Aurul blestemat din Baikal

Printre lanturile muntoase acoperite de zapada, la capatul Asiei de Nord, se intinde lacul Baikal. Unul dintre cele mai mari de pe planeta, cel mai adanc din lume si cel mai vechi. Se spune ca in adancurile sale s-ar ascunde sute de tone de aur. Insa tezaurul imperiului tarist scufundat aici poarta pecetea unui blestem teribil.
Iarna anului 1920. Rusia se cutremura dupa prabusirea unui Imperiu, dupa ani de razboi civil, transformari sociale violente, saracie si foamete. In sud-estul Siberiei, pe malul lacului Baikal, goneste un tren cu o destinatie neclara. Un tren plin cu aur. Aurul Imperiului Rus.
Pentru a-l opri, partizanii armatei rosii mineaza calea ferata. Dar n-au noroc. Dupa explozie, trenul se prabuseste in apele Baikalului, si peste 200 de tone de aur dispar in bezna abisala a celui mai adanc lac de pe glob. De atunci, timp de 90 de ani, aventurieri si cercetatori, cautatori de comori si scafandri special antrenati strabat in lung si in lat cei 31 de mii de kilometri patrati pentru a descoperi comoara inghitita de adancuri.
Trenul fantoma
In preajma Primului Razboi Mondial, in 1914, in Rusia se gasea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Bancile imperiului adaposteau 1240 de tone de aur, ceea ce in zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari
Se spune ca trenul aurului, disparut in urma cu aproape un secol, s-a transformat intr-un tren-fantoma, bantuind pe sine abandonate si “indepartandu-i” pe cei care indraznesc sa se apropie de comoara. Oamenii care au gasit fie si un banut din aurul pierdut au avut parte de o moarte cumplita. Multi dintre cei care au avut curajul sa se scufunde in apele tainicului lac, in speranta imbogatirii, nu au mai iesit niciodata la suprafata. De parca o forta nevazuta vegheaza cu strasnicie ca bogatia sa ramana ascunsa pe veci.
In 1967, o echipa de lucratori ai caii ferate din regiunea lacului Baikal este trimisa sa repare un tronson distrus de o avalansa de pietre. In hatisul maracinilor de langa linia de tren, unul dintre muncitori zareste ceva sclipitor, ceva ce parea a fi o bucata de aur. Cu inima stransa, indeparteaza spinii si ridica din tarana un lingou stralucitor, ce avea stantat insemnul Imperiului tarist: vulturul bicefal.
Isi striga camaradul si, dupa un schimb de replici soptite, si-au anuntat colegii ca pleaca mai departe pe traseu, pentru a controla cat de avariata este linia. Intr-o clipita, hotarasera ca trebuie sa se piarda in munti, pentru cateva zile, ca apoi sa coboare si sa incerce sa valorifice pretioasa descoperire. De atunci, nu au mai fost vazuti in viata.
La cateva zile dupa ciudata disparitie, autoritatile locale alarmate au inceput cautarile. In scurt timp, cadavrele lor au fost gasite pe o sina de tren abandonata, in tunelul numarul cinci. In mod straniu, moartea survenise in urma impactului cu o locomotiva, desi se cunostea faptul ca pe acea ruta nu mai circula nici un tren de mai bine de jumatate de an.
Vestea cumplitei morti s-a raspandit rapid in asezarea din apropiere si toti locuitorii au inceput sa vorbeasca inspaimantati despre blestemul aurului si despre trenul fantoma ce venea din trecut, lovind necrutator pe cei ce indrazneau sa atinga legendara comoara. Nu era pentru prima data cand trenul fantoma se ivea ca de nicaieri, cu vagoanele pline de stralucirea aurului, semanand groaza si aducand moarte.
Cercetatorul rus Vasili Lamakin, cunoscut pentru studiile asupra lacului Baikal, relateaza intr-una dintre cartile sale un fenomen straniu, pe care l-a trait el insusi, in 1957, in regiunea Irkutk, din Rusia. “Ne intorceam dintr-o expeditie de pe apele lacului Baikal, cand un vant naprasnic s-a starnit ca din senin si, la fel de brusc cum s-a pornit, asa s-a si potolit. Noaptea se lasa grea si neagra. Eram cu totii 15 oameni. Iesind pe puntea vasului, am fost martorii unui spectacol halucinant.
Eram inca departe de tarm, cand in fata noastra, foarte aproape, la o distanta de cel mult un kilometru, deasupra lacului, plutind prin vazduh, trecea un tren. In linistea deplina a noptii, s-a auzit strident scrasnetul rotilor pe linia invizibila. Vagoanele straluceau in mod straniu, de parca ar fi fost poleite cu aur. Si-a continuat traseul, brazdand vazduhul, si s-a pierdut in negura noptii, lasandu-ne cu mintile ratacite, cu ochii mari de spaima si uimire”.
Aici, in regiunea lacului Baikal, astfel de povesti sunt des auzite, legenda aurului si disparitia lui enigmatica fiind un inepuizabil subiect de discutie. Aproape fiecare locuitor “detine” o harta a comorii, stie din batrani unde s-a prabusit trenul si in ce zona ar putea iesi aurul la iveala.
Trenul aurului. Se spune ca in el era si o parte din aurul Romaniei
Mecanicul de locomotiva Valeri Sanaev conduce de peste 20 de ani trenurile pe traseul ce a ramas neschimbat din secolul al XIX-lea, cu cele 38 de tuneluri, cu poduri de lemn si viaducte din piatra. La stanga troneaza aceiasi munti Baikal, la dreapta, straluceste in soare aceeasi intindere de smarald a stravechiului lac. Valeri s-a nascut si a copilarit in acest tinut, crescand cu povestile si secretele nedezlegate ale aurului din adancuri. El are propria lui versiune, prin care explica enigma comorii.
Toamna, cand apa este transparenta, in dreptul kilometrului 87 al caii ferate, pe luciul lacului, se poate vedea limpede locomotiva trenului disparut in 1920. “Este doar o “fata morgana”, care-si intinde nada spre ademenirea curiosilor. Daca te scufunzi insa, ea se face nevazuta, ca o naluca. Iar cei care, ispititi de aceasta atractie irezistibila, au sarit in apele reci, au disparut pe veci.
Cunoastem cu totii prea bine aceasta primejdie si ne ferim chiar si privirea cand ea se arata. Pentru toate spaimele pe care le tragem pe acest traseu periculos ar trebui sa fim platiti in plus. Ne aventuram pe linia de tren, caci asta-i painea noastra. Aurul este blestemat, si pentru nici un ban din lume, eu unul nu as cauta sa-i deslusesc secretul”.
Comoara ultimului tar
Pentru prima data, blestemul aurului a fost aruncat catre amiralul Kolceak. Remarcabil comandant de flota navala, cunoscut explorator polar, amiralul Alexandr Kolceak va trebui sa poarte de-a lungul istoriei aceasta cruce grea: raspunderea pentru disparitia tezaurului marelui imperiu de la rasarit. Asa-numitul “aur al lui Kolceak” a reprezentat o mare parte din rezerva de aur a Rusiei.
In preajma Primului Razboi Mondial, in 1914, in Rusia se gasea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Bancile imperiului adaposteau 1240 de tone de aur, ceea ce in zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari. In 1915, sub amenintarea ocupatiei germane asupra orasului Petrograd (Sankt-Petersburg de astazi), acolo unde se afla tezaurul rusesc, tarul Nicolae al II-lea a hotarat ca acesta sa fie divizat si mutat in doua orase diferite: Nijnii Novgorod si Kazan.
Dupa revolutia din noiembrie 1917, tarul fusese inlaturat si fortele bolsevice, sub conducerea lui Lenin, pusesera stapanire pe Rusia. Un an mai tarziu, a izbucnit razboiul civil intre bolsevici si sustinatorii tarului. Unul dintre conducatorii “armatei albe”, ce lupta pentru restaurarea monarhiei, a fost amiralul Alexandr Kolceak. Intr-o mare ofensiva, dupa lupte sangeroase, Kolceak si armata sa au izgonit trupele bolsevice din Kazan, asediind orasul si preluand controlul asupra rezervei de aur. Ulterior, tezaurul a fost incarcat intr-o garnitura de tren, cu destinatia Omsk, in Siberia Orientala, acolo unde miscarea alba isi stabilise capitala. Convoiul purta o incarcatura de o valoare greu de apreciat.
Pe langa cele 200 de tone de aur, in vagoane exista, de asemenea, o mare cantitate de bijuterii pretioase, printre care sabia impodobita cu diamante a tareviciului Alexei si colierul splendid al tarinei.
In iarna anului 1920, trupele amiralului Kolceak, sub presiunea armatei rosii, se retrag catre Vladivostok. Tezaurul a fost iarasi incarcat in tren pentru a fi transportat catre portul rusesc la Oceanul Pacific. Amiralul rus lua in calcul si posibilitatea de a-si conduce flota catre trupele aliate din Europa. Insa armata rosie, in incercarea de a captura tezaurul, a reusit sa opreasca trenul. Locul ales a fost ideal.
La capatul unuia din cele 38 de tuneluri care se intind de-a lungul lacului Baikal, bolsevicii au plasat explozibil pe linia ferata. Si astfel, la iesirea din tunelul numarul cinci, explozia s-a produs si trenul s-a prabusit in negura lacului. Cateva zile mai tarziu, amiralul a fost capturat de bolsevici si ucis miseleste, dupa un proces facut in pripa, intr-o rapa, pe malul lacului care deja inghitise aurul.
Asa s-a incheiat istoria incalcita a “aurului lui Kolceak” si a inceput povestea misterioasa a comorii din Baikal, pe care de aproape un secol oameni din toata lumea se straduiesc sa o dezlege.
Cercetatorii “Mir” confirma legenda
Septembrie 2009. Agentiile de presa rusesti anuntau o stire de senzatie: “Expeditia stiintifica “Mir” din Baikal se afla pe urmele aurului lui Kolceak”.
Cercetatorii rusi, cu ajutorul batiscafurilor “Mir 1″ si “Mir 2″, au descoperit in adancurile lacului indicii pentru ceea ce ar putea fi rezerva pierduta de aur. La o adancime de aproape 1000 de metri, printre stanci, submersibilul a scos la iveala ramasitele unui vagon de tren si cateva lazi cu munitie din perioada razboiului civil. Insa surpriza cea mare a cercetatorilor de la bordul batiscafului “Mir” a venit abia cand executau manevrele de ridicare la suprafata.
Iata ce declara pilotul Evgheni Cernaev: “Dupa depistarea fragmentelor metalice, am inceput sa urcam catre suprafata, pe panta tarmului acoperita cu grohotis. Deodata, printre pietre, am observat niste bare metalice ce aveau stralucirea aurului. Am reusit sa ne apropiem, insa in incercarea de a la extrage cu ajutorul bratului mecanic telecomandat, malul a inceput sa se surpe si plecarea noastra din acel loc a devenit iminenta. Nu am putut disloca misterioasele fragmente, insa coordonatele au fost precis fixate”.
Studiul adancimilor lacului Baikal a debutat inca din anul 2008, iar cei interesati de comoara au asteptat cu sufletul la gura ca descoperirea senzationala sa fie confirmata. Dar locuitorii regiunii nu au privit expeditia cu ochi buni, inca de la inceput. Chiar si astazi, in secolul XXI, ei sunt infricosati de misterele lacului si de blestemul aurului ce se poate abate asupra tuturor.
Chiar din prima zi, superstitiile lor par ca au fost confirmate. In timpul manevrelor de scufundare a batiscafului in apa, s-a produs un cutremur si o furtuna puternica s-a dezlantuit. Aparatul submersibil a inceput sa se clatine in toate directiile la bordul navei care-l adapostea. Vantul a izbit batiscaful de nava si unul din motoarele sale a fost grav avariat.
Oamenii de stiinta sustin ca asemenea fenomene meteorologice nu sunt deloc rare in regiunea lacului Baikal, acolo unde vremea este imprevizibila. Pe de alta parte, localnicii traiesc cu convingerea ca nimic nu este intamplator, si blestemul ii urmareste pe toti aceia care incearca sa descopere aurul.
Dupa o serie de intamplari inexplicabile, expeditia “Mir” si-a continuat cercetarile. In august 2009, hidronautii descopera un lucru neasteptat: nu este prima data cand adancurile apelor Baikalului sunt explorate. Pe fundul lacului, cercetatorii rusi gasesc epava unui submarin sovietic. Povestea acestuia o aflam daca ne intoarcem in timp, in vara anului 1949.
In dimineata zilei de 11 iulie, in regiunea insulelor Uskani din inima lacului Baikal, mai multi pescari au fost martorii unei imagini incredibile. De sub apa s-a ivit un periscop, apoi partea superioara a ceea ce parea un vas subacvatic. Dupa cateva minute, banuielile pescarilor s-au adeverit: la suprafata apei a aparut un submarin. Dupa destramarea URSS-ului, documentele scoase la iveala au confirmat relatarile pescarilor, facute in urma cu 50 de ani.
Fragmente metalice sub apa
Aparatul submersibil fusese, intr-adevar, un submarin din clasa “Sciuka” (Stiuca), special modernizat si adaptat pentru cautarea rezervei de aur scufundate in adancimile lacului Baikal. Proiectul, desfasurat in conditii strict secrete era supervizat de seful politiei secrete (NKVD), temutul Lavrenti Beria. Nava subacvatica fusese adusa in mare taina, pe timp de noapte, de la Vladivostok, unde se afla cea mai mare baza militara navala sovietica in Oceanul Pacific. Insa, in mod straniu, si aceasta tentativa de descoperire a aurului s-a incheiat dramatic. In conditii neelucidate, la bordul submarinului s-a produs o avarie, si echipajul a fost nevoit sa abandoneze nava.
Coincidenta sau nu, incercarile de a deslusi cea mai mare taina a secolului XX din Rusia au esuat fara exceptie, toate eforturile de a face lumina au fost inghitite de bezna abisala a lacului Baikal. Dupa date neconfirmate oficial, recent a fost inaintata ipoteza conform careia o parte din tezaurul imperial era constituita si din rezerva de aur a Romaniei, pierduta in valtoarea Primului Razboi Mondial.
Cel mai probabil insa aurul lui Kolceak va ramane un mit rusesc – la fel ca si “Camera de Chihlimbar” sau Biblioteca lui Ivan cel Groaznic.
Aleksandr Kolceak Vasiliyevich
Aleksandr Kolceak Vasiliyevich s-a născut la 16 noiembrie 1874 în oraşul Sankt Petersburg. Provenea dintr-o familie de militari care, conform Wikipedia, era descendentă a mercenarului român din secolul al XVIII-lea Iliaş Colceag.
Aleksandr Kolceak Vasiliyevich a fost comandant naval rus, explorator polar iar mai târziu a fost comandant al forţelor anti-bolşevice, Armata Albă, în timpul Războiului Civil Rus. De asemenea a fost expert în minele navale şi a fost membru al Societăţii Ruse de Geografie.
Amiralul Kolceak a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Marină în 1894 şi a fost repartizat la cel de-Al 7-lea Batalion Naval. Între anii 1895 şi 1899 a servit în Vladivostok iar apoi s-a întors în Rusia şi s-a alăturat Expediţiei Polare a lui Eduard Toll pe nava Zarya în 1900 ca hidrolog. În decembrie 1902 a părăsit Expediţia Polară şi a luat parte la alte două expediţii Arctice, a primit porecla, pentru o perioadă, “Kolchak Poliarnyi” ( “Kolchak Polarul”) însă a primit din partea Societăţii Ruse de Geografie cea mai mare distincţie.
În timpul Războiului Ruso- japonez a servit pe crucişătorul Askold iar mai târziu a comandat distrugătorul Serdityi. A reuşit să pună mine în calea navelor japoneze distrugâng crucisătorul Tagasago. A fost decorat cu Ordinul Sfânta Ana clasa a IV-a însă a fost făcut prizonier în Nagasaki. Datorită sănătăţii a fost repatriat înainte de sfârşitul războiului, astfel că în aprilie 1905 lucra în cadrul Academiei de Ştiinţe la materialele colectate de el în timpul expediţiilor.
A fost promovat Vice-Amiral în august 1916, fiind cea mai tânără persoană care a primit acest rang şi a devenit comandant al Flotei Mării Negre. Prima sa misiune în noua funcţie a fost să-l ajute pe Generalul Zudenich în operaţiile sale contra Imperiului Otoman. De asemenea a primit sarcina de a întâmpina orice U-boat şi de a începe planul la o invazie în Bosfor.
După începerea revoluţiei Flota Mării Negre a început să intre într-un haos politic. Kolchak a fost înlăturat de la comandă în iunie 1917 şi a plecat la Petrograd. În 19 august 1917 a părăsit oraşul împreună cu câţiva ofiţeri pentru a pleca în America însă a decis să se întoarcă în Rusia prin Japonia.
A acceptat sugestia Marii Britanii de a înlătura bolşevismul din Rusia iar la Omsk, Siberia, a acceptat să devină ministru în Guvernul Regional Siberian. A devenit şef al guvernului cu puteri dictatoriale, a fost numit Conducător Suprem şi s-a autoproclamat Amiral. Forţele Albe, sub comanda sa, au avut câteva succese însă începând cu primăvara anului 1919 poziţiile sale s-au deteriorat, trupele erau epuizate iar Armata Roşie a adus noi trupe în zonă. Contraatacul Armatei Roşii a început în aprilie iar în noiembrie Trupele Albe ale lui Kolchak cădeau lângă Omsk.
A fost predat autorităţiilor din Irltusk în 14 ianuarie iar în 20 guvernul din Irkutsk a cedat puterea unui Comitet Militar Bolşevic. Din 21 ianuarie până în 6 februarie a fost “judecat” de o comisie formată din 5 oameni şi a fost condamnat la moarte împreună cu Primul Ministru, Viktor Pepelyayev. Au fost executaţi în 7 februarie prin împuşcare iar trupurile le-au fost aruncate in râul Angara.
http://www.blogger.com/post-create.g?blogID=4569964048962351528