» » » ORAŞUL INTERZIS


Faimosul Oras Interzis este un complex arhitectural unic in lume. Istoria Oraşului Interzis se întinde pe aproximativ şase secole. Aici, in total se gasesc 9.999 de camere, cu una mai putin decat cifra care in traditia chineza simbolizeaza “Perfectiunea Divina”. Din pacate o parte din camere, altadata cu mobilier si decoratiuni extraordinare, s-au degradatat in timp.
Guvernul chinez a inceput un vast program de restaurare, iar pana in prezent peste 8.000 dintre incaperi au fost renovate si au din nou farmecul trecutului. Un proiect ambitios si costisitor, dar potrivit acestui palat care pret de cinci decenii a fost centrul administrativ al Chinei, precum si resedinta imparatilor si imparateselor din Dinastia Yuan (1271 – 1368), Ming (1368 – 1644) si Qing (1644 – 1911).
Complexul Orasului Interzis este aparut de un impresionant sant cu apa adanc de sase metri si de un zid masiv, inalt de zece metri.
De la Calea Imperială la Starbucks, Oraşul Interzis a asistat la şase secole de istorie chinezească şi are poveştile sale unice. Pe unele dintre ele le mai ştiu doar greierii ascunşi prin cotloanele umbrite ale palatelor.
Jumătate de mileniu, muritorii de rănd nici măcar n-au visat că intr-o zi aveau să stea pe o terasă deschisă in incinta Oraşului Interzis, in China comunistă a anilor 2000, şi să soarbă degajaţi o cafea la Starbucks. Porţile Meridianului s-au deschis prima oară pentru oamenii de rănd in 1914. Ultimul impărat, Pu Yi, din casa imperială Aisin Gioro (Tribul de aur), familia domnitoare a dinastiei Qing, se retrăsese impreună cu suita sa in Curtea Interioară, iar Curtea Exterioară, dominată de impozanta Sală a Armoniei Supreme, devenise loc de promenadă pentru chinezii curioşi să calce in Oraşul Interzis. Porţile le fuseseră inchise de cinci secole, de cănd impăratul Yongle, monarhul emblematic al dinastiei Ming se mutase in incinta, pe atunci proaspăt inaugurată, a complexului rezidenţial imperial, in 1420.
Timp de 500 de ani, Oraşul Interzis a fost reşedinţa oficială a impăraţilor chinezi, 24 dintre aceştia, aparţinănd dinastiilor Ming şi Qing, conducănd ţara dintr-un paradis terestru, in care fiecare culoare, fiecare număr şi fiecare esenţă de lemn are o semnificaţie clară. Arhitecţii, care au construit complexul in doar 14 ani, din 1406 pănă in 1420, nu au lăsat nimic la voia intămplării. Olanele de pe acoperişuri sunt galbene, pentru că această culoare simbolizează pămăntul şi supremaţia “Fiului Cerurilor” pe această lume. Doar două clădiri din incinta Oraşului Interzis au acoperişuri de alte culori: biblioteca, cu ţigle negre, deoarece negrul este simbolul apei, ca atare, culoarea trebuia să protejeze manuscrisele rare şi milioanele de coli de hărtie, care constituiau delectarea invăţaţilor imperiali sau a impăratului insuşi. Iar verdele a fost folosit pentru palatul prinţului moştenitor, deoarece cromatica simboliza creşterea şi maturizarea. Bărnele din structurile de rezistenţă ale palatelor, pavilioanelor şi sălilor din Oraşul Interzis sunt intotdeauna folosite in numere multipli de 9. De ce?
Pentru că 9 simbolizează perfecţiunea terestră. Legenda spune că in Oraşul Interzis se află 9999 de camere, pentru că numai Palatul Cerurilor poate avea 10.000 de incăperi, cifra perfecţiunii absolute la chinezii vechi. Altare pentru venerarea divinităţilor, săli de lectură, săli de meditaţie, palatul impărătesei, pavilioanele concubinelor, săli pentru treburile de stat, coridoare labirintice, mărginite de zidurile inalte de 7,8 m, toate constituie cel mai mare complex arhitectonic construit in lemn, din intreaga lume. Pentru că impăratul nu putea să trăiăscă decăt “pe picior mare”. Şi in acelaşi timp, nu putea fi deranjat de prezenţa muritorilor de rănd. Singurii bărbaţi care aveau acces in perimetrul Oraşului Interzis zi de zi erau eunucii, o adevărată armată, care număra căteva mii in timpurile de inflorire absolută a celor două dinastii. Aceştia erau servitorii direcţi ai “Fiului Cerurilor”. In incinta complexului imperial, numai reprezentanţii marilor familii nobiliare puteau intra in audienţă la impărat. Şi, o dată pe an, cu prilejul examinărilor imperiale, viitorii funcţionari ai birocraţiei, care trecuseră de intrebările comisiilor şi fuseseră declaraţi admişi aveau privilegiul de a păşi spre ieşirea din Oraşul Interzis pe marea alee de piatră, “Calea Imperială”, care este practic axul central al complexului.
Defilarea gărzilor militare in faţa Porţilor Meridianului are loc in fiecare zi, soldaţii Republicii Populare Chineze dănd onorul in Piaţa Tiananmen. In vechime, porţile Oraşului Interzis, astăzi larg deschise pentru public, erau straşnic păzite de soldaţii Gărzilor Imperiale. In oraş nu intrau decăt căţiva reprezentanţi ai marii nobilimi şi delegaţiile oficiale.
. Transformat peste noapte din monumentul emblematic al asupririi pe care a exercitat-o epoca imperială, in perioada Revoluţiei Culturale, intr-unul dintre cele mai rentabile circuite turistice ale Chinei contemporane, fostul palat al impăraţilor consideraţi divini a devenit ţinta multinaţionalelor, care plănuiesc cucerirea imensei pieţe chinezeşti. După ce a fost declarat monument UNESCO in 1987, fiind cea mai mare construţie de lemn complet păstrătă, din lume, Oraşul Interzis s-a ajustat la realităţile financiare ale zilei. Şi cum visteria administraţiei complexului de 72 de hectare nu era in cea mai bună formă, directorii domeniului au decis să accepte oferta lanţului american de cafenele Starbucks de a deschide o reprezentanţă chiar pe teritoriul unde in urmă cu numai 80 de ani, ultimul impărat işi sorbea ceaiul. In 2000, firma Starbucks a deschis o terasă. Insă odiseea globalizării s-a izbit in China de critici.
Abia invăţănd ce inseamnă recuperarea trecutului, şi nu total libere de bănuiala unor partipriuri economice, voci cunoscute, precum a crainicului Central China Television, Rui Chenggang, au susţinut că Starbucks “este intr-adevăr prea nepotrivit pentru o primă impresie a lumii asupra Oraşului Interzis. Aceasta nu mai este globalizare, este eroziunea culturii chineze”. Cuvintele au fost scrise de Rui Chenggang pe blogul lui in ianuarie 2007. Pentru că una dintre variantele propuse companiei americane a fost nici mai mult nici mai puţin schimbarea numelui şi siglei cafenelei din Oraşul Interzis, managementul Starbucks China a anunţat la 13 iulie: “Am decis in final că nu este obiceiul nostru in lumea intreagă să avem magazine care să poarte alte nume, ca atare am hotărăt să plecăm de aici”. Starbucks mai are 200 de magazine şi cafenele pe teritoriul chinez, insă episodul inflamării chinezeşti aduce aminte de reacţia pe care a avut-o impăratul Cheng Long, in 1793, cu ocazia primei vizite a emisarului britanic, Lordul McCartney, in Oraşul Interzis:”Felul nostru de viaţă nu are nici o asemănare cu teritoriile voastre barbare. După cum ambasadorul vostru poate vedea şi singur, Regatul nostru Celest posedă de toate intr-o abundenţă prolifică. Nu am apreciat niciodată obiectele străine şi nici nu avem cea mai mică Â nevoie de serviciile comercianţilor din ţara voastră”.
Leii din piatră sau din bronz, care străjuiesc Calea Imperială, au asistat la şase secole de istorie chineză, insă acum au in fundal portretele conducătorilor legendari ai Partidului Comunist.
Suprafaţa: 72 de hectare. Ziduri inalte de 7,8 metri. Patru turnuri de apărare. Un milion de muncitori care au lucrat incontinuu 14 ani la ridicarea Oraşului Interzis. 100.000 de artizani şi meşteri care au conceput şi executat, pe planurile trasate de arhitecţi, toate incintele, palatele şi marile săli de ceremonii. Canalul cu apă care practic face inconjurul complexului are 52 de metri lăţime.
In prezent, in locul luxoaselor ambarcaţiuni imperiale, pe apele sale se văd doar plutele, pe care pescarii amatori le leagă de aţă ca să vadă cănd “mişcă” peştii care populează iazul imperial. Defilările gărzilor de eunuci au fost inlocuite de pasul de paradă al gărzilor Armatei Republicii Populare Chineze care patrulează in piaţa Tiananmen, in faţa Porţilor Meridiene, la intrarea in Oraşul Interzis. Impăraţii au fost nevoiţi să migreze treptat spre nord, cel mai urăt punct cardinal in China, pentru că nordul este asociat cu invaziile sistematice ale trupelor mongole şi cu stăpănitorii străini. Punctul culminant fiind infiinţarea statului marionetă Manchuko, in nordul manciurian, in 1932, avăndu-l ca impărat pe Aisin Gioro Pu Yi, ultimul monarh al Chinei.
Istoria rezidenţială a Oraşului Imperial a consemnat faptul că in decursul celor cinci sute de ani de domnii ale celor două dinastii care au avut sediul acolo, Ming şi Qing, impăraţii şi-au ales palatele preferate de locuit din ce mai spre nord, in apropierea grădinilor imperiale, cea mai nordică porţiune a complexului, retrăgăndu-se din ce in ce mai mult spre limita nordică a Curţii Interne. Ca o măsură de precauţie faţă de spiritele malefice asociate cu Nordul, toate clădirile din Oraşul Interzis au vederea orientată spre sud. Doar concubinele căzute in dizgraţie erau trimise in pavilioanele care aveau perspectiva spre nord. Astăzi, Oraşul Interzis a scăpat de sub imperiul restricţiilor ideologice, devenind un simbol al Chinei. Iar după ce ultimul impărat al Chinei a fost “reeducat” cu succes, devenind un simplu cetăţean, membru al Partidului Comunist Chinez, turiştii se ingrămădesc prin porţile deschise şi, in locul robelor de mătase, al săbiilor şi armelor de paradă, insoţite de steagul pe care flutura mereu dragonul sacru, bliţurile aparatelor de fotografiat şi display-urile camerelor digitale video inregistrează fiecare colţişor vizitabil din palatele in care Fiul Cerurilor se plimba nestingherit şi singur, nederanjat de nimeni şi unde cu siguranţă avea şi momente de plictiseală teribilă.
Ca un mare noroc, jocul cu greierii inchişi in minunate cutii de lemn, adevărate opere de artă, constituia una din preocupările preferate ale monarhilor divini in momentele in care treburile statului sau perioadele de meditaţie nu ii copleşeau definitiv.

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply