Orice iubitor al artelor frumoase stie cat de importanta pentru pictura moderna este panza lui Picasso, „Domnisoarele din Avignon”, realizata in 1907. S-a scris enorm despre punctul de cotitura pe care-l reprezinta aceasta lucrare ciudata, in care geometrizarea formelor conduce la diminuarea feminitatii celor cinci domnisoare, dar acesta este triumful cubismului. Spiritul rebel al artistului facea istorie. Putini stiu ca panza in cauza are o anecdotica aparte. Si asta pentru ca ea a reprezentat si terenul de lupta a autorului pentru pastrarea titlului original, si anume „Prostituatele din Avignon”.
Picasso a polemizat indelung cu criticul de arta André Salmon, care abia dupa noua ani de discutii a reusit sa-l convinga sa fie de acord cu „Domnisoarele din Avignon”. In toata aceasta perioada, Picasso propusese o indulcire a titlului scandalos, si anume „Puicutele din Avignon”! Intr-adevar, capodopera sa poate fi considerata si o apologie adusa bordelului din strada Avinyo din Barcelona (Avinyo a devenit Avignon, maestrul traind la Paris pe atunci). Gestul prefata viata personala a pictorului, caci Picasso a iubit femeia, dar se plictisea repede... Pablo Picasso (1881-1973) avea douazeci si sase de ani cand, dupa sute de schite cu variante pe aceeasi tema, s-a decis ca scenariul sa contina cinci personaje feminine: trei cu fizionomii ce aduc aminte de trasaturile iberice si doua care poarta masti africane. Picasso a negat vehement faptul ca s-ar fi inspirat din Muzeul de etnografie Trocadéro din Paris (devenit Muzeul Omului), unde l-a impresionat arta tribala africana. De aici si nuanta de primitivism a personajelor, care astfel ne duc cu gandul la Paul Gauguin – ale carui panze le admirase la un colectionar din Paris. Insa in nenumaratele comentarii pe seama „Domnisoarelor” intra nume grele ale picturii universale: El Greco pentru siluetele alungite, a caror grupare aduce aminte de capodopera „Deschiderea celui de-al cincilea sigiliu” (1614); Paul Cézanne pentru aceeasi obsesie a formelor alungite din „Femei la scaldat” (varianta largita, 1905); Paul Gauguin, cu statueta Ovri (adica, salbaticie).
E dificil de spus daca geniul lui Picasso constientiza ca prin „Domnisoare” avea sa dea lovitura vietii sale, starnind atatea controverse si patimi. Devenise cunoscut in perioada roz (1904-1907) prin „Familie de saltimbanci”, iar capodopera in cauza apartine perioadei albastre. Dar in acelasi timp, un alt mare nume, Henri Matisse, impunea fovismul prin capodoperele sale „Fericirea de a trai” si „Nud albastru”. Ei bine, cel care a fost cel mai scandalizat de succesul si stilul novator al „Domnisoarelor” a fost tocmai Matisse, care a considerat ca panza lui Picasso este un „atac direct” la opera sa. Istoria a aratat ca spaniolul a devenit liderul generatiei sale si unul dintre marii preferati ai colectionarilor de arta moderna (in special al familiei Leo Stein). La prima expunere a „Domnisoarelor”, Matisse a explodat, dezgustat de „curvele hidoase”. Intre fovism si cubism avea sa se nasca un razboi pe care avea sa-l castige Picasso. „Prostituatele” aveau sa ajunga la New York (pentru numai 24 de mii de dolari) si nu la Louvre, iar cubismul se mai imbogatea cu o capodopera in 1937 prin „Guernica”.
Dar despre „Domnisoare” se scriu in continuare carti, vorbindu-se despre „desfigurarea prin sifilis, ateism si anarhie ca risc al libertatii”. Exista o intreaga filosofie referitoare la o capodopera gratie careia semnatura lui Picasso valoreaza milioane dolari.
PAUL IOAN
http://www.revistamagazin.ro/content/view/8639/7/
Niciun comentariu: