» » » Palatele pierdute ale Capitalei: Cutremurul din ’77 și obsesia lui Ceaușescu ne-au pus la pământ comorile




Palatul Sturdza, aflat pe locul de lângă clădirea actuală a Guvernului, Palatul Artelor din Parcul Carol I sau Muzeul Simu sunt doar câteva dintre comorile dispărute, dar care odinioară făceau faima Bucureștilor.

Istorisirile despre şarmul Bucureştiului interbelic nu sunt puţine. Bulevardele aerisite, casele impunătoare, cochete şi eleganţa societăţii de atunci, i-a adus urbei noastre faima de Micul Paris. Dar, după cel de-Al Doilea Război Mondial, situaţia economică şi mai ales cea politică, a făcut ca autorităţile acelor vremuri să desconsidere, printre altele, bogăţia arhitecturală şi urbanistică a oraşului.

Pe lângă aceasta, după devastatorul cutremur din martie 1977, Nicolae Ceaușescu a început să-şi pună în practică ideea “sistematizării” Capitalei. Istoricul Marian Matei este de părere că, deşi am avut un start bun, avantajul nostru a dispărut în timp, datorită vremurilor grele pe care Bucureştiul le-a traversat: “Astăzi, cu greu ne mai putem imagina oraşul nostru ca fiind unul bine organizat din punct de vedere urbanistic. Haosul şi interesele personale au impus direcţia unui oraş fără identitate, iar reperele cultural – arhitecturale au dispărut unul câte unul”.

Ce a urmat în vremea comuniştilor avea să afecteze şi să marcheze Bucureştiul ireversibil. “Frenezia demolărilor din anii `80, a făcut ca zone întregi din ce fusese Micul Paris să fie șterse de pe fața pământului și înlocuite cu şiruri de blocuri pe care azi le definim drept ”zone comuniste” sau cu construcţii administrative gigant, iar palatele şi frumoasele cădiri de pe bulevardele Bucureştiului s-au transformat în praf ”, a explicat Marian Matei.

Printre edificiile care odinioară constituiau mândria oraşului se număra şi Palatul Ministerului Afacerilor Externe din Piaţa Victoriei, pe locul de lângă actuala clădire a Guvernului. Construcţia, cunoscută şi ca Palatul Sturdza, a fost construit între anii 1898 şi 1901 şi proiectat de către arhitectul Iulius Reiniqke. Imobilul aparţinea prinţului Grigire M. Sturdza, fiul domnitorului Mihail Sturdza. După moartea prinţului, familia a vândut clădirea statului care a transformat-o în sediu al Ministerului Afacerilor Externe. În anii 1930, clădirea este demolată pentru a se construi un nou Minister al Afacerilor Externe.

Palatul Artelor, demolat în 1943

O altă bijuterie de istorie şi arhitectură urbană care astăzi nu mai există era şi Palatul Artelor din Parcul Carol. El a fost construit şi inaugurat la expoziţia jubiliară din 1906 din Parcul Carol I. Clădirea fusese gândită ca muzeu în ideea conservării trecutului neamului românesc “de la constituirea lui şi până în prezent”. Palatul a fost demolat în 1943 pentru ca în locul său să se ridice “Cimitirul Eroilor Neamului”, memorial care urma să cuprindă monumentul eroilor neamului, muzeul militar, cimitirul propriu-zis, precum şi clădirile administrative. Edificiul a rămas însă în paragină până prin anii 60 când comuniştii l-au demolat pentru a face loc mausoleului PCR.

Muzeul Simu, înlocuit cu magazinul Eva

Muzeul Simu, aflat pe locul unde astăzi este amplasat blocul Eva, pe Bulevardul Magheru nr. 9, a fost inaugurat în 1910 şi a reprezentat unul dintre primele instituţii private de acest fel. Muzeul, în forma unui templu antic, a fost fondat de academicianul Anastase Simu (1854-1935), fiul al unor moşieri bogaţi din zona Brăilei. Simu era doctor în ştiinţe politice şi administrative şi mare colecţionar de artă. El a considerat necesar să ridice o casă de artă în Bucureşti cu scopul de a constribui la educaţia cetăţenilor.

În 1927, donează statului clădirea împreună cu bogata sa colecţie de artă (peste 1.200 de piese). Muzeul Simu a fost demolat de comunişti în 1960 pentru a se construi în locul său magazinul de confecţii Eva şi blocul cu acelaşi nume. O parte dintre operele de artă se află astăzi la Muzeul Naţional de Artă.

High Life, simbolul burgheziei bucureştene

Hotelul High Life era situat în apropierea actualei Biblioteci Universitare din Piaţa Palatului Regal. Nu se cunoaşte anul în care a fost construit somptuosul edificiu dar, în cronicile vremii, acest hotel figurează ca fiind unul dintre simbolurile burgheziei bucureştene. Această clădire era una dintre cele mai mari din Bucureştiul interbelic întinzându-se de la actuala parcare din faţa restaurantului Cina şi până pe locul parcării de lângă actualul monument al eroilor revoluţiei din 1989.

Toate delegaţiile străine opreau invariabil aici, iar bogaţii acelor vremuri îşi făcuseră un obicei din a cina pe terasa Hotelului High Life. În anii ’30, după ce Palatul Regal a fost mistuit de un incendiu de proporţii s-a luat hotărârea ca întreaga zonă din jur să fie regândită din temelii. Astfel, Hotelui High Life a fost demolat în anii 1939 - 1940 pentru sistematizarea corelată cu clădirea noii Case Regale şi cu construcţia palatului Ministerului de Interne, clădire care găzduieşte încă aceeaşi instituţie, deşi a fost reproiectată pe vremea comuniştilor. În aceeaşi zonă se mai afla şi Hotelul Imperial care a avut aceeaşi soartă, din cauza aceluiaşi plan de urbanizare.

Fostul Teatru Național

Teatrul Naţional a fost construit între anii 1846-1852 pe Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor de către arhitectul Heft. Imobilul a fost distrus în 24.08.1944 în timpul bombardamentului german din cel de-al doilea Razboi Mondial, iar în anii 2000 a fost construit pe acest loc un bloc-hotel de sticlă – Novotel, care păstrează arhitectura intrării în vechiul teatru.

Palatul Cantacuzino, bijuteria cea mai de preţ

Una dintre cele mai frumoase clădiri care fac şi astăzi faima Capitalei este Palatul Cantacuzino, cunoscut ca Muzeul Naţional „George Enescu”. Clădirea în stil baroc se află pe Calea Victoriei, în apropierea Pieţei Victoriei şi a fost constuită în 1898-1900 de către arhitectul Ion Berindey pentru Grigore Cantacuzino, cunoscut şi sub porecla de „Nababul”. Acesta din urmă era una dintre personalităţile marcante ale politicii din acea vreme şi printre cei mai bogaţi români de la începutul secolului XX.

Palatul avea faima celui mai exclusivist loc din Bucureşti unde se ţineau baluri şi serate extraordinare organizate de Mihail Cantacuzino, împreună cu Maruca Rosetti. Printre oaspeţii de vază al acestor evenimente se număra compozitorul George Enescu, viitorul soţ al Marucăi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în această clădire a funcţionat sediul preşedinţiei Consiliului de Miniştri. În 1956, Palatul Cantacuzino devine muzeu dedicat muzicianului George Enescu.

HISTORIA

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply