» » » » » Nu au fost pe Lună!



Asta este! Există acum noi dovezi, cum că, de fapt, aselenizarea americanilor nu este decât o uriașă minciună! Dovada? Vreți dovezi? Nimic mai simplu, cu mai bine de zece ani în urmă în ediția sa dintr-o duminică, un anume mare cotidian cu difuzare națională aducea argumente de netăgăduit în această privință! Oare așa să fie? Să vedem și noi despre ce este vorba….



Cităm din publicația cu pricina, cuvânt cu cuvânt: “Miercuri seara, la ora 20:45 (21:45 ora Bucureștiului), postul de televiziune francez ARTE a transmis un film tulburător intitulat «A-t-on marché sur la Lune?» (S-a pășit pe Lună?), care reia, cu argumentele logicii deductive și ale declarațiilor unor persoane importante ale vremii, aceeași mare suspiciune istorică. Problemele ridicate în acest film realizat sub forma unui reportaj-anchetă sunt atât de grave încât realizatorii, temându-se probabil de cine știe ce consecințe, i-au adăugat un final artificial, din care lipsește argumentul științific aflat, se pare, în posesia profesorului Răzuș.”.
Văzusem și eu documentarul cu pricina. A fost ceva de-a dreptul senzațional. Încă de la primele secvențe am fost ca fermecat. Nixon, temându-se că nu vor putea fi transmise imagini în direct de pe Lună a dat ordin să se realizeze o înscenare pe Terra. Pentru aceasta a fost ales Kubrick, cel care realizase deja extraordinarul film 2001 – Odiseea spațială. Acesta, împreună cu o echipă minusculă (numai patru oameni ai CIA), a realizat faimoasele secvențe pe care le știm cu toții. Povestea este cunoscută de toată lumea și, până să văd acest documentar, asta credeam că este: o simplă poveste a unora cu imaginație în exces. Numai că în film se aduceau argumente de necontestat: mărturiile unor foști consilieri ai președintelui Nixon! Puteam să nu cred că am de-a face cu o chestie serioasă? Puteam! Erau multe năzbâtii acolo, care ar fi trebuit să-mi atragă atenția. Nu mi-au atras mai nimica, încă nu dobândisem acei anticorpi care să mă ajute să îmi dau seama că este vorba despre o făcătură. Așa că a doua zi am dat sfoară pe chat-ul revistei Știință și Tehnică (pe vremea aceea avea și chat)… că americanii… că așa și pe dincolo… auzi nene! Dar cum fac eu de fiecare dată m-am apucat să verific. Rezultatul verificărilor mele: zero. NASA nu reacționase în niciun fel la documentarul difuzat de prestigiosul canal ARTE. Am intrat și pe site-ul postului francez. Se vorbea acolo despre emisiunea văzută de mine, erau trimiteri către alte site-uri de unde aș fi putut afla mai multe. Nu am aflat absolut nimic. În cele din urmă am descoperit, tot pe ARTE, un interviu cu realizatorul filmului care mă uimise. L-am citit.



Acesta este faimosul film Operation Lune (Dark Side of the Moon)
Am rămas blocat câteva clipe, după care am izbucnit în râs… era o frumoasă înscenare toată chestia aceea care nu mă lăsase să dorm toată noaptea. (Interviul îl puteți citi și dumneavoastră la sfârșitul acestui text.) Se mai comit și în revista noastră păcăleli din acestea, dar la sfârșitul fiecărui articol de acest tip se dau lămuririle de rigoare. Documentarul despre care v-am povestit nu a prea dat lămuriri. Așa că am rămas păcălit mai bine de jumătate de zi! Acum, uitându-mă la filmele care le găsesc pe net, și care îmi sunt adesea prezentate ca dovezi incontestabile pentru tot soiul de năzbâtii, îmi dau seama că, din nefericire, prea multă lume se lasă păcălită de tot soiul de pseudodocumentare.
Dar să revin acum la “argumentul științific” de care pomenea textul din care am citat la începutul articolului.
Cui aparține acest argument? Domnului profesor Răzuș îi aparține puternicul argument.
Cine este acest domn profesor? Este autorul unei descoperiri științifice de importanță capitală, motiv pentru care o publicație serioasă, La Revue Polytechnique de Geneve, l-a propus pentru decernarea Premiului Nobel.
Ce spune această descoperire? Spune că lumina nu se reflectă în vid, decât într-un mod particular. Să cităm din publicația românească. “Lumina nu se reflectă în vid DECÂT SUB UN UNGHI DE ZERO GRADE. (Am omis în articolul din 16 iulie să fac această precizare, extrem de importantă. În fizică fenomenul se nume ște reflexie totală, adică unghiul de incidență este egal cu unghiul de reflexie.)“ Vă rog eu frumos de tot să nu zâmbiți atunci când citiți năzbâtiile cuprinse în citatul de mai sus. Aveți puțintică răbdare. Așa scrie la gazetă. Mare descoperire. Și această mare descoperire aduce cu sine argumentul final.
Cristian Roman
Continuarea in Stiinta si Tehnica


Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

3 comentarii:

  1. Intrebarea esentiala este DE CE NU A MAI FOST NIMENI PE LUNA timp de 50 de ani?
    Ce anume a bagat atunci frica in Marile Puteri de pe Terra?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este vorba de ce nu au mai fost pe luna, ci este vorba ca nu se poate trece de centura van Allen, o centura de radiații de care niciun organism viu nu poate trece

      Ștergere
  2. Am întrebat un fizician care a ieșit la pensie de la institutul de fizică atomică cum e cu centura van Allen. Răspunsul a fost că se poate trece pe acolo la niște perioade stabilite. Dacă am fost mințit mint și eu.

    RăspundețiȘtergere