» » Canicula ucigasa va ocoli tara noastra?


Afectati de criza, considerati, din punct de vedere economic, cu o suta de ani de in urma statelor dezvoltate din Occident, romanii pot avea, totusi, o mangaiere, mai ales daca vorbim in termeni de „capra vecinului”: peste jumatate de secol, pe plaiurile mioritice se va mai putea respira un aer cat de cat acceptabil, ceea ce nu se va putea spune insa despre tarile  din sudul continentului, care vor fi afectate, avertizeaza meteorologii, de un val permanent de caldura fara precedent. 

Apogeul schimbarilor climatice va fi atins la mijlocul acestui secol

    Aceasta metamorfoza, provocata de incalzirea globala, va fi resimtita cu precadere  in America de Nord si America de Sud, sudul Europei si o buna parte din Asia si Africa. Regiunile tropicale si subtropicale din aceste continente vor cunoaste „o crestere neobisnuita a temperaturilor estivale in cursul urmatorilor 20 de ani”, se arata intr-un studiu publicat in revista Climatic Change de o echipa de specialisti de la Universitatea Stanford, Statele Unite. Apogeul acestor schimbari climatice profunde ar putea fi atins in 50-60 de ani, cand temperatura medie, la nivelul regiunilor mentionate, ar putea sa creasca cu cateva grade, pe timpul verii.
 
Fenomenul se va resimti mai mult in emisfera nordica, acolo unde sunt degajate, de altfel, si cele mai multe emisii de gaze de sera. El va avea consecinte severe asupra starii de sanatate a oamenilor si animalelor, va reduce considerabil productia agricola si va afecta grav ecosistemul terestru. „Simularile efectuate de noi demonstreaza ca intinse suprafete de teren se  vor incalzi atat de rapid, inspre mijlocul acestui secol, incat pana si cele mai reci veri de atunci vor fi mai caniculare decat cele  mai fierbinti veri din zilele noastre”, apreciaza principalul autor al studiului, Noah Diffenbaugh.

La granita cu canicula


    Pentru a determina impactul pe anotimpuri al incalzirii globale in cursul urmatoarelor decenii, dr. Diffennbaugh si coautorul studiului, Martin Scherer, au analizat peste 40 de modele experimentale de climat. Printre acestea s-au numarat si simulari efectuate la sfarsitul secolului XX, care au prezis cu acuratete evolutia climatica in primii ani ai mileniului trei, dar si unele predictii privitoare la cum va evolua vremea  in urmatoarele doua decenii. Ei sunt de parere ca multe regiuni ale planetei vor avea parte de o crestere permanenta a temperaturilor sezoniere, pana in 2050 si mai departe. „Cercetand datele centralizate, pana acum, de la zeci de statii meteorologice de pe glob am remarcat ca valul de caldura fara precedent a inceput deja si modelele climatice propuse dupa 1980, cand problema incalzirii globale a fost pusa tot  mai raspicat, s-au confirmat, din pacate. In perioada care urmeaza ne asteptam ca evenimente tragice, precum valurile de caldura care au afectat Europa in 2003, provocand moartea a peste 40.000 de persoane, sa devina tot mai frecvente”, spune Diffenbaugh.
    
Cresterea temperaturii va afecta insa, asa cum precizam, nu doar sanatatea oamenilor, ci si a pamantului, daca ne este permisa personificarea: doar in regiunea Midwest, „granarul” Statelor Unite, productia agricola ar putea scadea cu peste 30%! Intr-o prima faza, valul de „canicula ucigasa” va afecta regiunea tropicelor, unde, intre anii 2010 si 2039, temperaturile vor depasi in mod frecvent maxima ultimului deceniu. Pana la mijlocul secolului si Europa Mediteraneana, China si o insemnata parte din America de Nord vor cadea prada acestei calduri infernale, care pe noi se pare ca ne va ocoli. Cum s-ar spune „am intalnit romani racoriti”...

GABRIEL TUDOR


Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply