghe zi şi noapte, ţara să nu se cutremure, lăsînd să se întindă răzvrătirea. Regele m-a primit numaidecît. Era alb, ca şi mine, şi, ca şi mine, pînă în fundul sufletului tulburat:
- Nu-l pot înlocui cu nimeni!, au fost cele dintîi cuvinte ale lui.
Şi, totuşi, se impunea datoria de a nu lăsa gol postul de unde se exercită autoritatea statului. Într-un Consiliu de Miniştri restrîns, Regele a arătat, un ceas mai tîrziu, diferite ipoteze de înlocuire a primului-ministru. Eram de faţă: Iamandi, Mitiţă, Andrei, Ghelmegeanu, Urdăreanu şi cu mine. S-au rostit mai multe nume: Ballif, Argetoianu, Vaida. Iamandi a sprijinit cu căldură numele meu, la care, după spusele lui, s-ar fi gîndit şi Armand, pentru ceasul cînd ar fi dispărut. Mitiţă s-a asociat la această propunere. Eu însă am respins-o cu hotărîre, stăruind asupra necesităţii de a rămînea la Externe, în afară de luptele şi reacţiunile de politică internă. Urdăreanu a sprijinit propunerea mea. Am părăsit palatul înainte ca să se fi luat o hotărîre. M-am dus la minister, unde aveam de luat unele măsuri urgente. Seara am aflat că fusese numit prim-ministru generalul Gheorghe Argeşanu.
Noaptea, la orele 10, am avut un Consiliu de Miniştri. În locul prietenului meu, al cărui tovarăş nedezlipit fusesem timp de 9 luni şi care, cu sclipirile inteligenţei sale, domina şedinţele noastre ministeriale, şedea, cu mustaţa răsucită, bravul general „Ghiţă Ostaşul”. Eram cu toţii copleşiţi de durere şi de îngrijorare apăsătoare. Generalul Marinescu ne-a lăsat să înţelegem, fără a ne cere, de altfel, nici sfatul, nici aprobarea, că represiunea va fi straşnică.
| Asasinii au fost prinşi rapid şi executaţi imediat pe locul faptei |
De afară, ne veneau veşti despre executarea celor 8 sau 9 făptaşi ai crimei, chiar pe locul unde căzuse Armand Călinescu. Am cerut chiar în acea noapte să văd pe Urdăreanu la Cotroceni. Am ţinut să declar că, deşi sînt mai apropiat prieten al celui care ne-a fost ucis azi, totuşi sfătuiesc să nu se facă fapte de sîngeroasă răzbunare. Să nu se mai verse sînge între Rege şi ţară. Răzbunarea cere din nou răzbunare şi alunecăm astfel pe calea unui măcel între români. Statul nu poate face decît dreptate. Ca ministru de Externe, stăruiesc să nu se dea impresia în străinătate, prin acte de întinsă represiune, că ne aflăm în faţa unei răzvrătiri. Astfel, pentru a nu deschide calea ruşilor, care caută o pricină pentru a intra în ţară. Am vorbit cu stăruinţă şi căldură mai bine de o jumătate de oră. Cuvintele mele au fost duse mai departe?… Să fi fost prea tîrziu?…
GRIGORE GAFENCU
(Text reprodus din ediţia electronică a ziarului „Tricolorul”,http://www.tricolorul.wordpress.com/ din 18 februarie 2011. Fotografiile sînt preluate de pe http://www.google.ro/).
| Modestul monument ridicat în memoria lui Armand Călinescu, pe locul asasinării sale, la intersecţia B-dului Geniului cu Str. Ştirbei Vodă |
http://nicolaenicu.blogspot.ro/2011/09/21-septembrie-1939-asasinarea-primului.html
Niciun comentariu: