» » » » Maria Obrenovici, amanta care îl striveşte pe marele Cuza


În urma unui sondaj de opinie realizat în rândul studentilor de la universitatile bucurestene, la începutul anului 2002, în topul personalitatilor care au influentat pozitiv istoria românilor se afla Alexandru Ioan Cuza cu 62% din optiuni, urmat, la distanta, de Mihai Viteazul, cu 54% si Stefan cel Mare, cu 42%. Asadar, "Domnul Unirii", Cuza Voda, ramâne extrem de popular. Istoria îl consacra pe domnitor ca omul providential al Unirii, ca acela care a dat pamânt taranilor, a introdus în tara obligativitatea învatamântului primar si ca un luptator împotriva coruptiei (de atunci a ramas celebra "ocaua lui Cuza").
A fost, totusi, omul marilor reforme
Domnia lui Cuza a reprezentat, în esenta, un sir de reforme introduse în ritm accelerat, într-un rastimp scurt pentru timpul cel lung al istoriei (1859-1866), în scopul de a racorda tara si oamenii ei la normele si cerintele Europei de atunci, fireste în modalitatile si pe masura posibilitatilor din anii Unirii. De aceea, cârmuirea lui Cuza are o semnificatie deosebita în zilele noastre.
Astfel, Cuza-Voda ramâne în memoria colectiva drept o personalitate exemplara. Si, totusi, o alta fateta a personajului, poate tot atât de spectaculoasa, a ramas în penumbra, fiind mai putin cunoscuta: este vorba de viata amoroasa tumultoasa a printului Unirii, plasata în contrapunct cu sobrietatea imaginii sale publice. O fateta deosebit de importanta, asupra careia, chiar daca s-a pastrat o anumita tacere, acceptata cu întelegere de catre istorici, ea a avut un impact puternic asupra desfasurarii evenimentelor, mai ales în privinta celor aferente ultimilor ani de domnie si a actului abdicarii.
Într-adevar, altfel nu se poate explica sfârsitul aproape lamentabil al unei domnii în sine deosebit de rodnice, poate cea mai bogata în transformari înnoitoare pentru societatea româneasca. Fiind înainte de toate barbat, în plenitudinea semnificatiilor cuvântului, cu plusurile si mai ales cu minusurile sale, militarul si omul politic de succes Al. I. Cuza datoreaza cresterea si decaderea sa publica femeii, fie ca ea s-a numit Cocuta Vogoride, Elena Doamna sau Maria Obrenovici, la care se adauga multe altele, de circumstanta, ramase sub zodia anonimatului.
În plus, tot un tabu ramâne si tema coruptiei, ajunsa la apogeu în ultimii doi ani ai domniei si promovata mai ales de camarila crescuta ca un cancer în jurul domnitorului. De fapt, era vorba de o "camarila de femei", cum o denumea un apropiat al lui Cuza, poetul Dimitrie Bolintineanu, pentru ca, desi formata din barbati, acestia erau dirijati din umbra de femei, care îsi valorificau din plin darurile trupesti si farmecul personal.
Autorul "Umbrei lui Mircea la Cozia" descria astfel proliferarea coruptiei la nivelul societatii românesti de atunci: "Curtea avea favoriti, ministrii aveau asemenea, prefectii aveau asemenea, subprefectii aveau asemenea; acesti favoriti erau uleiul care ungea roatele machinei regimului".
În aceasta perspectiva, investigarea vietii amoroase a Printului Unirii releva nebanuite implicatii si conotatii, inclusiv politice,  pentru cunoasterea adevarata a unor memorabile pagini de istorie.
Scurta biografie fara interpretari
Cel mai probabil (întrucât exista unele divergente între istorici), Alexandru Ioan Cuza s-a nascut în Bârlad, la 20 martie 1820, tatal Ioan fiind scoborâtor dintr-o veche familie moldoveana, iar mama Sultana, nascuta Cozadini, provenea dintr-o familie greco-italiana, de pe malul european al Bosforului, ai carei membri ajunsesera si pe malurile Dunarii. A avut un frate Dumitru, mort tânar, într-un accident de calarie si o sora Sultana. Patrunde în tainele învataturii, urmând pâna în 1831 cursurile pensionului francez al lui Victor Cuvenin de la Iasi (unde îi are drept colegi pe colaboratorii de mai târziu: M. Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, E. Alcaz), iar apoi la Paris îsi ia bacalaureatul în litere, la 8 decembrie 1835. Desi îl atragea medicina, experienta unei lectii practice de disectie la morga unui spital parizian îl face sa renunte la cariera medicala si sa se înscrie la Facultatea de Drept, pe care nu o termina însa.
Din pacate, nu exista nici o fotografie a lui Cuza Voda. Arta fotografica facea abia primii pasi, în momentul perioadei de glorie a protagonistului istoriei noastre, iar dupa abdicarea sa din tronul de principe, interesul de a i se realiza imaginea fotografica a scazut total.
Dupa toate probabilitatile, A. I. Cuza avea un fizic placut, era de înaltime medie, zvelt, cu ochi caprui, parul blond, cu pielea alba a fetei si, cel putin la maturitate, purta mustata si barbison (copiind într-un fel pe Napoleon al III-lea). Toate portretele oficiale ni-l prezinta în uniforma militara atât de draga doamnelor timpului, ceea ce ne arata grija pentru aspectul fizic si preocuparea de a transmite posteritatii o imagine corespunzatoare si din acest punct de vedere.
Mai tânara cu sase ani decât Alecu, Elenco (Elena) Doamna era mai putin daruita de Dumnezeu cu atuuri fizice. De o talie medie, cu ochi caprui si par castaniu închis, avea fata smeada, rotunda, un corp nu prea bine proportionat. Degaja un aer de "femeie de casa", cuminte si ocrotitoare, care stia bine care îi sunt locul si rolul pe care le acceptase si le juca pe masura. Nu stralucea în public, dar se impunea prin tact si seriozitate. Posteritatea l-a cunoscut mai ales prin sumedenia portretelor oficiale. Faptele sale l-au descris însa poate cel mai bine.
Revenit în tara fara o diploma de licenta, încearca si reuseste sa se afirme în cariera militara, înscriindu-se cu gradul de cadet la 15 septembrie 1837. Dar nici viata armelor cu rigorile ei nu pare sa-l fi atras în mod deosebit, "evadând" ulterior de aici în mai multe rânduri, pentru a exercita mai ales functia de prezident al Judecatoriei tinutului Covurlui (prima data în l842), dar si pe cea de director în Ministerul de Interne sau de pârcalab de Galati. În toate aceste functii, Cuza s-a remarcat printr-un respect desavârsit al legii, printr-o cinste exemplara si, totodata, printr-o adânca întelegere fata de taranime (C. C. Giurescu). În acest context, intra în jocul pregatirii Unirii Principatelor, fiind ales mai întâi domn al Moldovei (la 5 ianuarie 1859) si apoi si al Valahiei (24 ianuarie 1859).
Dupa o domnie rodnica, la 11 februarie 1866, în urma unei lovituri de palat, organizata de "monstruoasa coalitie", este înlaturat de la domnie si ia calea exilului. Se stinge din viata la 15 mai 1873, la Heidelberg (Gennania), în urma unei boli de inima. Avea numai 53 de ani. Trupul îmbalsamat al marelui disparut a fost adus la Ruginoasa.
Mai multe pe HISTORIA.RO

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply