» » » » » 10 mistere ale Rusiei


Cele două decenii care au trecut de la disoluţia Uniunii Sovietice au fost o „mină de aur” pentru istorici – „de aur”, pentru valoarea informaţiilor descoperite în arhive şi memorii, şi „mină”, din cauza eforturilor frustrante, intense, care trebuie depuse pentru a aduce informaţia la suprafaţă. În multe sensuri, abia am început să înţelegem istoria sovietică; ce am făcut până în prezent a fost să compilăm mărturii şi arhive referitoare la evenimente cândva secrete. Dar sunt atâtea lucruri pe care încă nu le cunoaştem.
Gândiţi-vă la noul şi valorosul volum „Masterpieces of History: The Peaceful End of the Cold War in Europe”. Cartea este ca un seif secret în care sunt păstrate cele mai fascinante documente strict secrete despre revoluţiile din 1989. Vladislav Zubok, unul din editorii volumului, l-a comparat cu partea observabilă a lunii – dar există alta, mai îndepărtată, care încă nu a fost văzută.
În această logică, iată lista mea, arbitrară, de mistere sovietice care aşteaptă să fie descoperite.
1. Ce s-a întâmplat cu miliardele de dolari în aur şi bani deţinute de Partidul Comunist după dispariţia URSS? Mai multe rapoarte de presă din acea perioadă susţineau că banii au fost mutaţi rapid în conturi din bănci străine, dar niciodată nu a fost adusă vreo dovadă. Igor Gaidar, premierul lui Boris Elţîn, a angajat cândva o firmă internaţională de detectivi particulari (Kroll Associates) pentru a-l ajuta să găsească banii, dar nu s-a înregistrat niciun progres. De câţi bani a fost vorba şi unde au dispărut?
2. A dezvoltat vreodată URSS o armă nucleară portabilă? S-a speculat mult, dar nu a existat niciodată vreo dovadă în acest sens. Generalul rus Alexander Lebed a spus în 1997 că s-au construit cam 100 de dispozitive nucleare de mărimea unei valize şi jumătate din ele au dispărut. Dar afirmaţia lui Lebed a fost vagă şi incompletă, iar alţii au negat ori au pretins că acesta le-a confundat cu mine nucleare terestre. Cine avea dreptate?
3. În prima săptămână după dezastrul nuclear de la Cernobîl, din aprilie 1986, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a fost nefiresc de tăcut. Nu a vorbit pe această temă decât pe 14 mai, după mai bine de două săptămâni. Ce s-a petrecut în acele zile la nivel oficial? De ce acest om de acţiune a părut atât de imobil?
4. De la începutul anilor ’70, liderii sovietici au aprobat un program secret de dezvoltare a armelor biologice.Cunoaştem liniile generale ale cercetării, dar nu cunoaştem aproape nimic despre latura militară. A existat un „concept de utilizare” sau o doctrină militară pentru utilizarea acestei arme? Împotriva cui, pe ce câmp de luptă? Au fost create arme cu destinaţie specială? Ce s-a întâmplat cu ele după dispariţia URSS?
5. Ne lipsesc încă informaţii esenţiale legate de criza rachetelor din Cuba, cum ar fi ce li s-a spus revoluţionarilor cubanezi Raul Castro şi Che Guevara în timpul vizitei lor în URSS înainte de criza din ’62, sau lui Fidel Castro după aceea. Chiar dacă au apărut înregistrările şedinţelor Politburo şi cablograme din timpul crizei, dialogul acestora cu liderul sovietic Nikita Hruşciov înainte şi după eveniment ar putea aduce o perspectivă nouă asupra motivului pentru care armele nucleare au fost implementate acolo şi ce lecţii s-au tras din respectiva experienţă.
6. În cartea sa din 1999, Ken Alibek, un dezertor care fusese adjunctul directorului responsabil de programul biologic sovietic, a declarat că „principalul obiectiv” al operaţiunii „Flautul” a KGB a fost să „dezvolte agenţi biologici psihotropici şi neurotropici care să fie folosiţi de KGB în operaţiuni speciale – inclusiv în asasinate politice”. Care a fost scopul şi utilitatea finală a acestei operaţiuni?
7. Începând cu 1981, Moscova a trimis instrucţiuni urgente către KGB şi GRU, serviciilor militare secrete, să strângă informaţii despre o posibilă primă lovitură nucleară americană. Instrucţiunile au fost cunoscute sub numele de RYAN, de la Raketno-Yadernoe Napadenie (atac cu rachete nucleare). Oleg Gordievski, un agent KGB care spiona pentru britanici, a oferit informaţii Occidentului despre RYAN şi detalii despre această operaţiune au fost publicate de Gordievsky şi Christopher Andrew în lucrarea lor din 1990, intitulată „KGB: The Inside Story”. Dar nu ştim în continuare cum au reacţionat liderii de la Moscova la rapoartele primite, în special şeful spionajului Iuri Andropov, care a devenit secretar general în 1982. Era Kremlinul atât de paranoic faţă de războiul nuclear după cum părea?
8. La începutul anilor 1980, sovieticii au construit un buncăr subteran uriaş în Munţii Ural, cunoscut sub numele de „Grot”, pentru a fi folosit ca un post de comandă pentru Forţele de Rachete Strategice, în cazul unui eveniment nuclear. Serviciile americane de informaţii au descoperit dovezi că buncărul se afla în faza de construcţie, dar toată afacerea a fost învăluită în mister. Care a fost scopul original al lui Grot?
9. Uneori, un secret poate fi ascuns într-o mulţime de date. Timp de mulţi ani Statele Unite au fost nedumerite asupra modului în care economia sovietică era legată de necesităţile de securitate şi apărare. Având sisteme economice diferite, monede, materiale şi metode diferite de construcţie, costul de producţie al unui tanc sovietic era cu siguranţă diferit de cel american. Chiar şi rapoarte contemporane interne, cum a fost cel realizat de Vitali Kataiev, unul dintre angajaţii Comitetului Central, pe care l-am folosit în cartea mea „The Dead Hand”, lăsau multe întrebări fără răspuns. Kataiev estima că 20 de procente din economia sovietică erau destinate apărării (CIA estima 15-17%), dar erau multe variabile, de la calculul real al costurilor cu forţa de muncă şi materialele într-o economie planificată până la faptul că fabricile sovietice din domeniul apărării produceau televizoare şi maşini de cusut. Cât de dificiă de susţinut era cursa înarmărilor pentru URSS?
10. Cât de eficient au informat serviciile de informaţii externe conducerea sovietică? Când a venit vorba despre analizarea Iniţiativei Strategice de Apărare (SDI) a lui Ronald Reagan, Kataiev spunea că întotdeauna KGB-ul supraestima pericolul, agenţiei fiindu-i teamă să nu-l subestimeze. Gordievski spunea că multe rapoarte ale KGB erau compilate din informaţii apărute în ziare din cauza lipsei unor surse mai bune. Cât de bune erau informaţiile KGB-ului? Cât de sistemică a fost înclinaţia de a spune conducerii ce-şi dorea să audă?


Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply