Urmele unei civilizaţii vechi de 9.000 de ani, care domesticise caii şi folosea tehnicile de îmbălsămare, au fost descoperite în sud-vestul Arabiei Saudite, au anunţat arheologii din această ţară.
"Potrivit acestei descoperiri, caii au fost domesticiţi în Peninsula Arabică pentru prima dată în urmă cu peste 9.000 de ani, în timp ce studiile precedente afirmau că domesticirea cailor s-a făcut în Asia Centrală, în urmă cu 5.000 de ani", a declarat Ali al-Ghabban, vicepreşedintele Departamentului pentru muzee şi antichităţi, în timpul unei conferinţe de presă ce a fost organizată la Jeddah.
Printre vestigiile descoperite figurează statuete de animale, capre, câini, şoimi, dar şi un bust de cal înalt de circa un metru, a spus Ghabban, potrivit căruia "nicio statuetă a unui animal cu o astfel de dimensiune şi datând din acea epocă nu a fost descoperită vreodată în lume".
Arheologii au găsit, totodată, vârfuri de săgeţi, unelte din piatră, instrumente de ţesut şi unelte de pisat grăunţe, ceea ce doveşte nivelul de dezvoltare la care ajunsese această civilizaţie.
Niciun comentariu: