O echipă internaţională de cercetători a descoperit de curând, cu ocazia unor săpături arheologice din apropierea oraşului pre-columbian Tikal, unul dintre cele mai mari baraje construite în antichitate.
Construcţia, realizată din piatră, moloz şi pământ, are o lungime de peste 80 metri, o înălţime de circa 11 metri, putea reţine 5 milioane de litri de apă şi avea totodată rolul de drum de trecere între cele două părţi ale oraşului Tikal.
Nou-descoperitul baraj, numit Barajul Palat, din zona centrală a oraşului Tikal, este al doilea ca mărime din America Centrală, după Barajul Purron, din Valea Tehuacan, din Mexic, construit în perioada 250-400 e.n.
Descoperirea, consemnată într-un studiu publicat în PNAS, relevă modul în care erau utilizate şi conservate resursele naturale în cadrul civilizaţiei Maya.
Într-un mediu în care precipitaţiile sunt doar sezoniere, maiaşii au reuşit să realizeze un sistem uimitor de aprovizionare cu apă. În oraşul Tikal, apa era colectată, filtrată prin saci de nisip şi distribuită prin canale până la rezervoare.
stiintasitehnica.com
Un cuptor pentru lipici descoperit într-o peșteră frecventată de
neanderthalieni
-
Arheologii au descoperit o structură ciudată, care a fost probabil folosită
pentru a produce lipici primitiv în timpurile preistorice. Această
descoperir...
Niciun comentariu: