» » » » Peru: 35 de sarcofage din epoca prehispanica, descoperite in padurea amazoniana



Aproximativ 35 de sarcofage cu mumii din cultura preincasa Chachapoya (700 - 1500 e.n.) au fost descoperite de localnici in padurea amazoniana din nordul statului Peru, informeaza AFP.
"Descoperirea a 35 de sarcofage a fost facuta de localnicii care traversau muntele El Tigre, in districtul Jazán, in provincia Bongará", a declarat, joi, Manuel Cabañas, directorul regional al Ministerului Comertului exterior si al Turismului.
Descoperirea a fost facuta in luna iulie, dar nu a fost data publicitatii, "pentru a se evita jefuirea mormintelor si accesul persoanelor neautorizate in locul unde se afla sarcofagele", a adaugat Manuel Cabañas.
Conform directorului regional, mormintele contin "baloturi funerare", in care mumiile imbalsamate s-au conservat in stare foarte buna.
Rezultatele primelor cercetari indica faptul ca este vorba despre mumii ale copiilor din inalta aristocratie a indienilor Chachapoya, o populatie al carei nume seminifica "razboinicii norilor" si care a fost cucerita de incasi.
Arheologi din partea Ministerului Culturii s-au prezentat la fata locului pentru a cerceta daca, eventual, exista si alte morminte.
Indienii Chachapoya aveau un mare respect pentru cei morti, care erau inmormantati fie individual, in sarcofage, fie colectiv, in mausolee. Mormintele erau construite in pesteri naturale sau sapate in faleze verticale inaccesibile. Civilizatia indienilor Chachapoya a lasat numeroase vestigii, printre care marea fortareata din Cuélap, un ansamblu arhitectonic din piatra, cu o platforma artificiala, situata in varful muntelui Cerro Barreta, la 3.000 de metri altitudine.
ProTV News

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply