Profesorul Phil Jones, aflat în centrul unui scandal privind acurateţea datelor privind încălzirea globală, admite că după anul 1995 nu s-au înregistrat creşteri “semnificative” ale temperaturii, recunoscând că vremea ar fi putut fi mai caldă în Evul Mediu.
Profesorul implicat în scandalul supranumit “Climategate”, ale cărui date sunt considerate esenţiale pentru a dovedi teoria încălzirii globale, recunoaşte că are probleme cu actualizarea informaţiilor.
Colegii lui cred că profesorul Phil Jones a refuzat să dea curs cererilor formulate în baza Legii privind accesul la informaţii pentru că nu are studii relevante.
Într-un interviu acordat BBC, Jones a recunoscut că este adevărat ce spun colegii lui, în sensul că nu are aptitudini organizatorice, precizând că pe biroul său sunt mii de studii pe care nu le poate analiza corespunzător.
Datele deţinute de profesor sunt considerate cruciale pentru susţinerea teoriei încălzirii globale.
În plus, profesorul Phil Jones admite că este posibil ca temperatura Terrei să fi fost mult mai ridicată în Evul Mediu decât acum , sugerând că fenomenul încălzirii globale ar putea să nu fie rezultatul acţiunilor umane.
Potrivit profesorului, în ultimii 15 ani nu există “statistici semnificative” care să ateste o încălzire la scară planetară.
Nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord că civilizaţia umană este responsabilă pentru încălzirea globală, iar unii nu cred nici măcar că există un asemenea fenomen. În acest material vom dezvolta câteva dintre teoriile contrare, susţinute de importanţi oameni de ştiinţă.
1. Încălzirea globală există în acest moment sau a încetat?
Mai mulţi profesori, printre care şi Timothy F. Ball, de la Universitatea Winnipeg, sunt de părere că dovezile privind încălzirea climei sunt eronate pentru că pornesc de la date false. “Temperaturile au scăzut din 1940 până în 1980, iar consensul era că suntem într-o perioadă de răcire. Din 1990 temperaturile par a creşte din nou şi acum încălzirea globală pare a fi din nou la modă. Ciclul începe de la capăt şi temperaturile globale indică acum o răcire”, a declarat profesorul.
Şi Vincent R. Gray, chimist şi fondatorul New Zealand Climate Science Coalition, susţine că afirmaţia ştiinţifică ale IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), cum că globul pământesc se încălzeşte din cauza creşterii nivelului de dioxid de carbon, generată de emisiile artificiale ale oamenilor, este eronată pentru că se bazează pe dovezi false.
2. Modelele climatice furnizate de Intergovernmental Panel on Climate Change sunt îndoielnice.
Hendrik Tennekes, fost director de cercetare la Institutul Regal de Metorologie din Olanda şi Antonino Zichichi, profesor emerit de fizică nucleară de la Universitatea Bologna şi preşedinte al Federaţiei Mondiale a Oamenilor de Ştiinţă, sunt de părere că modelele climatologice folosite de IPCC sunt incoerente şi invalide din punct de vedere ştiinţific.
3. Încălzirea globală este cauzată de procese naturale.
Această teorie are şi cei mai mulţi adepţi printre oamenii de ştiinţă sceptici. Printre cei mai importanţi se află Khabibullo Abdusamatov, matematician şi astronom la Pulkovo Observatory de la Academia Rusă de Ştiinţă: “Încălzirea globală nu rezultă din emisiile de gaze de seră în atmosferă, ci din pricina nivelului crescut al radiaţiilor solare din ultimul secol. Modificările aduse de gazele de seră atmosferei nu au o bază ştiinţifică”.
William M. Gray, profesor emerit şi şeful Proiectului de Meteorologie Tropicală de la Universitatea de Stat din Colorado, consideră că această mică “încălzire” datorează unor modificărilor naturale ale curenţilor oceanici. Aceste variaţii sunt foarte puţin înţelese, iar rasa umană nu are nicio legătură cu modificările de temperatură. Eu cred că este una dintre cele mai mari farse făcute vreodată. Foarte mulţi oameni au un interes direct în încălzirea globală, cu toate laboratoarele şi cercetările. Ideea este să sperii publicul pentru a obţine mai multe fonduri”.
Tad Murphy, oceanograf, profesor la Departamentul de Inginerie Civilă şi Ştiinţele Pământului, de la Universitatea din Ottawa: “Încălzirea globală este cea mai mare păcăleală făcută oamenilor. Nu există niciun fel de încălzire din cauza omului. Atmosfera nu s-a schimbat în ultimii 280 de milioane de ani şi întotdeauna au fost cicluri de încălzire şi răcire. Perioada cretacicului a fost cea mai caldă. Ai fi putut creşte roşii la Polul Nord.”
Fred Singer, profesor emerit de Ştiinţe ale Mediului de la Universitatea din Virginia: “Efectul gazelor de seră este cât se poate de real. Efectul este însă insignifiant şi foarte greu de detectat. Nu înseamnă să este şi negativ; eu şi alţi mulţi alţi economişti suntem de părere că încălzirea este ceva bun”.
Sugestia unei conspiraţii care să promoveze teoria încălzirii globale a fost prezentată pentru prima oară într-un documentar, The Greenhouse Conspiracy, difuzat pe Channel Four în Anglia, în 1990. Filmul arăta că oamenilor de ştiinţă, care erau împotriva acestei teorii, le-au fost refuzate fonduri. Patrick Michaels, doctor în climatologie şi unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă care se opune teoriei încălzirii globale a încercat totuşi să sublinieze că nu este vorba de o conspiraţie, ci mai degrabă o coaliţie de interese.
Această coaliţie conţine nume mari (presupuşi membri): Al Gore (fost vice-preşedinte al Statelor Unite), James Wolfensohn (fostul preşedinte al Băncii Mondiale), James Gustave Speth (directorul Programului de Dezvoltate a Naţiunilor Unite), Shridath Ramphal (fost secretar general al Commonwealth), Ingvar Carlsson (fost prim-ministru al Suediei), Mikhail Gorbachev şi George Bush Senior.
Un raport realizat de o comisie a Senatului Statelor Unite, actualizat în 2009, citează aproape 700 de oameni de ştiinţă, din întreaga lume, care nu sunt de acord cu faptul că la baza încălzirii globale stă rasa umana.
http://piatza.net/incalzirea-globala-o-farsa/
Un studiu ne ajută să înțelegem mai bine de ce unii delfini înoată în
apropierea navelor
-
În cadrul unui studiu american, cercetătorii au studiat un anumit fenomen:
anumiți delfini au obiceiul de a înota în urma bărcilor. Potrivit
autorilor, c...
Niciun comentariu: