» » » Încăperile secrete ale Cetăţii Făgăraş vor fi deschise de vineri pentru turişti


Zece încăperi noi din Cetatea Făgăraşului, neamenajate niciodată pentru a găzdui expoziţii, vor fi deschise pentru vizitare publicului larg începând de vineri, când se va deschide o nouă aripă a Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat“. 

Turiştii vor putea vizita Turnul Pestriţ, Turnul Negru, dar şi Sala Dietei. Totodată, vor putea fi admirate şi o serie de exponate, restaurate recent de muzeografii făgărăşeni sau care fac parte din colecţii particulare. Tot de vineri vor fi introduce şi audio-ghiduri în engleză, franceză, germană şi maghiară.
O premieră este şi posibilitatea turiştilor de a vedea cum funcţiona mecanismul de tortută „Fecioara de Fier“, apărut pe vremea Inchiziţiei şi păstrat şi de torţionarii comunişti. Potrivit documentelor, dispozitivul era aşezat între sala de inchiziţie şi sala de şedinţe a Tribunalului. „Legenda fecioarei de fier spune că cel condamnat la moarte era trimis la «fecioară» ca să sărute icoana Maicii Domnului, prinsă pe pieptul ei de oţel. În loc de iertare, găsea în braţele acesteia moartea cea mai crudă. Cuşca de fier de închidea, iar corpul deţinutului era străpuns adânc de zeci de cuţite. Apoi se deschidea o trapă nevăzută, iar cadavrul cădea într-un mecanism de săbii, cu tăişul foarte ascuţit, care ciopârţeau până şi ultimul rest. La o adâncime de aproximativ opt metri se afla un canal cu apă care ducea resturile în apele Oltului, spălând astfel orice urmă de crimă", mai spune Gheorghe Dragotă.
Închisoare temută
Cea mai râvnită cetate-castel de pe timpuri are 66 de încăperi, întinse pe cinci niveluri, însă numai câteva dintre camere mai pot fi vizitate de turişti. În rest, fortăreaţa nu primeşte paşii vizitatorilor pentru că încăperile nu au mai fost reabilitate şi nu sunt considerate sigure pentru a fi deschise publicului. Tocmai din acest motiv, este mai puţin cunoscută povestea fortăreţei care a funcţionat ca temniţă pe vremea inchiziţiei, dar şi în timpul comuniştilor.
Apropiată de Munţii Făgăraşului, loc de refugiu al militanţilor pentru rezistenţa anti-comunistă, cetatea a devenit una dintre cele mai temute puşcării ale timpului. Numărul celor care au pătimit între zidurile cetăţii pentru că au refuzat să se supună regimului comunist nu se cunoaşte cu exactitate.
„Între anii 1948-1960, în Cetatea Făgăraşului, a existat una dintre cele mai temute închisori pentru deţinuţi politic ale «gulagului» românesc. Cifra exactă nu se ştie, dar se pare că la Făgăraş au fost închişi între 600-1.000 de deţinuţi politic. Nu se ştie exact nici câţi au murit, fiindcă erau înmormântaţi pe ascuns, în timpul nopţii, fie în gropi comune, în diverse locaţii sau în cimitir, tot în gropi comune", spune Gheorghe Dragotă, directorul Muzeului „Ţării Făgăraşului".
Rugăciuni în piatră 
Deţinuţii treceau prin cele mai crunte torturi, menite să îi macine fizic şi psihic, iar mulţi dintre aceştia nu rezistau terorii sistematice. În interiorul cetăţii, în Turnul Temniţă exista o carceră, extrem de îngustă, de numai 50 de centimetri, în care puşcăriaşii erau nevoiţi să stea chirciţi, în apă foarte rece care le ajungea până la genunchi.
„Vorbim în primul rând de o închisoare de exterminare fizică. În carceră nu exista încălzire de nicun fel, iar puşcăriaşii erau scoşi iarna, la anumite intervale, în curtea interioară a închisorii, şi erau udaţi cu câte o găleată de apă rece", mai spune istoricul Dragotă.
Miile de deţinuţi politic care au fost încarceraţi la Cetatea Făgaraşului în timpul perioadei comuniste au lăsat semne adânci pe zidurile închisorii. Fără speranţă şi fără posibilitatea de a ieşi în viaţă din celule, oamenii şi-au aşteptat mântuirea între gratii. Pe zidurile de piatră cetăţii sunt încrustate de mâinile puşcăriaşilor cruci şi rugăciuni.

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply