» » Titanicul-Mituri si legende

Titanicul-Mituri si legendeRMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg și s-a scufundat la ora 2:20 în dimineața următoare, în urma căreia și-au pierdut viața 1.517 persoane din 2223 în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.

Un pachebot din clasa Olympic, RMS Titanic a fost deținută de White Star Line și construită la șantierele Harland and Wolff din Belfast. A plecat spre New York cu 2.227 de oameni la bord. Numărul mare de victime a fost cauzat, în parte, de faptul că deși îndeplinea normele vremii, nava avea bărci de salvare suficiente pentru numai 1.178 de persoane. Un număr mare de bărbați au murit datorită protocolului “femeile și copii întâi” care a fost urmat.

Titanic a fost proiectat de unii din cei mai experimentați ingineri și a folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii. A fost un mare șoc pentru lumea întreagă faptul că, în ciuda măsurilor de siguranță superioare, Titanicul s-a scufundat și, faptul că s-a scufundat în timpul călătoriei inaugurale, au oferit o notă ironică asupra tragediei. Nebunia din media legata de faimoasele victime ale Titanicului, legendele despre scufundare, schimbările efectuate în legislația maritimă și descoperirea epavei au contribuit la interesul publicului larg.

Construcția

Titanicul a fost construit la șantierele Harland and Wolff din Belfastși a fost proiectat pentru a concura cu navele companiei rivale Cunard,RMS Mauretania și RMS Lusitania. Titanic, alături de Olympic șiBritannic (care inițial a fost numită Gigantic) au fost concepute pentru a fi cele mai mari și luxoase nave construite vreodată. Proiectanții erau Lord Pirrie, director atât la Harland and Wolff cât și la White Star Line, arhitectul naval Thomas Andrews, managerul în construcții și seful departamentului de proiecție și Alexander Carlisle, manager general al șantierului.

Construcția Titanicului, finanțată de J.P. Morgan și compania sa, International Mercantile Marine, a început pe 31 martie, 1909. Chila navei a fost lansată pe 31 mai 1911 iar echiparea a fost finalizată pe 31 martie 1912. Lungimea Titanicului măsura 269,1 m, o lățime de 28 de metri, un tonaj de 46.328 de tone și o înălțime de la punctul de plutire până la puntea principală de 18 m. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) și o putere maximă de 59.000 CP. Numai trei din cele patru coșuri înalte de 19 metri erau funcționale; al patrulea, folosit numai pentru ventilație, a fost adăugat pentru a face nava mai impresionantă. Nava putea transporta un număr maxim de 3.547 de persoane, pasageri plus echipaj.

Trăsături

Titanic a surclasat toate rivalele în lux și opulență. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziție un bazin de înot, o sală de sport, un teren desquash, băi turcești, baie electrică și o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă și alte decorațiuni. De asemenea, cafeneaua pariziană oferea mâncăruri pentru pasagerii de la clasa întâi, cu o veranda luminată natural și prevăzută cu gratii. Existau biblioteci și frizerii atât la clasa întâi cât și la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin și mobilă solidă din lemn de tec.

Nava mai era prevazută cu trei lifturi electrice la clasa întâi și două la clasa a doua. De asemenea, mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur și două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor. Pasagerii de la clasa întâi plăteau scump pentru acest lux. Cel mai scump bilet pentru o singură călătorie trans-atlantică la clasa întâi costa 875 de lire sterline (64.204 la nivelul anului 2011) sau 4.375 de dolari (99.237 la nivelul anului 2011).

Scufundarea

La data de 10/04/1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare.

După ce a mai primit persoane la bord din Cherbour, Anglia și Queenstown, Irlanda, Titanic înainta în Atlantic cu 2200 de persoane la bord.
Căpitanul a ordonat viteză maximă, 21 Nd (42 Km/h), apoi, după ce a primit avertizări de iceberg, a mărit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de cai putere.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade.
Pe data de 14/04/1912, Titanic a lovit un iceberg la tribord, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei. După 2 ore și 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 părți.
În cele 20 de bărci de salvare au intrat 700 de oameni. Restul de 1517 au murit în apa înghețată a Atlanticului.

După câteva ore de așteptare vasul Carpathia ajunge și îi ia la bord pe toți cei din bărci. După ce câteva ore caută în van alți supraviețuitori se îndreaptă spre New York într-o atmosfera trista și sumbră. Carpathia a fost considerată eroul salvator al supraviețuitorilor de pe Titanic. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor 1500 de victime.

Apoi, dupa 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei rusești Keldish, a descoperit epava Titanicului.
S-a prezentat o viziune îndrazneață pentru anul 2020, când se va intenționa reconstruirea Titanicului (varianta moderna). Această variantă conține motor electric, sisteme radar, un spargator de valuri frontal și alte lucruri. Designul va fi 95% același .

Uluitoarele intamplari de dupa scufundarea Titanicului

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.
În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui uriaş transoceanic cu numele “Titan”.
Imaginaţia bogata a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei.
După tragedie, Robertson era considerat “diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal.

Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul oraşului Southhempton, el a abandonat, şi prin asta şi-a salvat viaţa.

De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni. În această listă intra miliardarul John Morgan, deţinătorul ambarcaţiunii, subit declarat bolnav. A refuzat călălătoria şi un mare negustor Wood, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă “dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi de la călătorie”. Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice.

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul linkorului american “Theodor Roosvelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.

Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : “la semnalul SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit”. Abia în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fsot arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. De la început, din pură curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de asta a reuşit să “dezgroape” multe lucruri interesante.

Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele radioefirului apăreau o dată la şase ani.
Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul linkorului american “Theodor Roosvelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.

Unii învăţaţi presupun că “în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă”, şi că pe el,cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate aceste nu sunt minciuni şi falsuri?
O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a “tăiat” timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul “Carpatia” şi “Olimpic” la ora 23 : 17? Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40.
Daca pana acum toate descoperirile se reduceau la niste semnale-fantome, destul de “nepalpabile”, atunci ceea ce a gasit Carl-Yorgen Huss, capitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.
In ziua de 24 septembrie, 1990, in nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au gasit o fata, ce ar arata de 29 de ani, tremurand pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.
Capitanul Huss a anutat oficialitatile de fata gasita. Aceasta insa afirma ca s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului si ca este foarte ingrijorata pentru soarta celorlalti calatori.

Unii învăţaţi presupun că “în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă”, şi că pe el,cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate aceste nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebuie să ne pregătim pentru SOS-ul din 2008.
O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a “tăiat” timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele era primite, doar că nu de radioaparatură ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi pesimţirile celor 55 ce-au refuzat călătoria.Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul sustin ca vad un vas mare scufundandu-se mereu. Unii zic ca este fantoma Titanicului, altii, putin mai luminati – ca in momentul scufundarii uriasul transoceanic ar fi nimerit intr-un “virtej” al timpului. Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca si multe altele : Top Secret.
http://piatza.net/titanicul-mituri-si-legende/

Daniel Gorun

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply