» » Codul lui Platon a fost decriptat


O serie de “mesaje secrete” ascunse în câteva dintre cele mai celebre texte scrise de Platon au fost descoperite de un reputat profesor universitar din Marea Britanie.
Textele lui Platon au fost analizate şi dezbătute în ultimii 2.000 de ani de cele mai luminate minţi ale omenirii, însă, potrivit unei descoperiri recente, se pare că operele celebrului filosof grec nu şi-au dezvăluit încă toate secretele.
Codurile descoperite de un reputat profesor britanic de la Universitatea din Manchester sugerează faptul că Platon ar fi fost un discipol secret al filosofului Pitagora şi că a împărtăşit credinţa acestuia potrivit căreia secretele universului pot fi relevate cu ajutorul numerelor şi al matematicii.
Platon este considerat cel mai mare dintre toţi filosofii din Grecia Antică. Alături de mentorul său Socrate şi de elevul său Aristotel, Platon a pus bazele filosofiei şi ştiinţei culturii occidentale.
În opinia profesorului Jay Kennedy, una dintre cele mai importante teorii ale lui Platon este ascunsă în textele sale: “Operele lui Platon” au jucat un rol major în apariţia culturii occidentale, însă ele sunt misterioase şi se încheie prin ghicitori. În Antichitate, mulţi dintre discipolii lui au declarat că operele sale conţin o serie de coduri secrete, însă această teorie a fost respinsă de savanţii din epoca modernă. Este o poveste veche şi lungă, însă eu am reuşit să sparg acest cod. Am dovedit faptul că operele sale conţin într-adevăr coduri şi simboluri, iar descifrarea lor va conduce la descoperirea filosofiei secrete a lui Platon.
Cheia codului folosit de Platon constă în portativul muzical grec, alcătuit din 12 note, foarte popular în rândul discipolilor lui Pitagora.
Profesorul a descoperit faptul că frazele, cuvintele şi temele folosite de Platon sunt despărţite de intervale regulate în scrierile sale, iar acestea coincid cu spaţiile dintre cele 12 note muzicale ale portativului grec.
Cea mai celebră dintre operele sale, “Republica”, conţine 12.000 de rânduri homerice. Profesorul britanic a descoperit faptul că la fiecare 1.000 de rânduri Platon revine la tema muzicii. Într-un alt dialog al lui Platon, “Banchetul”, cuvintele care descriu armonia şi unitatea apar cu aceeaşi frecvenţă cu cea dintre spaţiile de pe portativ.
În portativul grec, unele note sunt armonioase, plăcute auzului. Altele sunt stridente, având nevoie să fie urmate de o notă plăcută, pentru a atenua tensiunea muzicală pe care au creat-o.
În liniile de text corespunzătoare notelor muzicale armonioase, Platon a scris cuvinte asociate cu iubirea şi cu buna dispoziţie. În rândurile corespunzătoare notelor stridente, filosoful grec a scris despre război şi moarte.
Tot profesorul Jay Kennedy, al cărui studiu a fost publicat în revista Apeiron, consideră că acest tipar al simbolurilor era evident pentru discipolii lui Pitagora.
Cu un secol înainte, Pitagora declarase că planetele şi stelele produc o muzică ce nu poate fi auzită – “armonia sferelor” – şi că secretele universului pot fi relevate cu ajutorul matematicii.
Prezenţa şi natura codurilor secrete sugerează faptul că şi Platon a aderat la această concepţie şi, cu 2.000 de ani înainte de naşterea ştiinţei moderne, filosoful grec a lăsat un mesaj secret în operele sale, sugerând omenirii faptul că matematica şi tiparele logice sunt acelea care guvernează universul, nu zeii.
Secretomania reprezenta ceva normal în Antichitate, în special în cazul scrierilor esoterice şi religioase, însă pentru Platon era o chestiune de viaţă şi de moarte. Platon a avut o existenţă dramatică. El a scris cel puţin 30 de opere şi a înfiinţat prima universitate din lume, numită “Academie”. Platon le-a permis femeilor să studieze la Academie, contrar tradiţiilor din acele vremuri, şi a fost unul dintre primii apărători ai iubirii romantice, opunându-se căsătoriilor aranjate de familie şi apărând homosexualitatea.
http://piatza.net/codul-lui-platon-a-fost-decriptat/

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply