» » » » Marcus Brutus, un trădător cu renume

Personajul aproape că a rămas sinonim cu trădarea, ipocrizia şi laşitatea; este în opinia celor mai mulţi cel care a muşcat mâna celui care l-a hrănit, iar în a celor mai puţini unul dintre ultimi apărători ai republicii. Să aflăm însă mai multe despre povestea sa de viaţă şi despre motivaţiile gestului care l-a propulsat în istorie: uciderea lui Gaius Iulius Caesar.
Marcus Iunius Brutus Caepio s-a născut în jurul anului 85 a.Hr., cel mai vârstnic fiu al unui politician roman cu acelaşi nume, un om care nu s-a făcut niciodată foarte remarcat pe scena publică. În 78 a.Hr. tatăl lui Brutus este ucis de către Gnaeus Pompeius, un tânăr general care avea să devină faimos. Copilul rămas orfan avea să fie educat de Marcus Porcius Cato, fratele vitreg al mamei sale Servilia, şi apoi adoptat de o altă rudă, Quintus Servilius Caepio, de unde îi derivă şi numele complet.
Prin 59 a.Hr., un om pe nume Vettius îi acuză pe Brutus şi pe alţi câţiva că organizează în taină un complot pentru a-l ucide pe Pompei. De fapt complotul era o invenţie, iar unul dintre consulii în exerciţiu din acel an, Gaius Iulius Caesar, face tot posibilul pentru a-I scăpa de acuzaţii, cu atât mai mult cu cât avea o legătură amoroasă cu mama lui Brutus şi nu dorea să aducă sfârşitul tânărului pe care îl întâlnea adesea când venea în vizită la Servilia.
În următorii doi sau trei ani, Brutus călătoreşte împreună cu Cato în Cipru, insulă cucerită de Pompei şi anexată în 58 a.Hr. Stim că Brutus a reuşit să ajute oraşul Salamina, aflat în criză profundă, dar dobânda se ridica la nu mai puţin de 48%. Brutus se întoarce plin de bogăţii la Roma, unde se însoară cu Claudia. În 53 a.Hr. este ales quaestor, o primă magistratură care îl lansa către cariera politică. Responsabilitatea sa o constituiau taxele din Cilicia, unde era guvernator socrul său, şi profită de ocazie folosindu-se de armata de acolo pentru a-şi rezolva treburile în Cipru. Marcus Tullius Cicero, viitorul guvernator al Ciliciei, va condamna acest comportament.
Între timp, Roma se îndrepta spre un context periculos, pentru că cei doi generali dobândesc multă putere: Pompei controlează Roma şi Hispania, iar Caesar câştigă prăzi şi popularitate prin cucerirea Galliei. Statul era ameninţat de izbucnirea unui război civil. Brutus în schimb îşi îndeplineşte obligaţiile de comandant militar în Cilicia şi Macedonia, trecând de partea politicienilor conservatori precum Cicero sau Cato, care urmăresc apărarea drepturilor senatului în faţa generalilor. Când războiul izbucneşte până la urmă, în ianuarie 49 a.Hr., Brutus şi conservatorii îl susţin pe Pompei, care este însă învins în august 48 în bătălia de la Pharsalus. Caesar se arata îngăduitor faţă de fiul iubitei sale.
Brutus îi devine acum prieten lui Caesar, care îl trimite într-o misiune importantă în est, îl face guvernator al Galliei Cisalpine, îl alege praetor în anul 44 şi îi promite consulatul pentru anul 41. Nimeni nu mai primise astfel de onoruri extravagante. În adâncul său, Brutus rămâne însă pe filiera conservatoare. După ce divorţează de Claudia se însoară cu Porcia, fiica lui Cato. În acelaşi timp îşi onorează socrul în cadrul unui pamflet. În 44 a.Hr. se văd semnele care anunţă că Caesar nu intenţiona să restaureze republica, proclamându-se dictator pe viaţă. Sursele (senatoriale, ce-i drept), îl acuză că ar fi căutat să devină rege. În acest context, 60 de senatori pun la cale o conspiraţie ce are îl printre lideri şi pe Brutus. Decimus Brutus şi Cassius sunt şi ei implicaţi. Asasinatul părea uşor de săvârşit, pentru că Cesar, ca şi Sulla, îşi demobilizează garda personală, încrezător că nimeni nu ar fi îndrăznit să provoace alt război civil.
Suetonius ne spune că a dat la o parte nota prin care cineva dezvăluia complotul şi că l-ar fi ignorat pe Spurinna care îi prezisese nenorocirea. Istoricul ne mai povesteşte că atunci când s-a aşezat, conspiratorii s-au adunat în jurul lui, în frunte cu Tillius Cimber, care s-a prefăcut că vrea să-l întrebe ceva şi în schimb l-a apucat de togă. Când Caesar se plânge de violenţă, unul dintre fraţii Casca îl înjunghie, urmat de alte atacuri. Cu 23 de răni cade, rostind faimoasele cuvinte către Brutus când îl vede şi pe acesta.

În cuvintele lui Cicero, Brutus a demonstrat că avea curajul unui bărbat şi mintea unui copil, referinde-se probabil la idealismul acestuia, altminteri ar fi fost raţional să îi rămână prieten lui Caesar, având şi consulatul asigurat. Brutus acţionează sub vălul unor iluzii. Omorârea “tiranului” nu însemna nicidecum că vechile structuri republicane îşi vor reveni pe deplin. Caesar învinsese senatul la Pharsalus şi nu mai exista drum de întoarcere la vechea ordine. În aceeaşi zi, asasinii au trebuit să ocupe Capitoliul, unde aveau o sigurantă cel puţin temporară.
După moartea lui Caesar puterea stă în mâinile lui Marcus Antonius, care se asigură de cooperarea lui Lepidus, comandantul trupelor lui Caesar din afara Romei. La apus intră în posesia documentelor şi bogăţiilor lui Caesar, putând astfel negocia dintr-o poziţie de putere. Pe 16 martie anunţă o şedintă cu senatul ce avea să aibă loc ziua următoare. Le oferă complotiştilor o soluţie de compromis: graţierea în schimbul respectării dorinţelor sale şi venerării sale ca zeu. Când Piso, socrul lui Caesar, îi deschide testamentul, Marcus Antonius găseşte acolo resursele pentru a intra în graţiile populaţiei: grădinile lui Caesar să devină parc public, iar fiecare localnic să primească o sumă considerabilă de bani. Pe 20 martie, trupul său va fi ars în for, iar zvonul despre distribuţiile pecuniare şi discursul fulminant al lui Marcus Antonius îi sensibilizează pe cetăţeni. Speriaţi de întorsătura lucrurilor şi forţaţi de presiunea populară, Brutus şi aliaţii săi părăsesc oraşul spre beneficiul căruia susţineau că au luptat.
Brutus se retrage în Creta, o mică provincie estică, în calitate de fost praetor. Se părea că era finele carierei sale. În 44 însă se iscă un nou război civil, pentru că apare în scenăOcatavian, fiul adoptiv al lui Caesar, care îsi raliază legiunile VII şi VIII, precum şi două legiuni ale lui Antonius, Martia şi IIII Macedonica. Pentru Brutus şi Cassius însemna o nouă şansă. Adunând o armată în est, nutreau speranţa că vor elibera Roma de sub jugul lui Octavian care îl învinsese pe Marcus Antonius, restaurând senatul. Oraşe precum Xanthus, care nu au trecut imediat de partea lui Brutus, au fost imediat jefuite. Între timp, senatul este fortat să ajungă la o înţelegere cu urmaşul lui Caesar: acesta primeşte consulatul pentru anul 42. Încheie un tratat de pace cu Marcus Antonius, care încă mai controla Hispania şi Gallia, dar în schimb compromisul cu ucigaşii lui Caesar este declarat nul.
În 42 a.H.r Marcus Antonius şi Octavian travesrează Adriatica şi îi vânează pe Brutus şi Cassius. În dopuă bătălii navale lângă Phillipi, la ţărmul nordic al Mării Egee, cei doi sunt învinşi. Brutus se sinucide. Visul lui de a reda puterile Senatului nu s-a împlinit, iar în curând republica nu va mai fi decât o amintire.
Sursa: livius.org
Historia.ro

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply