» » » Viaţa secretă a lui George Washington

Asta da primire călduroasă – când generalul George Washington a vizitat orasul New York la finele Războiului de Independenţă, un ziar local aclama: “Iată că vine! Curajosul Washington! Nu există cuvinte care să exprime tot ce a făcut el!”

Aceste sentimente erau împărtăşite realmente de fiecare american în parte. După ce învinsese cea mai bravă naţiune de pe pământ (cu o doză serioasă de ajutor francez), bărbatul înalt şi falnic din Virginia dobândise în ochii americanilor statulul de semizeu. Nu este de mirare că a devenit primul conducător al naţiunii; de fapt, biroul a fost creat de Părinţii Fondatori cu gândul la bătrânul George.

Washington a fost un aristocrat mărunt din Virginia, născut în condiţii modeste, a cărui carieră în topografie, speculaţii cu teren şi armată a înflorit către nemurire. Pe parcursul Revoluţiei Americane, a reuşit să evite pierderea unei armate de rebeli subnutriţi, prost plătiţi şi adesea depăşiţi de atacurile feroce ale Imperiului britanic şi a ajuns să-şi asume rolul de patriarh al unei ţări aflate în stadiul embrionar. Mai presus de toate, a rezistat impulsului de a deveni rege peste un popor dornic să îl facă unul – ceea ce nu e de ici, de colo.

Ca preşedinte, a stabilit numeroase convenţii pe care azi le luăm de bune. Discursul inaugural a fost ideea lui (deşi discursul propriu-zis a fost scris, la origine, de James Madison). I-a plăcut, de asemenea, să fie numit “Domnul preşedinte”, ceea ce (când te gândeşti că Senatul a vrut să-l numească “Înălţimea sa, Preşedintele Statelor Unite ale Americii şi Protectorul Libertăţii Lor”) dă dovadă de judecată sănătoasă. În timpul celor două mandate, a reprimat o insurecţie foarte gravă (rebeliunea whisky-ului) şi, jucând rolul de arbitru în numeroase dispute aprinse, i-a împiedicat pe Thomas Jefferson şi pe Alexander Hamilton să se sfâşie reciproc.

Desigur, chestiile de genul ăsta sunt băgate la înaintare, dar mai există şi reversul medaliei. Părintele ţării avea tot atât de multe defecte ca orice tată disfuncţional. Iată câteva dintre ele:

Un cuplu neobişnuit

George Washington a fost îndrăgostit mult timp de o femeie pe nume Sally Fairfax. Nu, nu era soţia lui, dar era soţia cuiva. Soţia lui George William Fairfax – vecinul lui Washington şi cel mai bun prieten al său! Deşi pasiunea sa pentru femeia frumoasă probabil că nu s-a stins niciodată, Washington a ajuns să se însoare, după criterii mult mai practice, cu văduva Martha Custis, ale cărei firme considerabile l-au transformat într-un gentleman bogat, aşa cum îşi dorise întotdeauna. Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 1759 şi au format un cuplu cât se poate de neobişnuit – George, un gigant pentru vremea aceea, avea în jur de 1,87 m şi se înălţa cu mult deasupra trupeşei sale mirese, al cărei cap nu-i ajungea nici măcar până la umeri!

Era steril?

Era Tatăl Ţării steril? Se poate. Deşi a îmbrăţişat cu entuziasm rolul de tată vitreg (Martha avea copii dintr-o căsătorie anterioară), el nu a avut copii. Unii speculează că boala i-ar fi provocat sterilitate. La 17 ani, a avut în acelaşi timp atât malarie, cât şi vărsat de vânt, o boală dublă care ar fi putut să-i vină de hac. Interesant este faptul că tocmai lipsa unui moştenitor de sânge le-a permis Părinţilor Fondatori să insufle biroului de preşedinte cu putere adevărată. De vreme ce fondatorii Constituţiei creaseră funcţia de conducător cu gândul la Washington, orice temeri pe care le-ar fi putut avea cu privire la posibilele iluzii de grandoare regească ale primului preşedinte puteau fi date uitarii. La urma urmei, ce este un monarh fără moştenitor? În ceea ce-l privea, Washington a negat în mod repetat că ar fi avut astfel de idei. De altfel, nu a făcut un secret din faptul că ceea ce dorea el era doar să se întoarcă la Muntele Vernon şi să îşi petreacă anii de aur cultivând tutun şi bând Madeira în faţa focului.

Cheltuitor

Conform istoricului William Randal, “primul preşedinte al Statelor Unite avea nevoie de această slujbă.” Războiul de Independenţă îl adusese pe Washington într-o situaţie financiară precară şi, acceptând biroul de la acel mai înalt nivel, o responsabilitate pe care nu şi-a asumat-o cu dragă inimă, îşi rezolva problemele financiare. În curând a dovedit cât de cheltuitor poate fi un conducător. Salariul său era de 25. 000 de dolari (cam un milion de dolari din ziua de azi), din care incredibilul procent de şapte la sută era cheltuit pe alcool. Se lăfăia într-un asemenea lux încât avea veşminte din piele de leopard pentru cai.

Probleme cu dantura

Nimeni nu poate pretinde că l-a văzut zâmbind vreodată pe George Washington. Nu ştim dacă avea simţul umorului, dar sigur avea mari probleme cu dantura. A trebuit să suporte mai multe proteze, multe dintre ele fiind dureros de nepotrivite. Nu e de mirare, deci, că nu zâmbea niciodată!

Enigma morţii

Se pare că George Washington, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în aer liber, care iubea călăria şi arta duelului, se bucura de un fizic remarcabil de mare şi de puternic şi reuşise să supravieţuiască în două războaie sălbatice, ei bine, se pare că a murit din cauza unei răceli. Sau a unei pneumonii. Sau poate fusese vorba de o durere în gât? Din relatările contemporanilor, nu este clar ce l-a trimis pe Washington pe lumea cealaltă, însă ştim că gâtul lui era inflamat şi că cei care au încercat să-l vindece…n-au reuşit! Dar au încercat. I-au luat sânge de patru ori. N-a mers! L-au pus să bea un amestec de melasă, unt şi oţet. Situaţia lui s-a agravat! L-au umplut cu laxative, în încercarea de a-i purifica organismul. Nu au reuşit decât să-l facă pe bietul om să-şi petreacă ultimele ceasuri cu o oală de noapte!
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/viata-secreta-lui-george-washington

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply