O ancoră de la ceea se presupune a fi epava vasului ce aparţinea piratului englez supranumit "Barbă Neagră" a fost recuperată de pe coasta Carolinei de Nord, informează BBC.
Piesa masivă, acoperită de scoici, nisip şi de alte resturi marine, cântăreşte mai mult de o tonă. Potrivit arheologilor americani, ancora este una dintre cele mai mari artefacte de pe ceea ce se crede a fi nava faimosului pirat, botezată "Queen Anne's Revenge" (Răzbunarea Reginei Anne). Conform sursei citate, piesa va fi depusă la un muzeu.
Arheologii americani au declarat că prima dată au vrut să scoată din fundul oceanului (Atlantic) o ancoră mai mare, blocată practic în balast, împreună cu alte obiecte şi resturi marine. Experţii au precizat că scafandrii vor continua să muncească şi săptămâna viitoare pentru a recupera şi alte artefacte ale vasului scufundat. După ce vor explora zona, aceştia vor decide cum vor proceda pentru a recupera şi restul obiectelor. Mark Wilde-Ramsing, managerul acestui proiect, speră ca operaţiunile să fie încheiate până la sfârşitul anului 2013, dată la care el estimează că toate artefactele vor fi aduse la suprafaţă.
Se estimează că nava s-a scufundat în 1718, la cinci luni după ce Barbă Neagră a fost omorât de mateloţii britanici.
Piratul Barbă Neagră, al cărui nume real se presupune a fi Edward Teach sau Thatch, a fost un pirat temut, care îşi desfăşura activitatea pe coasta de est a Americii şi in jurul Indiilor de Vest.
Născut la sfârşitul secolului al XVII-lea, mai exact în 1680, în Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei, la 26 de ani acesta îşi urmează pe mare mentorul, pe Benjamin Hornigold, un pirat care domina prin teroare Insulele Caraibe şi Noua Providenţă (Bahamas). După ce şi-a făcut rost de o navă proprie, Queen Anne's Revenge (Răzbunarea Reginei Anne), el a prădat mările timp de doi ani (1716 şi 1718), o perioadă scurtă, dar suficientă pentru a aduna o comoară imensă. De obicei, Barbă Neagră jefuia navele sub pavilion spaniol, care veneau încărcate cu aur, argint şi pietre preţioase din Mexic şi America de Sud.
Faimosul pirat şi-a găsit sfârşitul în noiembrie 1718, fiind decapitat de Robert Maynard, un locotenent englez. Călăii săi au vrut cu tot dinadinsul să pună mâna pe comoară. Înainte de a muri, Barbă Neagră a recunoscut în faţa acestora că a ascuns-o, dar nu le-a spus şi în ce loc. Această ultimă mărturisire a legendarului jefuitor i-a determinat pe nenumăraţi vânători de comori să o caute până în zilele noastre. După numele lui Barbă Neagră a fost "botezat" şi unul dintre personajele filmului de aventuri "Piraţii din Caraibe", ajuns la cea de-a patra serie.
Niciun comentariu: