» » » » Comoară arheologică fabuloasă in Irak


Mai mulţi oameni de ştiinţă de la Universitatea din Leipzig, Germania, au făcut o descoperire senzaţională. Arheologii au găsit în nordul Irakului, sub un deal, un oraş antic numit Idu, vechi de peste 3.300 de ani, relateazarevista Time.
Oraşul Idu a fost sub ocupaţia Imperiului Asirian în urmă cu 3.300 de ani. Mai târziu, odată cu declinul acestui imperiu, oraşul şi-a câştigat independenţa şi a devenit centrul regatului timp de 140 de ani, până când asirienii l-au recucerit.
Cercetatorii au descoperit în 2008, în timpul unor observaţii efectuate în zonă numele oraşului, pe o inscripţie în piatră.
"În regiunea Kurdistanului au fost făcute foarte puţine excavaţii arheologice înainte de 2008", a declarat Cinzia Pappi, de la Universitatea din Leipzig.
Conflictele din Irak, din ultimele trei decenii, a făcut dificilă cercetarea în această zonă.
Începând cu 2008, au urmat doi ani de săpături arheologice, descoperindu-se obiecte de artă şi unelte vechi de peste 2600 de ani.
Irakul adăposteşte adevărate comori arheologice. În acest an, o echipă de cercetători britanici a scos la lumina ruinele unui complex antic, în sudul Irakului, vechi de peste 4000 de ani unde se crede că a trăit Avraam, una dintre cele mai importante figuri religioase din istorie.
sursa: Jurnalul.ro
Historia.ro

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply