Zeii

Principala divinitate a iranienilor inainte de Zoroastru era Ahura Mazda (“stapanul intelept”), corespunzand zeului indian Varuna. Ahura Mazda era zeul cerului din timpul zilei, creator, protector al regilor.
Mithra, zeu al cerului nocturn, care apoi devine si el zeu al cerului din timpul zilei si este pus in legatura cu soarele. Zeu al ordinei sociale, dar si al luptei si al victoriei in razboaie.
Alte divinitati ale vechilor iranieni din aceasta perioada erau: Sroata (“disciplina”); Vayu (“vantul”), divinitate a atmosferei, dar si a vietii si a mortii; Vata, alta divinitate a vantului; Anahita, zeita a fecunditatii, reprezentata ca o femeie foarte frumoasa si puternica; Zervan (“timpul”), zeu al destinului.
Doctrina zoroastriana este cuprinsa in Avesta. Ceea ce este fundamental aici este dualismul, conflictul intre bine si rau.
Ahura-Mazda, care stapaneste imparatia binelui, este conceput in chip aproape monoteist si prezentat ca imparat ceresc asezat pe un disc solar inaripat. El este creatorul cerului si al pamantului si autorul ordinii din lume. El a creat in lume numai ce este bun, curat, drept.
Monoteismul avestic, daca il putem numi astfel, este deficient. Ceilalti zei ai religiei traditionale iraniene nu lipsesc, ci numai se subordoneaza zeului principal sau apar ca idei personificate sau atribute ale divinitatii. Asa sunt cei sase amesa, un fel de vasali in jurul regelui Ahura-Mazda, dintre care cel mai important este Sroasa, capetenia care lupta impotriva demonilor, zeul-preot care a randuit sacrificiile, care calauzeste mortii in viata viitoare si asista la judecarea lor.
Pe o treapta inferioara fata de amesa spentas stau yazatas (“vrednici de veneratie”). Alta categorie de idei personificate, intre care se remarca Mithra., devenit judecatorul mortilor, si Anahita, zeita apelor si a fecunditatii.
Tot din imparatia binelui fac parte fravasis, un fel de ingeri pazitori. Fiecare om si chiar fiecare zeu are o astfel de zeitate personala care il fereste de demoni si il ajuta.
Imparatia raului este si ea ierarhizata in chip riguros, avand in fruntea sa pe Angra-Mainyu (“spiritul rau”), principiul raului, al nesupunerii, care vrea sa distruga creatura cea buna a lui Ahura-Mazda. Lupta dintre Ahura-Mazda si Angra-Mainyu, dintre imparatia binelui si imparatia raului, a pornit de mult, inca de la inceputul lumii. Lupta aceasta dintre principiul binelui si principiul raului s-a continuat peste veacuri. Cu aparitia lui Zoroastru insa a inceput o era noua in lume. Armatele lui Angra-Mainyu au inceput sa-si piarda din putere. Datorita invataturii profetului, binele triumfa din ce in ce mai mult asupra raului. Oamenii trebuie sa ajute si ei pe Ahura-Mazda in lupta sa cu Angra-Mainyu. Acesta este rostul purificarilor, al sacrificiilor, al moralei si al legislatiei.

Viata de apoi in Iranul antic

Viata de apoi
Avesta cuprinde o intreaga eshatologie. Potrivit acesteia, dupa moarte sufletul mortului ramane trei zile langa cadavru. Dupa aceea isi ia drumul, ajungand la un pod imens intins peste o prapastie. Inainte de a porni pe acest pod, sufletul este judecat si cantarit pe o balanta. Daca balanta nu se inclina nici intr-o parte nici in cealalta, daca adica faptele bune si cele rele sunt la fel de multe, sufletul este trimis in hamestagan (“locuinta greutatilor egale”), unde nu va suferi decat de frig si de caldura. Daca balanta se inclina intr-o parte sau in alta, sufletul merge spre un loc plin de fericire sau spre unul de chinuri. Dar, inainte de aceasta, trebuie sa treaca podul chinvat (“care discerne”). Acest pod se largeste din ce in ce mai mult pentru cei buni, iar pentru cei rai se stramteaza.
Dupa teologia zoroastriana chinurile iadului nu vor dura vesnic, ci va veni invierea tuturor mortilor. Atunci va apare Saosyant, care va prezida la invierea generala a mortilor si la judecata generala. Un imens val de plumb topit va trece apoi peste toata natura. Drepti vor simti aceasta ca o baie de lapte, in vreme ce pentru cei rai va fi intr-adevar, o baie de plumb topit, care ii va purifica, facindu-i si pe ei vrednici de fericirea celor drepti.

Riturile de inmormantare
Cu putin timp inaintea mortii, erau adusi doi preoti ca sa-i citeasca rugaciuni. Daca muribundul putea sa recite dupa ei rugaciunile, era sigur ca nu va merge in iad. I se dadeau apoi cateva picaturi de haoma. Dupa ce muribundul isi dadea sufletul, cadavrul era spalat cu gomez (urina de vaca) si imbracat intr-o haina alba de bumbac. Se facea sarutarea mortului de catre rudele sale, dupa care nimeni nu mai avea voie sa se atinga de cadavru. Se aducea un caine, care trebuia sa miroase fata mortului pentru a alunga duhul cel rau, Nasu, demonul mortilor. Ritul acesta, numit “al privirii ciinelui”, trebuia repetat de mai multe ori. Dupa ce cadavrul era tinut in camera mortuara a familiei sau a satului timp de trei zile, era dus in procesiune la faimosul “turn al tacerii” (dakhma), construit in cercuri concentrice, unde vulturii mancau carnea de pe oase. Oasele erau aruncate apo in putul central al cladirii. Dupa aceea, familia trebuia sa faca o baie si sa nu manance carne timp de trei zile. Momentul cel mai solemn avea loc in dimineata zilei a patra, cand se considera ca sufletul mortului a ajuns in lumea cealalta si se prezinta la judecata. Se implineau servicii religioase speciale si se aduceau ofrande pentru ingerii care judecau sufletul si pentru ingerul care insotea sufletul in lumea cealalta. Nu era ingaduit sa se planga pentru morti.

Temple, preoti, rituri si sarbatori

CULTUL
La inceput religia vechilor iranieni nu avea temple, nici statui dedicate zeilor. Mai tarziu apar unele reprezentari antropomorfe ale zeilor.
Functiile sacerdotale erau implinite de seful tribului sau de rege. Intr-un anumit loc inchis era intretinut un foc permanent. De cinci ori pe zi, un preot punea pe acest foc lemn frumos mirositor de santal. Ceremonia era insotita de anumite rugaciuni. Riturile focului par sa fi avut un rol foarte important, fiind socotite ca purificatoare. Un rol important avea in cult si bautura sacra haoma, pe care o vom intalni si la vechii indieni sub denumirea soma. Acestei bauturi i se atribuia insusirea de a da sanatate, putere, viata si de a inlatura moartea.

Locurile de cult.
In Avesta nu este mentionata existenta templelor. Totusi, pe timpul Ahemenizilor existau temple ale focului si statui ale lui Ahura-Mazda. Existau temple mari pentru Focul-rege si numeroase temple mici pentru simplul foc sfant. In temple era o urna in care ardea focul, intretinut de preoti. Preotii care oficiau la altarele focului isi puneau manusi si un val pe fata, ca sa nu spurce prin suflarea lor elementul sacru, focul.
Preotii
Preotii zoroastrieni formau o casta ai carei membri, in timpurile mai vechi, nu se casatoreau decat cu fete apartinand aceleiasi caste. Mai tarziu au inceput sa ia in casatorie tinere din alte clase sociale. Preotul zoroastrian se numea in vremurile mai vechi magu, iar mai tarziu mobed. Preotia se transmitea din tata in fiu printr-o dubla initiere. Prima initiere, in treapta de herbad, se facea inainte de varsta de 15 ani si dadea dreptul la implinirea anumitor servicii religioase. A doua initiere se facea mai tarziu, in treapta de mobed si dadea dreptul la oficierea celor mai importante servicii religioase. Ceremoniile de initiere clericala erau foarte complicate. Preotii formau, pe timpul Ahemenizilor, un grup social foarte respectat, beneficiind de anumite privilegii si implinind unele functii politice.
Riturile
In general, cultul consta din citiri cu glas tare din Avesta si din tot felul de rugaciuni. Sacrificiile sangeroase, practicate in vremurile mai vechi, au fost interzise de Zoroastru, dar s-au practicat in stil mare in timpul Ahemenizilor. La o anumita sarbatoare, se sacrifica in fiecare casa un berbec sau o capra, iar in lipsa acestora un pui de gaina. Sacrificiul haoma, interzis si acesta de Zoroastru din cauza dezordinilor produse de consumul acestei bauturi ametitoare, a fost reluat sub o forma noua, aceea de parahom, nelasand sa mai fermenteze sucul plantei respective si amestecandu-l cu lapte si apa. Prepararea si consumarea bauturii parahom se facea cu un ritual deosebit. Nasterea unui copil si casatoria erau de asemenea prilejuri de ceremonii. Cand copiii ajungeau la pubertate, se savarsea un rit de initiere, care dura noua zile si in cadrul caruia se acorda tinerilor centura kusti, pe care trebuiau sa o poarte toata viata.


Date istorice

Iranienii sunt de origine ariana. Arienii din Iran erau impartiti in mari triburi, printre care mezii, persii, partii si sacii. Cei mai importanti dintre ei erau mezii, asezati in nord-vest, si persii, stabiliti in sud-vest. Prin secolul al VII-lea i. Hr., mezii au ajuns sa formeze un stat, care se intindea intre Mesopotamia si India. In secolul urmator, pe la anul 550, mezii au fost invinsi de persi, care aveau in fruntea lor pe Cirus al II-lea cel Mare (559-530 i. Hr.).
Astfel a luat nastere statul persan, care a ajuns apoi la o mare dezvoltare. Cirus distruge in anul 539 regatul neobabilonean si creeaza un nou imperiu. Cu el ia nastere dinastia Ahemenizilor. Urmasul sau, Cambise (530-522), cucereste Egiptul. Apoi Darius I (522-486) duce la apogeu puterea persana. Xerxe (486-465) este infrant de greci la Salamina. Cu el incepe decadenta persana, care se accentueaza sub Artaxerxe I Longimanul (465-425). Alexandru cel Mare (336-323) infrange definitiv pe persi in anul 331 si astfel imperiul persan este desfiintat.
Persii s-au ridicat din nou sub domnia Arsacizilor (250 i. Hr.-224 d. Hr.), care au avut mult de luptat cu romanii, si mai ales sub domnia Sasanizilor (226-651). In anul 661 Persia devine o provincie a Califatului Omeiad, fiind cu vremea aproape complet islamizata.
sursa www.paranormal.ro
http://bloguri.piatza.net/iranul-antic/



Sursa: Misterele Lumii

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply