» » Prima colonie de păsări din Mezozoic, descoperită în Transilvania

Pasare preistoricaPaleontologii au descoperit ceea ce pare a fi prima colonie de păsări din istorie, datând din perioada Mezozoicului, pe actualul teritoriu al României, în apropiere de municipiul Sebeş.
Colonia, formată din păsări cu aspect ciudat pentru zilele noastre, cu gheare şi colţi, alături de dinozauri pitici şi uriaşi pterozauri, a fost nimicită, se pare de o inundaţie devastatoare în Bazinul Haţeg. Ciudățenia acestor animale nu este neapărat întâmplatoare, teritoriul actual al ţării noastre fiind în Cretacic o mare insulă, unul dintre cercetători declarând în acest sens ca "în zonele insulare se dezvoltă tot soiul de animale ciudate."
Tot ce a rămas din uriaşa colonie preistorică transilvană sunt oase, ouă şi coji de ouă, reprezentând prima colonie descoperită de păsări din acea perioadă, potrivit unei prezentări din cadrul Întâlnirii Anuale a Societăţii de Paleontologie, desfăşurată în Las Vegas, Statele Unite.
Păsările preistorice, de dimensiuni uriaşe, aveau colţi şi gheare şi îşi făceau cuiburile pe malurile apelor (fapt ce se pare că le-a şi adus sfârşitul), potrivit specialiştilor având un comportament asemănător păsărilor contemporane care se hrănesc cu plante şi animale acvatice.
Dispariţia lor se datorează, susţin specialiştii, unei inundaţii rapide, fosilele indicând faptul că păsările adulte au fost luate, împreună cu puii lor, de viitură şi apoi înecate.
Echipa internaţională de cercetători care a făcut descoperirea este formată din englezi, americani şi trei paleontologi români: Zoltan Csiki din Bucureşti, Radu Totoianu din Sebeş şi Matei Vremir din Cluj-Napoca. Matei Vremir nu este la prima descoperire de acest gen, anul trecut descoperind un schele complet de dinozaur carnivor, „Balaurul bondoc”, în vârstă de 70 milioane de ani.

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply