Un oraş îngropat sub platoul de la Gizeh?

Sfinxul şi Piramidele nu fac parte decât dintr-un fabulos iceberg. Numeroase mărturii istorice sau contemporane permit de a enunţa ideea că sub platoul de la Gizeh şi sub anticul oraş Cairo, s-ar afla trecători savante, conducte, săli, camere naturale, lacuri şi un oraş mare, care ascunde artefacte sofisticate revelând un nivel tehnic foarte înalt.

  Istoria uitată a piramidelor

 Este important de a şti amploarea sistemului de galerii subterane şi cel al echipamentelor sălilor de care depind, care se află sub suprafaţa platoului de la Gizeh. Districtul de la Oasis Fayoum, situat la doar câţiva kilometri dincolo de limitele lui Nome Memphis, prezintă un sit de un interes excepţional. În această vale bogată, fertilă, faraonii pescuiau şi vânau cu bumerangul. Lacul Moeris se învecina cândva cu Oasis Fayoum şi pe malurile sale se găsea celebrul Labirint, descris de Herodot ca o minune infinită. Acesta cuprindea 1500 de camere şi tot atâtea săli subterane suplimentare pe care istoricul grec nu a fost autorizat de a le explora. Conform preoţilor Labirintului, trecătorile erau derutante şi complexe, destinate de a securiza numeroase manuscrise pe care ei afirmau că le ţineau ascunse în sălile subterane. Acest complex masiv l-a impresionat în cel mai înalt grad pe marele Herodot care a spus: Am văzut 12 palate regulat dispuse, comunicând între ele, emailate de terase şi repartizate în jurul a 12 mari curţi. Este dificil de a crede că era opera oamenilor. Zidurile erau acoperite de portrete sculptate, şi fiecare curte, construită în marmură albă într-un mod încântător, era înconjurată de o colonadă. Aproape de unghiul unde se termina labirintul, se ridica la 80 m o piramidă ornată cu portrete mari sculptate de animale a cărei intrare se efectua printr-un subteran. Am aflat de la o sursă foarte sigură că sălile şi trecătorile subterane se legau de piramidele de la Memphis.



Acestea din urmă erau cele de la Gizeh care, într-adevăr, se numea Memphis la origine. Mulţi alţi autori antici confirmă descrierea lui Herodot a trecătorilor subterane legând piramidele cele mai importante, şi evidenţa existenţei lor aruncă o îndoială privind istoria Egiptului prezentat în mod tradiţional. Crantor (300 înainte de Hristos) declara că unii jefuitori ai subteranelor din Egipt i-au oferit o poveste a preistoriei gravate în piatră şi relatau despre căile care legau piramidele. Într-un studiu celebru, Jambliq, un sirian din sec. IV, foarte reprezentativ pentru Şcoala din Alexandria în materie de mistică şi filosofie, raporta o observaţie privitoare la intrarea în Marea Piramidă prin corpul Sfinxului: Această intrare, astăzi obturată de nisip şi dărâmături, poate fi regăsită între picioarele din faţă ale colosului aşezat. Ea era altădată închisă de un grilaj din bronz pe care doar magii îl puteau acţiona printr-un mecanism ascuns. Aceasta era protejată prin veneraţie publică, şi un fel de teroare sacră îi menţinea inviolabilitatea mai bine decât ar fi făcut-o o protecţie armată. În burta Sfinxului erau săpate galerii care duceau la partea subterană a Marii Piramide. Aceste galerii se întrepătrundeau de-a lungul parcursului către Piramidă cu o asemenea artă, încât, oricine s-ar fi angajat fără ghid se întorcea inevitabil la punctul său de plecare. Cilindrii antici sigilii sumerimi povestesc că drumul secret al anunnakienilor era un loc subteran... unde se pătrunde printr-un tunel a cărui intrare este ascunsă de nisip astfel de către cei pe care îi numeau huwana... ai căror dinţi sunt asemănători cu cei ai unui dragon, şi faţa, cu cea a unui leu. Acest text vechi remarcabil, din care nu au rămas decât fragmente, din păcate, adaugă că el (huwana) nu poate nici avansa, nici da înapoi, dar că urcându-se pe el prin spate, trecătoarea către calea secretă a anunnakienilor nu era blocată. Probabil că notele sumeriene furnizează o descriere probabilă a Sfinxului de la Gizeh şi dacă această mare creatură era construită pentru a păstra sau obtura vechile scări şi trecătorile inferioare ce duceau la părţile subterane, acest simbol era cu siguranţă oportun.

Tradiţia locală arabă din sec 19 afirma că existau săli subterane sub Sfinx, închizând tezaure sau obiecte magice. Această credinţă se găseşte şi în scrierile istoricului roman Plinius cel bătrân (sec. I), potrivit căruia, adânc sub Sfinx, se găseşte mormântul unui conducător numit Harmakhis care conţine un mare tezaur. Într-un mod foarte straniu, chiar Sfinxul a fost numit cândva Marele Sfinx Harmakhis, care păzea de când timpul Descendenţei lui Horus. Ammianus Marcellinus, un alt istoric latin (din sec IV) a făcut descoperiri suplimentare privind existenţa unor pivniţe subterane care păreau că duc în interiorul Marii Piramide. Pe zidurile unor galerii subterane şi trecători existau inscripţii, care au fost realizate în obscuritate profundă pentru a împiedica vechea ştiinţă de a se pierde în inundaţii. Un manuscris al scriitorului arab Altelemsani şi conservat la British Museum, relatează existenţa unei trecători subterane lungi, de secţiune pătrată, între Marea Piramidă şi Nil şi citează un lucru straniu blocând intrarea, alături de fluviu. El raportează următorul episod: În epoca lui Ahmed Ben Tulun, un grup a intrat în Marea Piramidă prin tunel şi a descoperit într-o sală laterală o cupă de culoare şi de textură rare. Plecând, ei au pierdut un membru al grupului şi, cum s-au întors pentru a-l căuta, acesta a venit spre ei ... şi spunând râzând: înainte de a se grăbi din nou în Piramidă. Prietenii lui au înţeles că fusese vrăjit.




Aflând că sub Piramidă se desfăşurau evenimente stranii, Ahmed Tulun şi-a exprimat dorinţa de a vedea cupa din sticlă. În acest timp, ea a fost umplută cu apă şi cântărită, apoi golită şi cântărită din nou. Istoricul a scris: Ea avea aceiaşi greutate goală sau umplută cu apă. Dacă istoria este exactă, această lipsă de greutate suplimentară demonstrează indirect existenţa la Gizeh a unei ştiinţe extraordinare. După Massoudy, în sec. X, statui mecanice, dotate cu proprietăţi stupefiante, păzeau subteranele situate sub Marea Piramidă. El povesteşte că automatele erau programate pentru a fi sensibile la intoleranţă, pentru că ele distrugeau totul în afară de cei a căror conduită era considerată de a fi admisă. Massoudy pretindea că manuscrisele Înţelepţilor şi realizările în diverse arte şi ştiinţe erau profund ascunse, că ei puteau să constituie astfel o memorie rezervată intereselor viitoare ale celor care puteau într-o zi să-i înţeleagă. Este o informaţie fenomenală, în măsura în care este posibil ca, după epoca lui Massoudy, persoane demne au văzut misterioasele săli subterane. El a adăugat: Am văzut lucruri imposibile de descris de teamă să nu se îndoiască de sănătatea mea mentală... dar totuşi le-am văzut. Alt autor din acelaşi secol, Mouterdy, descrie un incident straniu care a survenit într-o trecătoare strâmtă sub pământul de la Gizeh. Un grup de persoane a fost îngrozit de a vedea pe unul dintre membrii săi murind zdrobit de o uşă de piatră care, din ea însăşi, a basculat deodată la intrarea în trecătoare şi a închis culoarul din faţa lor. Herodot afirmă că preoţii Egiptului i-au povestit antica lor tradiţie a organizării de săli subterane prin creatorii originali din Memphis. Cea mai veche inscripţie sugerează de asemenea că exista un fel de complex de săli foarte mari sub suprafaţa terenului care înconjura Sfinxul şi piramidele. Aceste povestiri vechi au fost confirmate prin descoperirea unei cavităţi largi în timpul unei supravegheri seismice pe sit în 1993. Vestea a fost anunţată public într-un documentar intitulat Misterul Sfinxului, realizat de NBC la sfârşitul lui 2003. Existenţa sălilor de sub Sfinx este bine cunoscută. Autorităţile egiptene au făcut o altă descoperire în 1994, când muncitorii au descoperit o veche trecere ducând profund în corpul monumentului misterios. Cine l-a construit? De ce? Şi unde duce el? Ipoteza curentă că Sfinxul este adevărata poartă a Marii Piramide a supravieţuit cu o tenacitate surprinzătoare. Această credinţă a fost alimentată de planuri vechi de 100 de ani elaborate de iniţiaţii francmasoni, arătând că Sfinxul conţinea un spaţiu care comunica cu toate piramidele prin trecători subterane sub formă de stea. Aceste planuri au fost realizate plecându-se de la informaţii descoperite la origine de fondatorul presupus al Ordinului Crucea Roşie, Christian Rosenkrluz care, după cum se pretinde, ar fi pătruns într-o sală secretă de subsol şi acolo ar fi găsit o bibliotecă de opere conţinând cunoştinţe secrete. Schiţele revelează deschizături secrete ducând la săli de recepţie uitate de foarte mult timp, la mici temple şi alte incinte. În 1935, cunoaşterea Şcolii Misterelor a fost îmbogăţită printr-o serie de descoperiri remarcabile care au furnizat proba subteranelor şi a sălilor suplimentare care se întrepătrund în spaţiul sub-piramidal. Complexul de la Gizeh prezintă elementele majore ale unei construcţii internaţionale, ale unei structuri unitare cu Sfinxul, Marea Piramidă şi Templul oamenilor Soarelui legate direct unele de altele, la suprafaţă şi în subsol. În ultimii ani un seismograf sofisticat şi un echipament radar a penetrat solul (GPR) stabilind exactitatea acestor planuri din arhivele Şcolii Misterelor.



Cu această importantă muncă de studiu din spaţiu, egiptologii sunt capabili de a determina amplasarea unui sit major, intrarea sa probabilă şi mărimea sălilor înainte de începerea săpăturilor. Atenţia este atrasă de trei locuri secrete: un loc în deşert la câteva sute de metri în direcţia vest-sud-vest de amplasamentul original al Piramidei Negre, în jurul căreia s-a construit actual un ansamblu de incinte de beton, înalte de şapte metri şi acoperind 8 km pătraţi: vechiul mare drum care leagă templul de la Luxor de Carnac, şi Drumul lui Horus traversând nordul Sinaiului.

http://egiptulfaraonilor.blogspot.ro/